Cusătoresele – Emilia Müler

Spre deosebire de tinerii scriitori care scriu mult fără să spună nimic sau cei care vor să spună ceva, dar le lipsește măiestria de a rosti o poveste și ne plictisesc cu detalii de care nu avem nevoie în plin secol al vitezei și informației, ori de cealaltă categorie care vorbește ca în bloguri despre subiecte pe care le-au tapat toți, de la ultima lor poveste obosită de dragoste pînă la ultima rețetă de fericire, la care este expertă, oricum, majoritatea, vocea Emiliei Müller se desprinde din acest amalgam copleșitor de ”condeiași” sau ”tastăurași” cu prospețimea voioasă a omului care știe ce face, îi place ce observă sau nu și simte nevoia să împărtășească lumii cu o ironie elegantă, nederanjată și deloc arogantă, o răscruce de viață în care sunt încorporate mai multe destine. Nu o face pentru glorie, ci pentru a-i bucura și pe ceilalți de ”mărturiile” ei.

Deși recentul ei roman ”Cusătoresele” ne avertizează încă de la început că totul e ficțiune, în același timp totul poate fi exact ca în viață, mai puțin partea cu deghizatul și crima. Puțini sunt cei care au parte de deghizări reale în viață și cu atît mai puțin suspecții de crimă pe care-i cunoaștem personal. Asta nu înseamnă că nu am visat cu toții să fim niște muște și să participăm la discuțiile celorlalți în lipsa noastră. Cu dezvoltarea spectaculoasă a site-urilor de social media, lucrul acesta ne iese uneori fără să ne deplasăm de acasă.

E de-ajuns să ne creăm o identitate falsă și să aterizăm în camera de chat poftiți chiar pe ușa din față de utilizatorii mai neexperimentați. Numai că subiectul romanului ”Cusătoresele” are mai multă adrenalină și nu se referă la o deghizare fără chip real. Dimpotrivă, personajul Dan, transformat în Miruna, se transformă fizic în femeie (uneori o perucă, un machiaj bun și niște ochelari sunt de ajuns, încă de la Tootsie și Mrs. Doubtfire încoace) doar ca să participe la întrunirile de fiecare joi ale fostei sale iubite cu alte femei care își varsă păsurile, nădufurile sau frustrările într-un spațiu intim și prietenos, doar pentru a-și putea continua mai bine viața după aceea.

Nu știm dacă viețile lor se vor repara, nu asta are importanță, nu asta își propune autoarea, nu știm nici dacă Dan-Miruna intră în acest joc doar pentru a înțelege mai bine ce s-a întîmplat și de ce a dispărut Eliza din viața lui cînd părea că toate merg bine sau ajunge ”ca nuca în perete” la întîlnirile acestor femei, care încearcă să-și repare destinele pe măsură ce le trăiesc, doar pentru că-i era dor de ea și nu avea altă soluție. Jocul continuă timp de săptămîni bune până cînd își dă seama că ”misiunea lui este să iasă în viață de acolo”. Deja una dintre ”cusătorese” moare și misterul rămîne nedezlegat, iar poziția lui de ”damă bărbat bine” este pusă în pericol odată cu desfășurarea anchetei.

”Întîlnirile unde fiecare este liber să fie cît de patetic vrea” scot la lumină subiecte tabu, în funcție de problema de viață a fiecărei ”cusătorese”, toate legate de sex, viață, moarte, pierderea iubirii și căutarea magiei în viață. Avem acces la gîndurile bărbatului, care este și vocea cărții și vocea lucidității printre cusătorese, este cel care ne aduce cu picioarele pe pămînt, chiar dacă nici el nu știe pe ce lume a trăit în relația lui cu Eliza, care ”eșuase exact acolo unde se așteptase cel mai puțin. Pierduse timp să mă bată la cap cu poziția sulului de hîrtie igienică, în loc să vorbească deschis despre ce o deranja cu adevărat la relația noastră.”

Are și el dreptate, dar dacă ar fi făcut-o, el ar fi înțeles? Ar fi renunțat la jocurile lui pe calculator ca să-și petreacă mai mult timp cu ea? Asta nu avem de unde să știm, dar oricine a trecut prin așa ceva se poate regăsi într-o astfel de povestire, sau celelalte care se desfășoară pe principiul cadru în cadru. Nu mai suntem pe vremea lui Boccacio să facem pelerinaje cu oameni pestriți și să scriem Decameronul, dar putem aduce oamenii pestriți la noi în sufragerie și să le ascultăm durerile. Astfel, se strîng acasă la Eliza feministe luptătoare pentru dreptate, preocupate despre soarta femeilor în lume, mai ales în societatea islamică, mame care-și dau cu părerea despre parenting și perfecționismul atît de cîntat pe internet, unde dacă nu ai schimbat pampersul la ora fixă ești gonită cu pietre din oraș, mame de îngeri care descriu tratamentul la care au fost supuse în spital de un personal medical indiferent și abrutizat de lipsa empatiei, despre acceptarea celuilalt și a alegerilor din viață ale celuilalt, femei cu libidoul mare, nimfomane declarate, femei cu iubiți dependenți de filme porno, lesbiene în pericol de a se îndrăgosti de un bărbat deghizat în femeie (”dacă e lesbi și află că sunt bărbat, oare ce se întâmplă?” se întreabă îngrozit și curios în același timp personajul Dan-Miruna).

Frămîntări care, spre deosebire de discuțiile puerile ale bărbaților – avem acces la una dintre ele și e de ajuns, nici nu vrem mai multe – reușesc să-i schimbe ”percepția asupra discuțiilor pe care le au femeile.”

Este o carte despre relații de orice fel, dar mai cu seamă un mozaic colorat de povești, un loc unde personajele vin și pleacă mai departe să-și trăiască destinele, își cos poveștile și le lasă baltă sau se întorc înapoi și-și continuă viețile de acolo de unde le-au lăsat.

Astfel că întrepătrunderea asta de povești cît mai diferite și atît de bine rostite face ca romanul să se citească ușor și repede, datorită suspansului la care asistăm: va fi sau nu prins impostorul? Și dacă da, ce se va întîmpla cu el?

E foarte interesant că în timp ce Dan-Miruna, după ce-și spune și el povestea inventată în fața cusătoreselor se felicită că ”mi-a ieșit atît de natural să vorbesc despre mine la genul feminin”, în timp ce Emiliei Müler îi iese atît de natural să vorbească și la genul masculin, semn că scriitura nu are sex atunci cînd este bună și, uneori, acesta este semnul cel mai sănătos că avem în față o povestitoare stăpînă pe arta ei. Iar acesta este abia începutul.

Zully Mustafa

Jurnalist de profesie, după ce am lucrat în presă timp de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrică în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare și m-a luat prin surprindere. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 7 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :