Despre morți și minciuni (pentru Corina)

11295719_481330215355550_3547260949894003911_nCîteva lucruri pe care nu le ştii despre moarte.

Unu. Moartea nu e chiar atît de înspăimîntătoare. Ţin minte că am fost la o singură înmormîntare. Aveam paisprezece ani şi mama a zis că de data asta trebuie să merg să-i zic ‘drum bun’ lui tataie. Nu îmi amintesc multe despre ziua aceea, poate doar ca n-am vrut sa merg. Îmi amintesc însă că tataie nu semăna cu el – murise într-un accident de maşină. Mi-a fost milă și cam atît. Încă-l mai visez pe săracul tataie din cînd în cînd.

Doi. Oamenii evisceraţi miros îngrozitor. Pe bune. Îngrozitor. Cam ca maţele de porc din care se fac cîrnaţii. Mi se pare normal. Rahatul e rahat pentru toată lumea.

Trei. Moartea te scapă de o mulţime de probleme. De exemplu, în momentul ăsta, pentru mine, problema e moartă. Am scăpat! Pam. Pam.

Îl privesc pe Joe ăsta de pe jos fără frică. ACUM nu îmi mai este frică de el. Mi-a fost frică zi de zi timp de un an, dar acum nu îmi mai este frică de el. „See, asshole? Ai murit. Ce poţi să-mi mai faci acum?” Sigur, ar trebui probabil să simt regrete, sau măcar compasiune… dar… NU. Nu simt decît uşurare. „Huh!” Dacă aş avea un os cît de cît violent în mine, probabil că i-aş da şi cu gheată în dinţi, dar nu am. Urăsc violența şi în plus, deja am călcat în sîngele lui împrăştiat peste tot pe holul ăsta. Nu vreau să ating nimic din ce are legătură cu Joe, şantajistul ordinar.

Pentru o secundă mi se pare că se mişcă, dar e imposibil. Mă uit mai atent, mă şi aplec puţin. Nu ştiu cine naiba l-a omorît, dar cu siguranţă l-a urît cel puţin la fel de tare ca mine. Este spintecat pe mijlocul abdomenului, de sus în jos, ca şi cum l-ar fi înjunghiat în timp ce era pe vine şi nebunul s-a ridicat. Maţele îi atîrna inestetic într-o parte şi parcă şi-a băgat singur mîna în abdomen. E scîrbos, boss!

A murit cu ochii deschişi, fără vreo privire şocată, sau înspăimîntată. Pare chiar uşor supărat, dar de fapt, aşa e expresia lui mai mereu. Cretinul!

11813439_1102543096439902_5524070874058460993_nŞtiu că ar trebui să plec. Nu ar trebui să fiu văzută aici, în special aşa cum sunt deghizată, dar nu mă pot abţine. Nu e creştineşte, dar aş face dansul bucuriei prin sîngele lui. Am înnebunit. E clar.

Cineva din spatele meu ţipă şi mă întoc mai mult speriată de zgomotul ăla decît de altceva. „Ce-i?” aproape că întreb dar mă opresc. Nu-s chiar atît de proastă. Nu ar fi o mişcare deşteaptă din partea mea,  nu? Nu trebuie să atrag atenţia. Deloc.

Mă uit de jur împrejur şi îmi dau seama că dacă vine poliţia acum, singura care pică în puşcărie sunt eu. Am stat prea mult lîngă mort, mi-am lăsat urmele pe jos… Peste tot… Nu am scos nici un sunet pînă acum. Am ghetele murdare de sînge pînă în sus pe călcîi. Cum dracu de a ajuns sîngele pînă acolo?

Mă prefac şocată şi încep să ţip şi eu.

– Ajutor! Ajutor! Un mort. “Bla, bla”, nu adaug.

Din neant apare o mulţime de oameni şi încet, încet, reuşesc să mă strecor, să mă retrag în spatele primului rînd de curioşi. Aşa, aşa, înghesuiţi-vă oameni buni. Moartea-i atrăgătoare. Grotescul va da ‘carniță’ de bîrfă pentru mult timp.

Cînd ajung undeva în spate, în dreptul sălii din stînga simt o înţepătură în gît şi dau să mă întorc, dar deja am gura amorţită. Ce se întîmplă? Mă întorc totuşi spre mîna care mă prinde de după talie, ca să nu mă prăbuşesc, şi recunosc faţa. Oh, Doamne! Inima începe să-mi bată tare, tare, tare, mult mai tare.

Trăiesc cea mai ciudată seara din viaţa mea. Jur. Asta şi ziua în care l-am cunoscut pe Joe sunt cele mai ciudate momente din viaţa mea. Atunci, pentru că din cauza prostiei mele am ajuns la mîna unui necunoscut fără caracter şi acum pentru că m-am prezentat la întîlnirea solicitată de un mort şi am ajuns cărată – ca un sac de cartofi – drogată, tîrîtă, prin clubul ăsta jegos.

La ora opt seară am primit un mesaj codat de la Joe. Tradiţionalul mesaj codat, care-mi comunica pe un număr, cartela prepay, dedicat lui, locul în care să ne vedem şi detalii despre personajul meu de astă seară.

Sunt… Pardon, eram la mîna lui Joe de un an. Un blestemat de an în care l-am ajutat pe nemernic să facă şi altora ce-mi făcea mie.

În urmă cu un an am descoperit, datorită lui Joe, că eram într-un început de relaţie cu unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri din oraş. Habar n-aveam. Abia ce ieşisem de cîteva ori. Mă pupase la intrarea în bloc şi cam atît. Nu aveam oricum timp de o relaţie. Viaţa mea era un haos total cu toate orele pe care le petreceam la muncă.

Cînd am primit un plic A4 la birou am zis că a greşit cineva adresa. L-am deschis şi mi-a căzut din mînă ca în filmele cu proști. Era plin de poze cu mine şi cu traficantul în ipostaze clar compromiţătoare. Asta nu era tot, adică m-ar fi durut la bascheţi că există poze cu mine şi unul sărutîndu-ne în mijlocul străzii. Sincer, erau nişte săruturi pasionale, dar nu era ca şi cum ne-am fi tras-o în boscheţi, daaar, tot în plic am mai găsit şi fişe de acuzare pentru tipul meu. Multe. Omul era martor şi acuzat în nenumărate procese. Nu că ar fi arătat prost, dar mi-ar fi distrus cariera. Nu poţi să te ocupi de vedete, să ai pe mîna imaginea lor şi să ai chiar tu imaginea făcută ferfeniţă.

Am încheiat în următoarele cinci minute relaţia cu traficantul, chiar dacă trebuie să mărturisesc că eram fix în momentul acela perfect în care eşti îndrăgostit, dar încă nu ai mărturisit şi vrei să petreci noaptea acasă la persoana după care ţi s-au aprins călcîiele. Eh! Mi-am înghiţit libidoul şi am motivat o lipsă acută de timp şi disponibilitate sentimentală. După care am închis orice portiţă de comunicare cu el.

După care am aşteptat. Ştiam că plicul primit nu era o glumă, sau un „ajutor”. Plicul era doar buzduganul trimis de zmeu. A doua seară, cînd eram în oraş cu două dintre vedetele reprezentate de mine m-am trezit cu un tip peste mine în baie. Joe. Fost poliţist, actualmente detectiv privat. Lucra în continuare cu poliţia şi aşa şi avea pozele cu mine şi detaliile mele. Cel mai dezgustător animal pe care l-am cunoscut în viaţa mea. Gelat, ca o reclamă la Igiena în ’84, ochi de peşte, albaştri verzi, bulbucaţi ca ai lui Steve Buscemi. Buze subţiri precum caracterul lui…

12019839_910481099031906_4854473094204701863_nŞantajul scîrbosului era simplu. Eu îl ajut să-i şantajeze pe alţii şi el nu o să dea publicităţii pozele cu mine şi George – traficantul de care aproape că eram îndrăgostită. Cum să-l ajut? Simplu. Să zicem că nu sunt chiar cea mai urîtă oaie din turmă. Tot ce mi-a cerut a fost să-i seduc pe soţii unor femei influente, cam o dată pe lună. Deghizarea a fost mereu opţiunea mea. Apar destul de des în public alături de vedetele mele. Nu-mi permit să fiu recunoscută.

Cam o dată pe lună m-a contactat pe o cartelă prepay şi mi-a comunicat cine e personajul bun de sedus, unde se afla şi cam ce preferințe are în materie de femeie În funcţie de asta selectam. Peruca blondă, roşcată, brunetă, castanie, rochie sexi, boho, cuminţică, pantofi cu toc, ce fel de toc, make-up etc.

Şi astă seară la fel. Mi-a dat mesaj şi am venit. Cunoşteam clubul pentru că e preferat de şantajaţii cu bani ai lui Joe. Împărţit în două, clubul oferă o zonă de party curată, cu mai multe mese decît ring, şi o zonă de tehno pentru cei care vor să prindă afterhours-ul. Între cele două zone se afla un hol, un culoar, luminat ca în Miami Vice cu neoane colorate fosforescent, mov. Acolo l-am găsit pe Joe. Acolo unde trebuia să ne întîlnim. Doar că acum era mort. Scîrbos de mort.

Iar acum sunt tîrîtă într-o zonă a clubului pe care n-am mai văzut-o vreodată. Vreau să ţip, dar nu-mi găsesc vocea. Îmi ies nişte gîlgîieli din gît, pe care nu le-aş mai repeta. Neoanele se tot închid, dar nu mă deranjează, pentru că în faţa ochilor nu am decît bărbia lui George.

Nu l-am mai văzut de un an şi nu ştiu ce mi-a făcut, dar l-aş recunoaşte dintr-o mie. Bărbatul care m-a înţepat cu ceva în gît şi care acum mă duce, aşa, drogată şi ameţită, undeva, Dumnezeu ştie unde, este ultimul bărbat pe care aproape pe care l-am iubit, bărbatul din cauza căruia am trăit şantajul lui Joe timp de un an, bărbatul care probabil că l-a omorît pe Joe.

Mă scoate din club şi-mi dau seama că nu mai păşesc singura de ceva timp. Mă ţine în braţe ca pe o păpuşă, în timp ce o maşină parchează lîngă noi. Realizez că sunt aruncată pe bancheta din spate şi că maşina porneşte cu scîrţ. În continuare nu mă pot mişca, dar pot simţi. Simt cînd George îmi scoate ghetele şi le aruncă pe un plastic, pe jos… Simt cînd începe să mă dezbrace de hainele mele de „seducătoare”.

11350787_846234992162198_638968131294879417_nAstă seară Joe mă dorea hardcore la şantaj, aşa că purtam pantaloni de piele şi ghete cu toc înalt, cu un body care-mi ridica sînii pînă la bărbie. Pe cap am o perucă roşcată scurtă, tunsă bob.

Îl simt pe George cînd îmi scoate acele din păr şi îmi dă jos perucă. Îmi desface şi cocul lăsînd părul meu lung să se împrăştie pe bancheta maşinii. Cu nişte şerveţele umede îmi freacă față pînă cînd simt că se desprind chiar şi genele false.

– O să fie bine, iubito. O să fie totul bine, îmi şopteşte şi deja simt că încep să-mi revin din ameţeală. În primul rînd pot să aud.

Încerc o mînă ca să văd dacă se mişcă. Cu greu, dar reuşesc s-o mişc, aşa că profit şi-l împing pe George.

– Pana mea, George, reuşesc să chițăi. Nu ţip pentru că n-am forţă. Dar măcar pot vorbi. Ce mi-ai făcut?

Sunt goală, întinsă pe bancheta limuzinei lui George. Încet îmi dau seama că totul e tapiţat cu plastic. Nu stau pe bancheta direct, ci pe un plastic enorm care acoperă toată partea din spate a bolidului de lux a lui George.

– Shhhh! Îmi spune el şi mă sărută scurt pe buze. Încep să-mi recapăt simţurile pentru că îi simt parfumul. Da, e clar George, pentru că reacţionez ca de obicei şi mi se încordează stomacul. Sper că nu observă şi el asta. Te-am scăpat de acolo, dar nu puteam să risc o scenă, aşa că ţi-am dat un calmant uşor.

Dau să urlu la el, dar din gura-mi ies doar „Ce”-uri şi alte scheuneli, aşa că încerc să-l lovesc cu pumnul. Îmi prinde mana şi se apleacă din nou peste mine. Mă sărută iar. Mai apăsat de data asta.

– Te rog, potoleşte-te. O să-ţi revii repede. Ajungem imediat la mine, ardem toate hainele astea, te spălăm, te dezifectam şi vorbim despre seara asta.. şi despre ultimul an.

Mă mîngîie fără să se îndepărteze de mine. Mă mai sărută o dată.

– Iartă-mă că te tot sărut, îmi spune înainte de a se ridica şi a se aşeza lîngă mine. Nu mă pot abţine, adaugă după care întoarce capul spre geam şi mormăie suficient de tare pentru a-l auzi. Nu mi-a fost uşor să nu te pot atinge tot anul ăsta.

Ajungem într-o zonă rezidenţială a oraşului şi maşina intră pe o poartă înaltă prin care nu se poate vedea ce fel de casa e înăuntru. Între timp, George îmi face instructajul, aşa că atunci cînd deschide uşa ştiu că trebuie să calc doar pe bucăţile de plastic care sunt aruncate că firimiturile de pîine din Hensel şi Gretel, din loc în loc. Nu mi-am revenit de tot, dar pot călca singură şi pot vorbi… încă şoptit.

Mă bagă într-o cabină de duș de la subsol şi se strecoară şi el lîngă mine. Mă spală cu atenţie, în timp ce se spală şi el. Ieşim şi ne îmbrăcăm în nişte halate pufoase, ca cele de hotel, după care- într-un final- mă duce la etaj, acolo unde, de fapt, este casa lui. Nu am mai fost aici. Nici nu ştiam că are casa asta, bani, sau că se ocupă cu traficul de stupefiante. În cele cîteva întîlniri a venit mereu să mă ia de la muncă, sau de acasă, cu taxiul sau cu UBER, şi o dată a venit pe o mototcileta, motiv pentru care am mers separat, pentru că am oroare de motociclete.

– Sper că nu ţineai la hainele alea, îmi spune, în timp ce-mi toarnă ceva de băut. Tot ce ai avut la tine este deja ars undeva departe de noi… Dar nu-ţi face griji. îţi aduc orice ai nevoie.

Mă uit la el încercînd să-mi fac o listă a întrebărilor pe care vreau să i le pun, dar am creierul în loop. Nu mă pot gîndi decît la o singură întrebare.

– L-ai omorît pe Joe?

12049329_917357748357458_5336811850874548959_nSe uită la mine oripilat, de parcă tocmai l-am întrebat dacă a mîncat rahat de cîine.

– Glumeşti, nu? sare la mine. Nu poţi să mă întrebi asta.

Ridic o sprînceană la el.

– Ba da. Avînd în vedere ‘meseria’ ta, te pot întreba asta.

Lasă capul în jos oftînd din rărunchi.

– Si cu ce crezi tu mai exact că mă ocup?

Pufnesc şi îi răspund fără să stau pe gînduri.

– Nu are rost să te ascunzi de mine. Am aflat încă de acum un an care-ţi sunt pasiunile din CV.

Sunt atît de furioasă cînd spun asta. Dacă nu mi-ar fi teamă că mă omoară şi pe mine, i-aş da şi o palmă. Pînă la urmă, din cauza lui am fost şantajată timp de un an.

– Din ce cauză crezi că am intrat în rahatul ăsta, îl întreb. De crezi că am ajuns la mîna unui nemernic precum Joe? Tu! Tu eşti de vină, George. Tu şi ‘meseria’ ta.

Se ridică şi dispare pe scări fără să zică nici un cuvînt. Îşi trece doar mâinile prin păr şi se mai uită o dată la mine înainte de a ieşi spre scările interioare ale casei.

Ce aiurea. Mă simt atît de nepotrivită în spaţiul ăsta! Îmi trag picioarele sub mine, strîng halatul şi mai tare peste piept şi încerc să mă fac mică, mică, mică pe canapea.

Ca să îmi cresc nivelul de curaj dau peste cap paharul pe care mi l a pus în faţă. Whisky, bleah! Oare e ok să beau alcool după ce m-a drogat cu cine ştie ce?

George se întoarce în camera complet schimbat. Pantaloni negri, tricou negru, încă în picioarele goale… Total bad ass! Traficantul meu preferat. Nu că aş cunoaşte altul.

Îmi aruncă şi mie nişte haine.

– Sper că ţi se potrivesc. Este costumul meu de jogging. Cel mai strîmt pe care l-am găsit. Pune-l pe tine. Vreau să mergem, să-ţi arăt ceva.

Încep să îi spun că am putea trece pe la mine, ca să mă schimb înainte, dar mă ignoră şi iese din cameră. Îl ascult şi mă schimb. Nu aş avea de ce să fac gură. Pînă la urma omul a fost înţelegător pînă acum.

După ce mă schimb ies în hol. Mă aşteaptă răbdător, lîngă scări şi-mi face semn să îl urmez. Cînd ajung lîngă el îmi pune şi o geacă pe umeri. E enormă şi nu are nicio legătură cu restul hainelor pe care mi le-a dat, dar o iau pentru că mi-e frig. În picioare încă am papucii de casă pe care mi i-a oferit la duş. E ok. Cu şosete nu mă deranjează că-s în papuci.

Aş fi preferat să trecem pe la mine, ca să mă schimb, dar nu stau să mă contrazic la ora asta. Deja e tîrziu şi vreau să ajung acasă cît mai repede. Realizez că sunt frîntă şi calmantul de mai devreme m-a lăsat cu o stare de sfîrşeală, că atunci cînd ai cădere de calciu.

Îl urmez spre maşină care ne aşteaptă. Alta decît cea care ne-a adus.

Acelaşi şofer de mai devreme se ridică de la volan şi-l lăsă pe George să conducă.

– Ne vedem la apartament, G? îl întreabă  acesta. George îngînă un ‘da’ şi îmi face semn să urc. Îl ascult şi mă aşez cuminte.

– Pînă ajungem la destinaţie, ca să-ţi pot răspunde la întrebarea de mai devreme, o să te rog să asculţi o poveste.

12144924_879479405493603_5486578445254198587_nMă uit la el cu atenţie. E diliu, ok. Pot să accept asta, atîta timp cît nu-mi face rău si nu ne mai face nimeni nicio poză impreuna, ok. N-aş mai suporta un alt şantaj. Întoarce pentru o secundă faţa spre mine. Ce frumos e! Inima îmi sare în piept. Sper că nu se vede. E greu să nu simţi nimic pentru cineva de care ai fost aproape îndrăgostită. Îmi zîmbeşte blînd. Nu are faţă de traficant. Ce mă enervează că e traficant. Nu ar fi putut fi sculer matriţer? Ceva, orice, boring şi safe.

– Acum un an mă îndrăgosteam pînă peste urechi de o femeie, îşi începe povestea – acum şi dacă vreau, nu pot să-mi iau ochii de la el. Am ieşit de cîteva ori împreună. Tipa m-a dat pe spate de la prima întîlnire. Frumoasă, deşteaptă, spirituală, modestă… Tot ce-mi place la o femeie. Iar chimia, chimia dintre noi.. Pfff… Incredibilă.

Răsuflă aruncîndu-mi priviri care fac să fie extrem de cald în geaca lui de piele. Şi aşa o iau razna de la parfumul lui, care este peste tot. Chimie, chimie, chimie!

– Cînd credeam că mai avem puţin şi facem pasul – îmi pregătisem dormitorul şi viaţa pentru ea, mă pregătisem şi cu detalii mai clare despre business ul meu, mă trezec că-mi dă papucii. Brusc şi irevocabil. Mă rupe în două, îmi ia inima şi o aruncă la gunoi.

Strînge volanul de parcă l-ar rupe. Nu-l încurc cu o întrerupere.

– Îmi zice că nu are timp de o relaţie şi nu vrea să mă mai vadă şi îi zic că e ok, că o s-o respect, aşa cum mi-a cerut… dar nu mă pot abţine. O urmăresc ca un pervers nenorocit. Trec de zeci ori pe zi prin dreptul biroului ei şi prin faţa apartamentului. Nu reuşesc să muncesc. Nu reuşesc să fac nimic. Sunt obsedat!

Mă bufnește rîsul şi îl fac să-şi întoarcă privirea contrariat spre mine.

– Ce-i atît de amuzant, mă întreabă. Pare furios şi-mi dau seama că nu-i bine să-l supăr.

– Nimic. Scuze. Doar că ai zis că nu poţi munci, îi explic… Adică… Ce mare nevoie de concentrare în „meseria” ta?

Chiar nu înţelege că ştiu? Ce se răţoieşte atît?

– Hmmm… răspunde. Cred că va trebui să am răbdare. Imediat o să înţelegi şi ce ţi-e cu munca mea.

Zîmbeşte ca pentru sine.

– Deci… Ziceam că în fiecare zi veneam după tine. În fiecare zi, ca un bou pe treptele tale, pînă cînd într-o seară, cam acum o lună, te văd ieşind grăbită din apartamentul tău.

Îşi bate buzele cu degetul arătător şi îmi pierd puţin concentrarea de la povestea lui, dar îmi revin repede, pentru că-mi continua povestea.

– Purtai o perucă, blondă, şi erai îmbrăcată cu o rochie scurtă şi strîmtă. Arătai de parcă cineva răsturnase o revistă cu iepuraşi, atît de nespecific ţie. Dar tot te-am recunoscut. Te-am urmărit pînă la clubul Ultraviolet, te-am văzut vorbind cu prietenul meu, Joe, pe culoar, şi te-am văzut seducînd şi sărutînd un labagiu corporatist. După care ai fugit din club – oftează – Ştiu pentru că te-am urmărit. Muream de curiozitate. Nu înţelegeam de ce vorbeşti cu Joe, de unde-l cunoşti pe Joe. Prietenul şi şeful securităţii mele, la firmă.

Firma? Ce firmă? Există firme de trafic de droguri? Mă doare capul.

Realizez că a oprit maşina şi realizez şi că recunosc ‘firma’ în faţa căreia ne-am oprit. IT Electronomics. Am o vedetă care endorsează un program de socializare de-al lor. Oamenii sunt huge pe asta. Ei sunt în spatele a o mie de produse de programare, protecţie date, platforme etc.

– Ce facem aici? îl întreb curioasă.

Zîmbeşte şi mă ia de mînă. Nu înţeleg nimic. Mi se învîrte capul. Cred că drogul de mai devreme se întoarce împotriva mea… Sau poate că în sfîrşit m-a lovit şocul de a vedea pe cineva eviscerat.

– Asta e firma mea. Compania mea, zice. Cu ce credeai că mă ocup?

Dau din cap fenetic, ca o nebună. Smulg mîna din mîna lui şi încep să-mi frec fața – aşa realizez şi că plîng. „Doamne! Nu, Doamne! Nu!”

– Dar cum e posibil? urlu necontrolat! Cum? Am văzut poze! Ţi-am văzut dosarul. ŞTIU ce faci.. Ştiu de ce am stat departe de tine atîtea luni. In cre di bil!

Îmi prinde fata cu ambele mîini şi îmi vorbeşte. Nu înţeleg ce spune. Am capul vraişte.

– Deschide ochii! urlă. Uită-te la mine. Despre ce vorbeşti? Ce ştii. Cum adică din cauza asta ai stat departe de mine?

Clatin din cap în mîinile lui. Trebuie să-l fac să înțeleagă ce tîmpenie am făcut. E vina mea. Doar a mea. Nu m-am documentat deloc. Nu am verificat nimic. Ce proastă suuuunt!

– Aşa m-a şantajat, George! Aşa, cu meseria ta. Mi-a arătat poze cu noi sărutîndu-ne şi mi-a dat un dosar de-al tău. Eşti căutat de Intepol, CIA şi FBI. Cel mai mare traficant de droguri din lume. Mi-ai fi distrus cariera. Nu ar mai fi lucrat nimeni cu mine.

Nici nu mai ştiu ce să-i zic.

– În ziua în care ţi-am spus că nu te mai pot vedea am crezut că mor. Nu glumesc. Fizic. Am simţit că mor. După care seara, după ce i-am zis că am întrerupt orice legătură cu tine mi-a spus care era de fapt planul lui. Se folosea de mine ca să-şi şantajeze alţi clienţi.

George oftează și înjura în timp ce sună pe cineva.

– Da, ai aflat ceva, întreabă persoană de la celălalt capăt al firului. Da, e lîngă mine. E ok. Mă ia din nou de mînă şi o strînge, după care îmi sărută palma pe care oaşază pe pieptul lui. Am mîna întoarsă ciudat, dar nu mă deranjează. În toată mizeria asta de situaţie palma mea pe pieptul lui e cel mai bun lucru care mie se poate întîmpla.

Continuă să vorbească încă zece minute, timp in care nu-mi iau ochii de la el.

– Da. Am ars totul. Nimic nu poate ajunge înapoi la ea. Eşti sigur? Da. Merci. Ok.

Închide şi-mi sărută din nou palma, după care mă sărută. Nu doar ştampilat ca mai devreme, ci sărut ca în filmele romantice. Mi se ridică picioarele pe vîrfuri în papuci de casă.

Cînd într-un final îmi dă drumul mă îndeamnă să cobor din maşină şi intrăm ţinîndu-ne de mînă prin uşile mari de sticlă.

– Bună seara Mr. G, îl salută paznicul. Mă salută şi pe mine şi ne dă accesul la ultimul etaj. Odată ajunşi acolo George deschide o măgăoaie de unitate, care apare pe vreo şase monitoare. Biroul lui e mare şi curat. Nimic special, doar birou cu multe unităţi, ecrane, chestii tehnice, mochetă, aluminiu, geamuri. Simplu.

Mă aşază lîngă el şi începe să-mi arate poze. Primele sunt pozele care ne-au şantajat pe noi.

– Joe este cel care mi-a construit echipa de securitate. Este poliţist şi este prietenul meu din copilărie.

Sunt şocată. Mie mi-a zis ca NU mai e polițist.

– Mie mi-a zis că e detectiv, fost poliţist, că are nevoie de bani… şi cam atît. Mai mult nu ştiam. Nici măcar numele de familie.

George neagă din mişcări şi-mi arăta poze cu ei doi, copii.

– Te-a minţit. Pozele cu noi doi sunt poze cerute de mine. Eu l-am rugat să ne facă nişte poze paparazzi, ca să îţi fac cadou un album atunci cînd te rugam să te muţi la mine.

Mă sărută din nou şi mă trage în poala lui strîngîndu-mă cu ambele braţe.

– Am vrut să fiu cu tine din prima clipă în care te-am văzut. Nu-mi vine să cred ce ne-a făcut. Nemernicul!

Telefonul îi sună din nou şi răspunde tăios.

– Aham.. înţeleg. Se uită spre mine de parcă nu ar dori să aud ce vorbeşte. Sper că glumeşte. Eu de aici nu plec pînă cînd nu aflu adevărul. Ok. Îi spun.

– Ce e?

– L-au prins pe criminal. E o femeie, iubito. Joe încerca să şantajeze o altă femeie, ca tine. Poliţia a găsit poze cu femeia şi un bărbat şi apoi mesaje pe o cartelă prepay, în care Joe îi spunea cum o să funcţioneze aranjamentul lor.

Nu-mi vine să cred. Ce nenorocit!

– Se pare că femeia asta era nebună. Nu a suportat şantajul. L-a spintecat cu un cuţit de bucătărie.

plMă strînge în braţe şi mă sărută pe păr.

– Tu nu trebuie să-ţi faci griji însă. Nu are cum să ajungă nimeni înapoi la tine. Am avut grijă în seara asta. Ştiam că ceva nu e în regulă cu toată situaţia asta.

Chiar. Îmi aduc aminte că voiam să ştiu ceva mai mult decît dacă l-a omorît pe Joe.

– Nu mi-ai spus ce făceai aici astă seară… şi cum de ai avut un anestezic la tine? Pe care apropo.. nu cred că era nevoie să-l foloseşti pe mine.

Rîde şi mă sărută – nu-mi displace, dar e ciudat după atîta lipsa de intimitate să primesc atîtea pupături. Mă ruşinez.

– După ce am văzut scena de luna trecută, l-am tot urmărit pe Joe. La secţie, la noi, peste tot. Am făcut o echipă separată care l-a urmărit şi care a descoprit încă un set de fotografii precum cele pe care le am eu şi pe care ţi le-a arătat ție, la el pe calculator. Atunci nu am înţeles de ce pentru că nu a găsit nimeni nici un dosar ciudat cu mine – George… traficantul. Pufnește. Oricum. I-am interceptat mesajul către o cartele prepay, către tine, în care te chema la Ultraviolet şi m-am gîndit că singurul mod de a-l prinde este acolo. Să vă prind de fapt pe amîndoi. Să înțeleg ce se întîmplă. Îşi drege glasul şi tuşeşte o dată. Recunosc că am fost şi puţin orb de gelozie. Oricum… Cînd am ajuns era deja mort şi tu stăteai stană de piatră plină de sînge pe picioare lîngă el, rîzînd ca o isterică. Iniţial am crezut că l-ai omorît tu – De-asta l-am sunat pe şeful celeilalte echipe, care mi-a zis de plastic şi cum să te scot. Calmantul îl aveam la mine tot de la șeful securității, care a zis ca Joe e posibil să fie periculos. Nu puteam să mă apropii, aşa că am aşteptat să te îndepărtezi tu şi am folosit seringa pe tine, exact cum m-a învăţat el. Oftează. Restul ştii şi tu.

Mă întorc în braţele lui si imi fac loc pe scaun, mai bine. Pantalonii lui de jogging sunt extraordinari de comozi. Îmi pun capul pe pieptul lui şi pentru prima dată într-un an închid ochii fără frică. Mă simt de parcă m-aş fi întors acasă.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *