Cum să nu urezi sărbători fericite cuiva aflat în doliu (pentru Cristina)

12806057_946671025441107_2022284574552471451_nÎnaintașii se duc în alte lumi înaintea urmașilor, că de-aia sunt înaintași, ca să ne deschidă nouă, celor care venim din urmă, drumurile, fie ele și fără întoarcere. Intră în firescul lucrurilor acest ciclu al vieții și al morții, chiar dacă momentul despărțirii nu pare a fi niciodată potrivit.

Uneori ițele se încîlcesc și, din motive știute numai de Domnul, îngerii se duc pe acest drum înaintea celor care i-au zămislit – îngeri, căci unii dintre ei nici n-au avut timp să audă cuvîntul „păcat“, darămite să-l înfăptuiască. Asta ține de nefirescul durerii și al incapacității noastre omenești de a accepta moartea.

Alteori te trezești că te afli singur pe un drum pe care, pînă atunci, ați fost doi și de pe care a dispărut și umbra celui ce te însoțea. Au rămas numai urmele de pași în colbul vieții, pași făcuți cu bucurie sau tristețe, cu vise și împliniri, cu ceea ce ați clădit împreună. Și dintr-odată auzi numai ecoul acelor pași, fără vreo voce care să te încurajeze, fără brațe care să te îmbrățișeze, fără gură care să-ți sărute spaimele sau bucuriile.

Îmi place să-mi imaginez că toate cuplurile sunt plămădite la fel ca cel de care aparțin, căci simt totdeodată că suntem împreună de cînd veacul sau că abia ne-am căsătorit. Și, deși am trecut prin toate morțile firești sau nu, nu mi-aș imagina vreodată doar urme de pași pe drumul pe care călătorim atît de frumos împletiți în dragoste. De aceea nu am putut să-i urez prietenei mele „Sărbători fericite!“, pentru că îi simt lacrimile sfîșiindu-i sufletul.

Pe de o parte, mă roade neînțelesul acestei urări. Pe vremuri, cînd oamenii scoteau de la păstrare hainele de duminică și așteptau sărbătorile ca să pună pe masă cele mai alese bucate pe care și le permiteau, da, sărbătorile erau o fericire. Astăzi, cînd îmbuibarea și parada modei sunt prezente cu orice prilej… unde e adevărata fericire?

lumPe de altă parte, fericirea ancestrală a Învierii Domnului a dispărut din înțelesul acestei sărbători și, la cît ne-am adîncit în propriul egoism, nu cred că această fericire poate estompa o durere omenească, căci miturile arhaice ale comuniunii cu natura și morții nu ne pot alina suferința.

Așadar, nu am putut să-i doresc prietenei mele ceea ce mi-au dorit alții, dar sper ca lumina sfîntă a acestei sărbători să-i strălucească în lacrimile care-i brăzdează inima.

Hristos a înviat!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *