Dansatoarea la bară

gleznaCând trăieşti într-un oraş de provincie ai senzaţia că niciodată nu se schimbă nimic, o aglomeraţie de chipuri terne care putrezesc pe dinăuntru odată cu trecerea vremii. Femeile au perioadă scurtă de înflorire, apoi alta de tăbăcire când dau iama masculii în ele, căci aud unii de la alţii care-i mai bună decât alta şi la sfârşit perioadă de resemnare totală când toarnă câte un copil, sau doi, după caz, şi după ce-şi fac datoria de procreere, ori sunt părăsite, ori îşi găsesc un amant mai tânăr ca să aibă şi ele pe cine să prostească sau să-şi răzbune tinereţile pierdute.

Bărbaţii au perioadă lungă de fraiereală când se-ncurcă fără să ştie nici ei cum cu una destul de tăbăcită pentru care o altă aventură sentimentală oricum nu mai contează. Totul se-ntâmplă în orele de şcoală ale copiilor sau în turele de noapte ale soţului legitim. Astfel că proaspătul amant în faţa primului trup de femeie nici măcar stilată, îşi cam pierde puţinele minţi ale adolescenţei. La el fierb la cote maxime hormonii, la ea fierbe în suc propriu plictiseala domestică.

Apoi când se cam prinde celălalt că ceva nu e-n regulă, adică soţia nu se mai oboseşte să mimeze orgasmul ca-n vremurile bune ale relaţiei lor, ci doar îi trânteşte tocana în faţă ca să prindă omul puteri să tragă la jug a doua zi la muncă, ei bine, când lui nu-i mai convine situaţia şi-şi ia muierea la întrebări, aceasta de teamă să nu rămână pe drumuri se trezeşte dintr-o dată în ea instinctul de supravieţuire şi deopotrivă conştiinţa etică şi dă papucii sărmanului amant care suferă prima decepţie în amor.

Aici se termină pentru el perioada de fraiereală, nu c-ar fi învăţat ceva din ea, dar începe cea de creiereală, când descoperă tinerele liceene, că ele sunt mai uşor de păcălit, sunt în acea etapă de înflorire când cea mai mică atenţie sau o declaraţie de dragoste le face victime sigure. Nu-şi vor lua măsuri de protecţie, masculii sunt tineri, frumoşi, virili, unii au bani, alţii reputaţie, iar ele vor să fie populare, căci altfel nu sunt la modă. Dar devin atât de la modă încât nu se mai poartă. Şi totul se-nvârte într-un cerc hilar-hidos al seducţiei, iar legăturile nu sunt nici măcar periculoase.

Mai sunt printre ele şi o specie aparte de tăbăcite notorii care refuză să-şi pună pirostriile pentru că le place viaţa simplă de cartier, fără obligaţii, au vise mari în schimb de dansatoare sau de cântăreţe de cabaret, dar nu le deranjează să dea câteva speranţe iluzorii vreunui crai trecut de la etapa liceenelor la cea de cancer al femeilor.

Astfel era şi Vera, o preparatoare de halviţă cu stafide la o firmă turcească din oraş. Lucra în trei ture, stătea toată ziua în picioare, iar când venea acasă începea să danseze în faţa iubitului ei ca să-şi dezmorţească membrele. Acesta, mândru de femeia sofisticată de lângă el, realizează în inteligenţa lui provincială şi dichisită de o educaţie furată din cărţi, că nu poate avea o astfel de rara avis decât dacă o lasă în pace în libertatea ei sexuală. La rândul lui, nici el nu se prea vrea înghesuit într-o relaţie care de la început i se păruse cam mult s-o poată duce, dar iată că trec pe nesimţite cinci ani şi se instalează deja un concubinaj perfect înghiţit de ambele familii, cu binecuvântarea părinţilor. Relaţie modernă decupată din filmele artistice americane.

Vera are însă un vis, acela de a dansa şi nu oriunde, se crede destul de asiatică şi talentată ca să poată cuceri măcar un bar din Japonia unde să-i cadă la picioare minioni masculi plictisiţi şi ăia de femeile lor care seamănă atât una cu alta. Căldura călâie, previzibilă a unei astfel de iubiri o împinge mai repede spre dezrădăcinare, bineînţeles că iubitul îi susţine decizia, numai bine să răsufle şi el câteva luni. Dar fac planuri de căsătorie iar faptul că ea pleacă mai aduce puţină viaţă în relaţia asta, se fac jurăminte, ea primeşte un inel de logodnă, legătura lor pare acum indestructibilă.

Şi vine ziua când ea pleacă, se va întoarce peste câteva luni, dar e musai să-şi împlinească visul, nu mai suportă gustul de halviţă şi-apoi gata, se fac oameni de treabă, intră în rândul lumii mediocre, el o să renunţe la iubitele lui, ea la visul măreţ, fac copii stupizi şi graşi şi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Aiurea! Ea era conştientă că nu se va mai întoarce încă de când îşi pregătea bagajele, pentru că n-a uitat niciodată trădările lui cu mucoase de liceu, nopţile când l-a aşteptat de atâtea ori iar el a uitat să vină, suspiciunile mereu înghiţite, bănuielile niciodată confirmate. Apoi după-amiezile fără reproş, căci ştia că va veni ziua plecării… iat-o! Iar mica ei răzbunare a fost să creeze în existenţa lui iluzia unei mari iubiri, să fie calină, frumoasă şi să-i ofere sex de bună calitate, gudureli de rigoare, acceptarea unei logodne, să admită o terţă persoană la un moment dat între ei numai pentru că asta o motiva să nu rămână aici, lângă el, lângă astfel de oameni şi pentru că spera ca umilinţa lui să fie peste măsură.

El se credea mascul feroce iubit de două femei sau cine ştie alte câte pe care nu le cunoştea şi orgoliul lui creştea nestăvilit într-o zi cât altele în şapte, exact ca-n poveştile cu Făt-Frumos, numai că el avea mai multe Ilene. Prietenii îl cam invidiau şi-n culmea unei astfel de glorii spectaculoase de cuceritor sadea îşi săruta iubita de bun rămas la aeroport, făcură şi poze, şi după ce-i promise că va fi cuminte îşi găsi rapid culcuşul în braţele ultimei virgine care, spre deosebire de celelalte, umbla numai în pantaloni scurţi şi pusese ea mai demult ochii pe craiul acesta, dar a cam trebuit să-şi aştepte rândul, căci ştia de marele lui hobby, i se dusese vestea că-i plac virginele.

Fericită, extaziată în faţa primului ei bărbat logodit cu alta plecată la mama dracului peste hotare, convenabilă situaţie, timidă și recunoscătoare c-o bagă şi pe ea în seamă cineva. Nu avea succes ca celelalte şi singura pasiune pe care o îmbrăţişase era matematica, vedea în spaţiu ca nimeni alta, dar şi pentru că nu avea curaj să se uite în oglindă, se deformau imaginile prea tare, ehei, dar matematica… nimeni n-o întrecea. Iar acum, deodată, hop, un bărbat la orizont şi nu vor conta niciodată situaţiile penibile, umilitoare în care o va pune, are răbdare să-i demonstreze că-l iubeşte că nimeni nu mai e ca el.

Însă el ştia asta, încă o dată orgoliul îi era gâdilat şi lumea era frumoasă. Aştepta. Aştepta să i se întoarcă iubita cu bani să-şi cumpere şi ei acolo o căsuţă, i se făcuse chiar dor de ea, dar până atunci îşi făcea pentru ultima oară de cap, dăruind fericire celei mai naşpa muieri din viaţa lui şi se simţea generos din cauza asta, un domn printre domni, pentru că nu mai văzuse nicăieri, la nici una o astfel de descompunere a trăsăturilor în nopţile de amor, tipa intra într-un fel de orgasmo-putrefacţie care-l lăsa peplex şi tocmai figura ei otrăvită îl făcea s-o caute şi culmea, să-i rămână fidel. Adoraţia asta nu i-o mai arătase nimeni până acum, loialitatea asta de câine bătut de soartă, tot timpul pe drumuri, care nu cere nimic dar de fapt vrea totul şi chiar găsea explicaţia logică pentru care unele urâte puneau ghiara pe bărbaţi frumoşi şi viceversa.

Lunile trec, anii tot așa, Japoneza încă mai dansează prin baruri, uitând încet dar sigur lumea în care a crescut, oraşul cu străzile lui, iubirile pe care le-a trăit, cele pe care le-a pierdut. Inelul de pe deget o cam strânge, figura Craiului ei se pierde în ceaţă, se distorsionează în kilometri lungi şi la o astfel de distanţă vede clar anumite lucruri. Telefoanele spre casă sunt din ce în ce mai rare, scrisorile tot mai reci. Dansează întruna aşa cum şi-a dorit, uneori nopţi întregi şi bărbaţii îi cad la picioare, avansează din simplă dansatoare în însoţitoare de lux. Aici i se duce vestea, cum i se cam dusese şi-acasă şi începe pentru ea o nouă perioadă de tăbăcire, cu deosebirea că acum contul din bancă e mai mare. Sunt nopţi fierbinţi, urât mirositoare, de trupuri galbene, răcnete, chiţăituri, gâdilături, japonezii ăştia pitici sunt dați dreacului, se exteriorizează în toate felurile. Vera e una din cele mai bune, e cunoscută sub porecla „Buci de Fier” şi preţul ei este destul de mare, dar îl merită cu prisosinţă. Iar într-una din nopţi îşi cunoaşte viitorul soţ, un bărbat cât pechinez pe care-l înnebuneşte într-atât cu trupul ei senzual, cu dinţii albi şi părul mătăsos încât acestuia nu-i mai pasă de trecutul ei. De fapt, ce mama naibii, nici nu-l cunoaște. Iar pentru ea oricum este un pas mare din preparatoare de halviţă să ajungă o damă bine de companie cu bănuţii ei câştigaţi pe cinstitelea.

Se întoarce pentru ultima oară în ţară cu „pechinezul” ei la braţ ca să poată încheia socotelile. Află veşti, de la prieteni comuni, despre craiul ei plus bestia lui şi realizează că nu mai are de dat nici măcar explicaţii. Încheie totul repede şi simplu, aproape brutal, nu mai are nici timp nici chef de discuţii prea multe, cel puţin ea nu va aştepta ca oraşul ăsta coclit să-i acrească sufletul şi pleacă. Un pic nervoasă căci consideră alegerea fostului iubit o jignire la adresa ei. Dar uitase demult planurile făcute împreună. Acum poartă un alt inel pe deget, mult mai mare.

Craiul n-a conştientizat câteva zile că s-a produs o ruptură în viaţa lui, că pe Verena n-o va mai vedea niciodată. Nu-l deranjase că fusese a atâtor bărbaţi, ştia, se aştepta la asta, apoi l-au năpădit amintirile şi mai ales n-a putut suporta gândul amarnic, ascuţit, că l-a părăsit pe el. De ce din toţi tocmai pe el? Şi-abia atunci în lipsa ei a început cu adevărat s-o iubească.

Aşa că a început să-şi înşele matematiciana cu alte femei agăţate pe terase şi invitate sus, la etajul unu, la o cafea. Se trezea dimineţile cu ochii mari, privind în gol, simţind alături trupuri necunoscute, cărnuri albe, reci, care nu-i trezeau nici o dorinţă, nici o tandreţe. Se întreba în astfel de dimineţi retoric: unde eşti Vera? Cu ce ţi-am greşit?

Dar până la urmă, resemnat se întorcea la iubita lui, care-l aştepta cuminte, inventând în lipsă teoreme şi dezlegând ecuaţii cu două sau trei necunoscute. El se obişnuise atât cu ea încât nu-i mai vedea defectele, îi plăcea că nu avea nici o părere despre nimeni, iar el era atât de deştept încât trebuia să se audă vorbind ca să se mire singur de inteligenţa lui.

Timpul trece şi acum prin oraşul pus la naftalină. Moliile îşi consumă viaţa în acelaşi mod. Virgina, care nu mai e virgină, poartă şi iarna pantaloni scurţi. Craiul o vizitează sâmbetele şi duminicile ca să-şi rezolve frustrările sexuale, iar în timpul săptămânii bea întruna, bea de stinge, înecând astfel fantomele care-l bântuie. De Japoneză nu se mai ştie nimic, decât că e bine mersi măritată, a pus-o fata de-un trai decent. Nu mai e tăbăcită acum, e resemnată. În curând va face un copil, iar peste câţiva ani îşi va lua un amant mai tânăr.

Cursul vieții, deh…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :