Dom` Tăsică – matematician și umanist

Încerc să răspund provocării celui care semnează Costel, deschizînd cartea umbrelor și citind cu evlavie despre cei care au fost dascălii noștri. Pomelnicul este lung: Tănase, Gheorghe, Radu, Rafira, Zoița, Alexandru, Ion, Nicolae, Constantin, însotite de Popa, Jalbă, Nicolescu, Vulpanovici, Petrescu, Cioban, Dincă. Am căutat să găsesc un strop de adevărată simțire, fără sa îmbrac cuvintele într-un strai neadevărat și voi începe cu:

TĂNASE POPA

Cale de cîteva sate, oamenii îl cunoșteau sub numele „Dom’ Tăsică”. Rostesc acest nume cu aceeași pioșenie cu care Sadoveanu a rostit „Domnu’ Trandafir”. A fost profesor de matematică, materie pe care a predat-o într-o manieră cu totul și cu totul personală: formulele matematice deveneau niște zmei nu imposibil de învins dacă erai un Făt-Frumos isteț, iar rezultatele corecte niște superbe Ilene Cosînzene .

Avea o mustață în formă de trapez cu baza mică în sus, asemănătoare cu o coadă de vrăbioi în călduri, lipită sub nas. Mustața aceea nu-și schimba nici forma, nici grosimea: înțepenise într-o singură dimensiune!

Un timp a avut două perechi de ochelari: una pentru distanță, cealaltă pentru citit. Într-o bună zi, a apărut cu niște ochelari noi cu dublă dioptrie. O fată s-a dus la el alarmată și galbenă la față: „Dom’ profesor, vi s-au spart ochelarii!” Dom’ profesor a zîmbit, a mîngîiat-o pe cap și i-a zis: „Așa sunt ei, măi Lenuțo!”.

Prin ’64 , ’65, strînsese cîțiva tineri inimoși și pusese în scenă, la căminul cultural (găzduit, pe atunci, în casa lui Gheorghe Rădulescu), o piesă de teatru facilă cu un subiect inspirat din lumea satului colectivizat.

Dom’ Tăsicărise de la matematică la regia de teatru

Premiera a avut loc într-o duminică. Sala, plină ochi! Este necesar să spun aici cum că sala avea vreo zece metri lungime, vreo șase lățime, iar deschiderea scenei, vreo trei. Cum spuneam, sala era o etuvă, artiștii copleșiți de emoții, dom’ Tăsică dă ultimele indicații regizorale. Gooong!!!

Cum piesa avea o tentă de comedie, spectacolul a fost răsplătit cu ropote de aplauze și hohote de rîs!

La final s-a ovaționat, artiștii scăpaseră de emoțiile debutului, iar dom’ Tăsică zîmbea mulțumit de sub vrăbioiul mustății…

Piesa se numea „Hai, bărbate, acasă!” și-i avea în rolurile principale pe Steluța lu’ Arcuș și pe Ivan, care-i însurat cu Timița lu’ Iatan. În celelalte roluri au excelat (mai ales prin emoții), Gica lu’ Bobeică, Viorica lu’ Vasile Frizeru, Ion a lu’ Babarezu’, Ilie a lu’ Perieteanu (Dumnezeu să- l odihnească!), Vasile Albu, bineînțeles, Timița lu’ Iatan. Dacă au mai fost și alții, să mă ierte…

Tot dom’ Tăsică a organizat un concurs cu premii în bani, ceva de genul „Cine știe, cîștigă!”. Suma pusă la bătaie era mai mult simbolică: 225 de lei de atunci! Dacă banii erau de la primărie sau din punga subțirică de dascăl a lu’ dom’ Tăsică, asta nu mai știu… Întrebările concursului erau inspirate din marile realizări ale agriculturii din Republica Populară Română și, mai la obiect, ale Gospodăriei Agricole Colective „Drumul păcii” din Ulmeni, la cîrma căreia se afla Paul Tănăsoiu, despre care gurile rele spuneau ca ar fi fost   legionar prin anii ’40.

Concursul s-a desfășurat în aceeași atmosferă încinsă de la căminul cultural, cu aceiași spectatori care i-au susținut numai în palme pe concurenți. Bineînțeles că premiile au fost făcute harcea-parcea la MAT (bufetul comunal), aflat în casa în care acum stă Chirănoaica a bătrână. Pe atunci era gestionar nea Ionel a lu’ Ilie a lu’ Savu, tac’su’ lu’ Bîzdîc, Dumnezeu să-i ierte pe amîndoi !

Prin ’57, o proaspătă absolventă a Liceului pedagogic din Galați, venise educatoare în satul Ulmeni.

Fire pragmatică, dom’ Tăsică s-a gîndit că e păcat să se piardă o asemenea bunătate de fată, adică să se mărite, cine știe pe unde, așa că a bătut-o la cap pînă s-a măritat cu nea Niculiță al lu’ Ion Ghițoi, zis și Bou-bătrîn. Și uite-așa a rămas doamna Mitrița la gradinița din Ulmeni, unde a educat vreo patruzeci de promoții de copii, adică aproape trei generații.

Dom’ Tăsică avea o comparație inedită pentru un elev capabil , dar puturos: ”Mă, tu ești ca un ceas care are o rotiță cu o știrbătură… E, cînd se nimerește rotița aia la știrbătură, ceasul ori se oprește, ori merge pă miriște. Și atunci, îl dai jos de pe policiară și-l zgîlțîi pînă-și revine!!!’”

Tot în deceniul ’60, își făceau intrarea timidă în lumea satului primele televizoare. Poporul sovietic eliberator ne-a furnizat primele aparate, niște combine radio-tv cu ecranele nu mai mari ca două palme de dulgher, dar cu niște cutii uriașe, ce-i drept, foarte frumos lustruite. În zilele de duminică, casele celor cu televizor erau pline pînă la refuz, la emisiunea „VARIETĂȚI”, transmisă în direct de la Sala Palatului.

În vara lui ’64, proaspătul C.A.P. fruntaș a cumpărat un televizor, care a fost scos pe terasa de la intrarea în sediu, astfel încît toată suflarea satului a putut să vadă transmisia în direct a deschiderii Jocurilor Olimpice, desfășurate la Tokyo, unde am avut campioni pe Viorica Viscopoleanu, Mihaela Peneș… Întrebare: ce amestec are dom’ Tăsică în povestea cu televizorul? Vine și lămurirea mai la vale…

În perioada de care povestesc se organizau, la nivel național, niște concursuri televizate, „Dialog la distanță”. Primul astfel de concurs a fost între regiunile Ploiești și Craiova, dar nu asta e important. Să revin la oile mele: sufletistului dom’ Tăsică i-a venit ideea că ar putea să organizeze un astfel de concurs, pe care l-a intitulat, ad-hoc: „Dialog pe-aceeași scenă!”. Și fără televiziune… așa că a reunit toată suflarea artistică a satelor Ulmeni și Clondiru și i-a pus pe întrecere!

Nu mai spun că i-am făcut praf pe băieții de la „Tolu’ și maneaua”, mai ales că l-am avut solist vocal pe învățătorul Nelu Preda (pe atunci încă elev la Liceul pedagogic) iar solist instrumentist pe nea Ion Văduva, zis ”Pisicu’”, ce a dat un recital de zile mari la cimpoi.

Au mai fost și alți oameni care au făcut cultură în satul Ulmeni. Despre ei, la timpul potrivit.

Dom’ Tăsică a fost matematician prin profesie și umanist prin cultură și suflet.

Așa a fost, Dumnezeu să-l odihnească pe dom’ Tăsică…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :