Deco de Crăciun

poza-1poza-2Ca în fiecare an, în luna decembrie avem o misiune foarte importantă: aceea de a decora casa de sărbătoare şi de a împodobi pomul de Crăciun. Spaţiul disponibil şi designul interior al locuinţei noastre au un rol important în alegerea stilului şi culorilor.

Pentru decorarea uşii de la intrare, coroniţa handmade este cea mai simplă, ieftină şi creativă soluţie, iar internetul este plin de tutoriale de unde vă puteţi inspira. Dacă aveţi copii cu atît mai bine, îi puteţi lăsa să-şi confecţioneze singuri coroniţele şi să-şi personalizeze uşa camerei.

Masa poate fi şi ea decorată în funcţie de stilul dumneavoastră. Puteţi folosi conuri de brad, lumînări sau figurine, apoi să vă lăsaţi imaginaţia să-şi facă de cap. Pe lîngă preparatele delicioase ce vor umple masa de Crăciun, puteţi aşeza în farfurie, ca o surpriză pentru invitaţi, răvaşe legate de şervet.

poza-4 Decorarea bradului are o importanţă deosebită pentru cei care respectă tradiţiile şi iubesc Crăciunul. Anul acesta o variantă ce îi va încînta pe cei dragi este să înlocuim beteală clasică cu un şnur de care vor fi prinse fotografii, felicitări şi ornamente-bijuterii, la care mai adăugăm cîteva globuri colorate, o instalaţie luminoasă şi Moşul poate veni!

Un alt trend anul acesta este să folosiţi o singură culoare/ton, iar eu recomand albul pentru că este un simbol al păcii şi al compasiunii, plus că se va integra perfect în livingul dvs. indiferent de culoarea mobilei sau a pereţilor. Ca să nu investiţi banii în alte decoraţiuni le puteţi vopsi cu un spray pe cele din anii trecuţi!

Dacă spaţiul pe care îl aveţi la dispoziţie nu este generos, atunci puteţi cumpără un brad artificial alb de maximum un metru, pe care să-l aşezaţi pe o comodă şi să-l decoraţi într-o nuanţă preţioasă – roz prăfuit sau albastru royal – iar elementele deco să fie mini obiecte de artă.

poza-5

Christmas Tree ? White Decorations ~ 20 Awesome #ChristmasTree Decorating Ideas & Inspirations - Style Estate -poza-7

 

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :