Cum a aterizat Neluța în viața mea

John – artistul desăvârșit care, la bine și la rău, mi-a devenit soț

cowgirlNeluța – fosta iubită a unui prieten comun de familie

Eu – soția fidelă, iubitoare și muncitoare

Neluța, înzestrată de la mama natură cu țâțe, cur, păr lung și bogat, era slăbuță la vremea aceea, se îmbrăca deșuchiat, exact ce trebuie să atragă tot ce vrea. De la muște la bărbați, uneori nu e nici o diferență.

John s-a trezit căsătorit mai cu voie, mai de nevoie, că a ascultat chemarea inimii sau bombănelile mă-si, numai el știe, cert este că-i căsătorit și de data asta cu acte. Nevasta e nevastă, dar după puțină vreme John a început să facă istericale după trecutul lui ”fascinant” cu petreceri în casă până dimineața, sex prin debarale, invitații care uitau că sunt dezbrăcați prin casă, ce mai conta că nu nimereau wc-ul ca să vomite sau să se pișe, ce mai conta că nu mai știau cu cine au venit și pe cine mai țin în brațe, iar a doua zi cu cine pleacă spre casă… viață palpitantă, ce să zic? Asta auzeam când îl apuca amocul și-și regreta tinerețile pierdute prin debarale, unde fofoloanca avea iz de ceapă, iar orgasmul de castraveți murați.

Inițial, adică atunci când m-a cerut de nevastă, am înțeles din vorbele lui că vrea să schimbe totul, că o să fie responsabil și vom avea cea mai frumoasă și mai palpitantă căsnicie. În privința palpitantului nu s-a înșelat, chiar s-a lăsat cu palpitații de inimă și de dres cronicizat. Ghinionul meu a fost că mergeam pe tocuri deși măsor 1,20 de la tălpi la talie, purtam și eu la vremea aia fuste scurte, la așa picioare lungi ar fi fost și păcat. Venind însă de la țară nu am uitat de principii, casa e casă, bărbatul e bărbat, ne adaptăm societății, dar să trăim frumos, să ne facem un univers al nostru, să fim fericiți etc.

Îmi plac și mie poveștile, doar am crescut cu ele numai că viața mi-a dovedit că sunt doar în mintea noastră. Într-adevăr mi-ar fi plăcut și mie să stau pe tocuri prin casă și să mi se aducă mâncarea la nas, dar asta nu s-a întâmplat, era un vis al lui, realitatea era cu totul alta. Tocuri aveam, nu-i problemă, dar cine cumpăra mâncarea? Că el era ocupat cu arta lui.

Într-o zi pe când veneam de la muncă mă întâlnesc cu Neluța. Pentru că mă grăbeam să ajung acasă am invitat-o la noi la o cafea, să mai povestim cât timp fac ceva de mâncare. Nu i-a trebuit mult, Neluța e genul care nu refuză niciodată nimic, doar să-i spui haida și merge cu tine până-n pânzele albe, chiar dacă nu te cunoaște. Nici acum nu știu dacă e retardată sau s-a născut plictisită. Nu i-a trebuit mult să devină prietenă cu John. La cât era și ăla de plictisit tot așteptând inspirația ar fi fost în stare să se împrietenească și cu un tomberon de gunoi.

girl-boyÎn fine, am depănat amintiri, am gătit, am mâncat și Neluța a plecat spunând că ne va mai vizita, deja mă obosise cu poveștile ei ambigue, speram să nu ne mai vedem prea curând.

La scurt timp, altă surpriză. Am venit într-o noapte de la muncă și Neluța era bine înfiptă în fotoliul meu din sufragerie, cu cracii sus pe canapea și cu chiloții la vedere, iar artistul stătea la discuții cu domnișoara într-o atmosferă foarte romantică că doar aveam veioze pe senzori și era mult mai bine pe întuneric decât pe lumină, muzică romantică, tv de decor. Primul lucru când am intrat pe ușă: Neluța sare să mă pupe și să-mi spună cât se bucură că am venit acasă (doar era 2 dimineața), ea era prin zonă și a trecut pe la noi, iar cum eu nu eram, ci la slujbă, ca orice femeie modernă, Neluța a uitat să mai plece. Ok, bucuroși de oaspeți, ce să mai zic?

Neluța o tipă foarte drăguță, de altfel, și extrem de adaptabilă, semn de inteligență socială, trecea de la râs la plâns cât ai clipi. Niciodată nu am înțeles de ce nu s-a făcut actriță. Până și pe mine mă impresiona uneori, chiar îmi venea să plâng la poveștile și dezamăgirile ei din dragoste pentru drogați, iar când se sătura de lacrimogene își scotea gheruțele și bălăcărea pe toată lumea că ea e puternică și l-a făcut pe ăla și pe ăla, dar ei sunt porci. Niciodată nu știai clar ce vrea să spună, dar o spunea așa cu foc de o ascultai. Ce mai, era un adevărat spectacol, îmi venea s-o aplaud.

Această ”prietenie” nu-mi mirosea deloc a bine mai ales că nu treceau două zile și țup madame era moț-cocoț la noi și uita să mai plece, se simțea ca acasă (spunea chestia asta cât de des putea).

După un timp, vine un weekend în care sunt liberă. Îl rog pe John să mergem la țară că nu mai fusesem de câteva luni, iar el începe să se rățoiască la mine din senin, că de ce nu-mi iau permis să merg cu mașina singură sau să plătesc un șofer. Zi, domle, că nu vrei sau n-ai chef, nu te da rotund că îmi plătești șofer când n-ai cu ce. Îmi fac bagajul resemnată, întrebându-mă de ce dracu m-am măritat cu un artist, pentru a 100 oară de când sunt nevastă de pictor.  Mă urc în tren și plec.

waitingLa întoarcere mă așteptam să-l găsesc în gară, leșinat de dorul meu, că doar știa că vin, mai ales că se oferise să vină după mine. Era acasă cu Neluța, desigur. Avuseseră activitate intensă în weekend. Artistul a mutat-o la noi în casă că biata fată nu mai avea bani de chirie și a dat-o proprietara afară. A naibii proprietară tocmai acum se găsise exact când eram eu plecată de acasă pentru 2 zile. A, și nici job nu mai avea. Am întrebat-o de ce nu s-a mutat la mama ei că doar stătea în București… Am vrut să-l întreb și pe pictorul meu bărbat de ce nu m-a anunțat și pe mine, că doar plăteam și eu întreținere în casa aia, ups, stați așa, plăteam DOAR EU întreținere în casa aia, dar m-am uitat mai bine la fața lui de cățeluș în călduri și n-am mai avut nevoie de răspunsuri.

În schimb Neluța le avea pe toate pregătite, era o mitomană profesionistă, și ăștia găsesc explicații și au argumente pentru orice. Ia priviți aici: “mama nu gătește așa de bine ca mine”, de ce să se spele în cadă când poate sta o oră în jacuzzi, traducere: la mă-sa nu e John care să-i gâdile vanitatea, neuronul și poate altceva. În concluzie, la noi e cel mai bine și mai confortabil. Au reușit amândoi să mă convingă că stă doar o săptămână până-și găsește ceva, iar eu ce să zic? Suntem oameni, se poate întâmpla oricui și e păcat să lași omul pe străzi că doar trecusem și eu prin situații grele și înțelegeam.

John stătea toată ziua în casă că poate îl pocnea inspirația să mai facă și el vreo grafică, pictură, ceva, iar cum avea companie pe Neluța, fată bună, se simțeau așa de bine că nici măcar nu se mai sinchisea să-și caute de muncă, ea, că de la el îmi luasem demult gândul. Amândoi așteptau să vin eu să le iau pâine, să fac piața, să le dau griș cu lapte, să le spăl chiloții etc.

Zilele trec și nu se întâmplă nimic decât că-mi dau seama că sunt o fraieră, dar nu prea știu nici cum să mă deștept. La scurt timp, vin acasă din tura de noapte și găsesc un bilet pe masă în bucătărie: ”suntem la petrecere, dacă vrei, vino după noi”. Lucram în ture de noapte, ca minerii, era 3 dimineața, numai chef de petreceri n-aveam la ora aia. Mi-am aprins o țigară și m-am gândit la ce se întâmplă în viața mea, evident că nu era bine. Copleșită de gânduri și fără nici un chef de viață am pornit la party.

(va urma)

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *