Culorile norocoase pe 2013

Tradiție, superstiție sau știință exactă?

Nu știu cît obișnuiți dvs ca de anul nou să purtați anumite culori pentru a atrage norocul, la mine însă treaba cu ”să porți roșu în noaptea de Revelion” n-a funcționat niciodată. Nici nu mi-a adus mai mulți bani, nici mai multă faimă, nici o stea pe celebrul Hollywood Boulevard. Așa se spune, că te pălește norocul în moalele capului dacă porți roșu și te trezești că nu știi ce să mai faci cu atîta noroc. Se mai spunea că trebuie să spargi un pahar, că cioburile aduc noroc și ele, că trebuie să porți bani la tine ca să ai parte de ei tot care vine, să-ți plătești toate datoriile ca să nu ai altele mai marei, să înghiți 12 boabe de strugure nu mai știu de ce, era așa o treabă care anunța prosperitatea, aaa, și ar fi bine ca primul om care-ți intră în casă în prima zi din an să fie bărbat, iar femeilor să li se adreseze prima dată tot un bărbat etc. etc.  În anul în care am respectat toate aceste obiceiuri stupide, mi-a mers cel mai prost. Așa că de vreo 4 ani, de cînd n-am mai purtat roșu, n-am mai mîncat struguri, și am lăsat special cîteva facturi neplătite au început să se îndrepte lucrurile în viața mea. Am slujba visată, familia dorită, faimă nu-mi doresc, dar tot calc în ea ca-n străchini.

Eram într-un an la o masă cu niște prieteni și fix la miezul nopții am început să pigulim cu toții un ciorchine de strugure într-o tăcere de mormînt. Toată lumea era ocupată să numere boabele de strugure și mi s-a părut faza asta decupată dintr-un film cu multe superstiții și cu foarte puțină logică, una dina cele faze la care un poți să faci altceva decît să zîmbești amuzat de natura oamenilor și de dorința tainică a fiecăruia de a avea noroc fără prea mult efort. Asta nu m-a împiedicat să mă întreb ce este cu această nebunie a urmării unor obiceiuri cu valoare de adevăr? Chiar funcționează pentru unii? Și dacă funcționează pentru unii de ce nu funcționează pentru alții? Și cel mai important, care este gama de culori pe care trebuie s-o porți ca să ai succes? E în acord cu zodia ta? Cu anul în curs? Cu alinierea planetelor?

Totul e energie

Dacă totul e energie – includem și culorile aici, bineînțeles – se crede că ceea ce porți în noaptea de Anul Nou atunci cînd ceasul bate miezul nopții îți va aduce noroc și succes. Da, dar probabil e vorba de culorile tale norocoase, de fapt, culorile care-ți plac ție și care-ți dau o stare de bine. Aceleași culori e bine să le folosești și în decorarea casei. Bun, dar ce te faci atunci cînd ție-ți place un lila pal, iar soțului tău un verde intens? Cum armonizezi toată povestea asta în așa fel încît să aveți amîndoi noroc?

Pentru cei nerăbdători să afle răspunsul corect, să dăm cîteva detalii pentru anul 2013, care este anul Șarpelui de Apă, așa că dacă vrem să vedem dacă trebuie respectate tradițiile, trebuie să luăm în considerare și acest aspect. Și pentru că Șarpele, în general, în zodiacul chinezesc este un animal de foc, dar anul acesta va îmbrăca haine de apă, situația e cam complicată și se lasă cu conflicte de orice fel.Focul și apa sunt două energii extrem de puternice, imprevizibile și complementare, astfel că va trebui să ne folosim întreaga inteligență și imaginație ca să echilibrăm aceste două elemente care în combinație formează periculoasa apă de foc, apă fierbinte.

Astfel că pentru calmarea unui astfel de element, e bine să purtăm anul acesta culori reci, toate nuanțele de azur și negru pentru neutralitate. Nu știm cît noroc va avea o femeie care a respectat tradiția ancestrală și și-a pus bikinii roșii în noaptea dintre ani, dar numai norocul nu l-a atras în viața ei, cît mai degrabă furia acestui șarpe de apă. Oricum nu e prea tîrziu să-l calmeze, mai are 360 de zile la dispoziție să renunțe să-l mai zgîndăre pe 2013 cu tot felul de nuanțe de roșu spre ciclam.

Poți purta nu numai haine în nuanțe de bleu, azur, topaz, turcoaz sau argintiu, gri, fumuriu, dar și accesorii între bleu-negru ca bijuterii, curele, eșarfe, agrafe etc. Ca să faci energía aceasta și mai prietenoasă poți purta cristale și pietre prețioase în care energia apei să fie prezentă. Astfel, turcoazul, aquamarinul, perlele albe sau bleu, lapislazuli și piatra lunii sau onyxul negru sau turmalinul negru sunt binevenite pentru doamnele cărora le plac accesoriile.

Cît despre culorile pe care trebuie să le eviți, cred că ți-ai dat seama că cele mai puțin favorabile sunt exact culorile focului (de la orange la roșu, și chiar și galben e periculos).

Și dacă ai ratat anul acesta nou purtînd roșu pe dedesubturi, mai ai o șansă să îndrepți lucrurile și să celebrezi Anul Nou Chinezesc care este în acest an pe 10 februarie. Deci poartă ceva azuriu, ori negru. Ori fii optimistă!

Viața e culoare! Vă dorim un an cît mai albastru și calm!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *