Diana Dogaru, cea mai tânără scriitoare din Medgidia

 Diana Dogaru este o tânără adolescentă cu o imaginație copleșitoare. A fost (și este) unul dintre acei copii supradotați, ai cărei părinți s-a găsit un editor să-i jecmănească de bani. Talentul are un preț fantastic în România.
–          13 ani, două cărți pentru copii publicate: ”Aventuri cu șoricei” (2008) și ”Pufuleț & Ciufulici” (2009)
–          10 premii literare în 2008, printre care cele mai importante sunt: Premiul Național ”Prima verba”, Premiu pentru proză la concursul ”Tinere condeie” și Prix 1 ”Terpsichore” Paris
–          7 premii literare în 2009 printre care: Diplomă de Onoare pentru Creativitate și Inovație (organizat de Radio Constanța), Premiu II Proză la Concursul Județean ”Tinere Condeie”, Premiu III Proză la Concursul de creație literară ”Vara visurilor mele”
–          Este membră a Clubului Copiilor din Medgidia, sub îndrumarea domnului profesor Petcu Abdulea (un profesor extraordinar, care mai bine de 30 de ani s-a ocupat cu dedicație de destinele literare ale copiilor medgidieni)
–         Diana iubește limba franceză și și-ar dori foarte mult să viziteze Franța.

De o candoare specifică vârstei, Diana aduce în cărțile ei o prozopoezie ludică, în care personajele (mereu animale) fac tot felul de năzbâtii. Tudor Opriș, directorul Centrului Național de Excelență al celor mai tinere talente literare spune pe coperta IV a cărții ”Pufuleț & Ciufulici”: ”Proza pe care o scrie nu copiază nici un clasic și nu are nimic în comun cu literatura mimată de maturi și bunicuțe și acceptată de o sterilă Uniune a Scriitorilor și de mulți editori negustori, ci o literatură autentic ludică, scrisă de copii pentru congenerii contemporani cu care se identifică prin preocupări, sensibilitate, imaginație, gândire și limbaj.

Întrebată cum de s-a apucat să scrie, în condițiile în care în ziua de azi, majoritatea copiilor au oroare de literatură, ca să nu mai vorbim despre supliciul orelor de compunere, Diana mărturisește că încă de când avea 3-4 ani umbla peste tot cu o carte de poeme a lui Mihai Eminescu și cu un registru. Nu învățase încă literele, dar era nedespărțită de cartea aceea, fascinată fiind de alinierea cuvintelor în strofe și nerăbdătoare să descifreze misterul acelor mesaje. Drept urmare a învățat să citească înainte de a merge la școală, cu ajutorul mamei sale, Adina Dogaru, bibliotecară la secția adulți. Așa se explică și dragostea pentru cărți. A crescut printre ele, în familie s-a discutat mereu despre cititori, scriitori, lansări, evenimente culturale sau alte probleme legate de actul cititului.

Diana este genul de copil care ascultă atent, cu ochii mari și gravi, rumegând în sinea ei ceea ce aude. Apoi se însuflețește dintr-o dată și zâmbetul îi luminează chipul. O lumină interioară aduce la suprafață o inteligență zglobie, superioară. ”Mi-aș dori să fiu ca J.R. Rowling”, spune ea. ”Mi-ar plăcea atât de mult ca în viitor să se facă filme după cărțile mele. Cred că ar fi nemaipomenit! Știți, îmi spune cu inocență, am auzit că în alte părți chiar există profesia de scriitor…” ”Există profesia de scriitor și aici, numai că nu e tocmai apreciată”. Și nu știu cum s-o fac să înțeleagă asta, fiindcă trebuie să fii în mijlocul elitei noastre scriitoricești (inexistentă, ca să fie mai clar), plină de bârfe și pizme și lipsită de competiție onestă, ca să realizezi că nu aici e locul tău. Așa că îi spun: ”Învață foarte bine o limbă de circulație internațională și pleacă în afară cu o bursă.” Un sfat cam dur, dar ce s-o mai dăm de gard, asta e realitatea.

Aflu câți bani au dat părinții ei pentru publicarea celor două cărți și mi se face părul măciucă. Aceștia i-au fost îndrumători și sponsori. Peste 40 milioane a luat o editură numai pe cartea ”Pufuleț și Ciufulici” pentru a-i da, chipurile, Dianei un avânt în lumea literară, că nu era de-ajuns colecția impresionantă de premii literare. Nici mai mult, nici mai puțin. ”Cum adică, vreți să spuneți că există scriitori care nu plătesc?”, se miră ea sincer.

În fața unei asemenea întrebări mă blochez, fiindcă nici nu știu cum să-i răspund mai bine. Încep să-i povestesc detalii din aventura scriitoricească a lui J.R. Rowling. Îi spun că profesia de scriitor, ca orice slujbă, înseamnă să câștigi bani din ea, nu să cheltui, fiindcă chiar nu putem să numim investiție banii dați unui editor (care nici măcar nu are un departament de literatură pentru copii cu angajați care să se priceapă cât de cât la cu ce se mânâncă această literatură în România și care n-a avut, mai apoi, bunul simț să distribuie cartea în librării, ca un negustor ce s-ar chema că este, și nu editor de cinste printre ăilalți mai cinstiți cum ar trebui să fie, ce să mai vorbim de promovare.) Pentru editură a fost un business și atît. Se miră careva?

 Fragmente din ”Pufuleț și Ciufulici”:
Despre bârfă:

”Niciodată nu i-a trecut prin gând: ”Vreau ca terenul să-l vând”, cum a făcut prietenul său, Bel, iar acum plânge după el. Nu mai are vacă, nu mai are bou și așteaptă să fie invitat de vecini de Anul Nou. Nu tu vie, nu tu grădină, dar până la urmă el este de vină. Toată ziua pe domnul Nicolici îl bârfesc că mereu udă și că tot ei obosesc. Stau tolăniți în dormitor și se uită la televizor. El mereu a fost bun și cinstit cu oamenii care l-au bârfit. Până la umă i-a lăsat în pace, că nu a avut ce le face. ”

Despre străzi:

”Apoi au dat peste un drum plin de ”gropițe”. Chiar dacă voiai să le ocolești nu puteai, deoarece tot în ele dădeai. Dacă una o ocoleai, în cealaltă picai. S-au și enervat fiindcă tot corpul le era zdruncinat. Mai ales Ciufulici avea cucuie mari ca niște mere, acum nemaiputând de durere.”

 Cearta pe mâncare:

”După un timp vin Ciufulici și Hoinărel, gătiți și spălați, foarte frumos îmbrăcați.

–          Bravo, vă dau nota zece! Poftiți ciorba!
–          Dar e rece!
–          A fost odată încălzită!
–          Și are puțină vită”
–          Da, și ce-i cu kilogramul ăsta de sare?
–          Nu vezi că are? Dacă nu vă convine puteți să plecați! Nu cred că ați vrea să mă supărați. Deja tensiunea îmi este ridicată.
–          Ciufulici, iar ai făcut-o lată.”
Așa și editorii. O fac mereu lată pe banii altora.  It`s all about your money, baby!

Câteva din obligațiile principale ale unui editor, oricare ar fi el:

    1. Să promoveze autorul pe care-l publică, indiferent de vârsta lui;
  2. Să facă distribuția cărții publicate;
  3. Să trimită analizele de vânzări lună de lună sau după cum se specifică în contract (poate să fie și la 3 luni și la șase luni, ba chiar și la 8 luni, în funcție de cât de binedispus e editorul respectiv să bage mâna în buzunar sau să pună biciul pe contabilitate, dar acest lucru, deși este obligația editurii nu se întâmplă);
   4. Să aibă grijă de imaginea autorului.

Un editor NU ARE VOIE:

1. Să blocheze manuscrisul unui autor mai mult de un an;
2. Să publice fără să existe un contract între autor și el;
3. Să nu pună la curent autorul cu tirajele cărții.

Sfat sau recomandare (luați-o cum vreți): ÎNAINTE de a publica un manuscris consultați un avocat specializat în drepturi de autor!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Comentarii : spune:

    Chateaubriand a scris in 3 November, 2011 – 01:33 PM:
    Sprijinirea micilor talente si combaterea abuzului
    Hola, Am vazut zilele trecute un site unde se vand melodii mp3 la bucata. Dupa ce ani intregi am downloadat cu nesimtire albume piratate ca tot internautul, am inceput sa simt nevoia sa cumpar albumele, din respect pentru cei de a caror creatie profit, simtindu-ma bine. Ce-ati zice sa initiem impreuna un proiectul de genul acesta, dar pentru literatura? Am putea atunci sau sa vindem online audio-book-uri ale Dianei si altora, evident in folosul autorului in primul rand. Evaluati ideea, ca aveti experienta si tot ce trebuie si cooptati-ma daca e cazul. Zile frumoase!

    • Roxana spune:

      Diana are mama si tata care trebuie sa judece, sa faca un studiu de piata, niste calculele, sa intrebe cat costa la mai multe edituri…si ce anume face editura pentru banii respectivi: editare, distributie, etc, etc. Bineinteles intre cele doua parti trebuie sa existe si un contract, nu pe vorbe…si chiar cu acel contract, atentie, daca nu exista legi oamenii nu respecta nimic…etc.
      Orice inceput este greu, trebuie sa ai carti care sa placa publicului, acesta este adevaratul tau critic si judecator.
      Daca ai inteles acest lucru, nu vei fi mahnita, draga Diana!
      Talentul nu are granita, daca esti intr-adevar buna, vei reusi!

Comentează :