Cum ne alegem pantofii. Sau bărbații

dwfeL-am găsit. Îl plac, dar cu mici modificări. Îl mai iau?
Sclipeşte frumos în vitrină, atrage ochiul, material bun. Cel puţin aşa pare de la distanţă. Intri, ceri şi tu să vezi de aproape, îl iei, îl pipăi:
– Pentru dumneavoastră? te întreabă plictisită.
– Mda, pentru mine, răspunzi de parcă întrebarea te-a demoralizat, acu’ te întrebi şi tu, ce mama zmeilor să faci cu aşa ceva? Şi totuşi, în vitrină arată bine!
– Avem şi alte modele, zice pe acelaşi ton monoton, căutând deja printre rânduri altceva, care după a sa părerea, te-ar putea satisface.
– Mnu, lăsați, asta mi-a atras atenţia. Aş vrea să-l probez.
Îţi arată, mai mult din priviri, cum să ajungi la cabină.
Intri. Dai jos ce ai pe tine şi te împăunezi cu el. Te răsucești pe călcâie.
Hm, vine altfel. Era interesant în vitrină, privit de departe. Nu acelaşi lucru pare a se întâmpla când e pe tine. Te priveşti în oglindă, ceva nu-i bine, te întorci cu spatele, poate merge aşa. L-am găsit, mi-ar sta bine, cu nişte eventuale modificări, oare să-l iau?!’
Ieşi în grabă din cabină. Gânduri îţi bubuie-n tâmple.
– Rămâne?! ţiuie vânzătoarea în ureche.
– Păi…

***

– Băi, zi, rămâne în seara asta la tine?!
O privesc cu ochii mijiţi; e prietena mea cea mai bună, ne ştim de o viaţă, zice că mă cunoaşte că pe buzunarul ei şi totuşi nu ştie că am în suflet o gaură, fix ca un buzunar ponosit, care, undeva pe laterală, are o crăpătură, nu cade nimic din el, dar e fisurat şi oricând poate să pocnească pânza uscată.
– Bă, dacă rămâne la tine, jur că nu mai înţeleg nimic – îmi zice ea iritată, fără a aştepta un răspuns de la mine. Pe bune, dintre toţi, pe asta te-ai găsit să-l alegi? Adică inginerul, inginerul de ce nu era bun?
– Pentru că era tâmp, zic eu.
– Da’ aşa, ăla era tâmp, zice ea mecanic, colegul meu de serviciu nu era ok că era un infatuat ordinar cu accente masochiste.
– Da, măi, nu pricepi că am nevoie de cineva care să fie… (caut cuvântul)… să fie precum un şal. Cu care să te reinventezi purtându-l în diverse maniere, adică de ce putem aborda un stil eclectic în vestimentaţie şi nu şi când vine vorba de bărbaţi?!
– Aha, şi lectorul nu a fost bun, că nu vă sincronizaţi în astfel de idei abstracte. Băh, tu nu eşti normală, începuse deja să ridice vocea. Am privit iscoditor spre living acolo unde băieţii stăteau la o pipă.
– Nu eşti normală, zise ea iar, şoptit de data asta.
– Vezi tu, asta îmi place, că e altceva, dacă aş fi într-un raion de haine, şi el ar fi un produs, nimeni nu mi l-ar recomanda, tocmai pentru că nu mi se potriveşte; da’ ce ştie lumea ce mi se potriveşte mie?! Şi ştii ce mai cred? Cred că fix acum ne aude toată conversaţia, dar nu-i pasă, sau chiar dacă îi pasă, e ‘all in’… ştie că pot să-l probez o dată şi asta e sau pot să-l mai iau de câteva ori, cine ştie, poate pentru o perioadă să devină obiectul meu vestimentar favorit.
– Dacă ar fi să fie, joacă la cacealma! Dar ceea ce este, şi îţi reamintesc, e că tu nu ştii poker! Oicum sunt obosită, îmi chem un taxi. Bărbaţii nu sunt haine, draga mea, sunt pantofi. Jumătatea, ca şi pantofii, se ia după măsură şi dacă nu-ţi cunoști măsura e posibil să te bată la tălpi, la cap, la fund, la propriu, depinde de noroc. Până ce îi schimbi, înţelegi?!
– Deci , rămâne?! aud şuierând nervos.
– Și eu ce fac apoi? Știi povestea aia… cu bărbaţii şi pantofii care se iau după măsură, o întreb aproape complice – ce fac eu, dacă după toate ajustările tot nu-i bine, ce fac după ce obosesc să-l probez în fel şi chip şi-mi dau seama că nu am cum să ies cu aşa ceva în lume? Există un serviciu de retur al opţiunilor prost gândite? Aveţi…?!

***

– Avem doar ce este expus, zice vânzătoarea uimită, nu ţinem pantofi

… sau bărbaţi, complez în sinea mea.

Morala: fie că vorbim despre pantofi, bărbaţi, sau alte ace, brice şi carice o opţiune prost gândită, rămâne, cu sau fără retur ori ajustări,o opţiune prost gândită.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. cristina spune:

    Îmi place cum scrii! Te mai caut, te mai răsfoiesc, trebuie să o iau din urmă să văd cine ești, ce vrei, dar azi mi-a plăcut! Ești o descoperire frumoasă!

Comentează :