Cu mașina prin America: Miami

IMG_7481Ce au în comun oraşele americane Miami şi New York? În afara faptului că sunt unele dintre cele mai scumpe şi frumoase oraşe din America, ele sunt şi primele pe lista mea de locuri în care mi-ar plăcea să trăiesc full time. Şi nu, nu fiţele sau scumpetea traiului de acolo sunt factorii decisivi ai dorinţei mele, ci faptul că vizitând aceste locuri de-a lungul anilor, freamătul, frumuseţea şi farmecul lor mi-au pătruns adânc în suflet şi… acolo au rămas. Chiar daca au şi un preţ piperat!

De Florida m-am îndrăgostit acum vreo 10 ani, când am călcat pentru prima oară pe pământul ei şi am avut o senzaţie puternică de „în sfârşit, aici sunt acasă” pe care nu am mai simţit-o niciodată, nicăieri pe acest pământ, nici măcar în România. Am vizitat acest stat însorit al Americii de foarte multe ori, cu săptămânile, chiar şi cu lunile, iar după zece ani de străbătut şi scotocind prin mai toate „cotloanele” lui, am decis – Miami este oraşul visurilor mele.

Despre Miami sunt foarte multe de povestit, atât de multe încât mi-ar trebui zile întregi de butonat tastatura laptopului pentru a relata tot ce este important, însă voi încerca să redau, pe scurt, câteva impresii din călătoria acolo, din această vară. Iniţial, oraşul acesta m-a intimidat. Mai ales că niciodată nu am stat prea departe (poate la maxim 10-15 minute) de South Beach, punctul zero al distracţiei şi opulenţei, al zgârie-norilor şi bogăţiei.

Şi de data aceasta ne-am cazat tot în zona South Beach, o staţiune de litoral ca şi Mamaia noastră, dar mult mai mare şi mai fiţoasă. Faptul că de-acum cam ştiu „secretele” oraşului (ceea ce mă ajută să găsesc cea mai bună balanţă între calitate şi preţ) a fost şi anul acesta avantajul meu principal. 

IMG_7483South Beach

Dacă vrei plajă, soare, distracţie şi atmosferă maximă de vacanţă, South Beach este locul perfect. Doar pregăteşte-te (financiar, fizic şi sufleteşte) să-i faci faţă. Chiar dacă preţurile sunt piperate, barurile, cluburile şi terasele sunt mereu arhipline, distracţiile se întind până în zori, iar gălăgia de pe străzi şi din hoteluri se mai atenuează doar pe la ora 8:00 dimineaţa când probabil cantitatea prea mare de alcool închide gura (şi ochii) celui mai rezistent „party animal”. Dar la ora prânzului toată această „nebunie organizată” o ia de la capăt.

Am petrecut în Miami, în total, vreo 6 zile şi ne-am împărţit timpul între South Beach şi Hallendale Beach (o plajă la fel de spectaculoasă şi frumoasă, însă puţin mai liniştită decât South Beach, cu o faleză superbă pe care ne-am plimbat seara ore întregi).

Cum spuneam, în South Beach, aproape nimeni nu doarme noaptea, oraşul vuieşte de muzică, râsete şi bucurie, străzile freamătă, traficul este infernal, terasele, cluburile şi restaurantele se transformă în adevărate podiumuri de modă pe care defilează cei mai frumoşi oameni pe care i-am văzut în America – turişti relativ bogaţi dacă ar fi să îi judec după calitatea vestimentaţiei afişate ostentativ şi lejeritatea cu care cheltuie sume enorme de bani.

IMG_7482Normal, nu vei întâlni aici doar oameni putred de bogaţi care vin la restaurante cu iahturi sau limuzine somptuoase şi petrec cu bucate şi şampanii de mii de dolari; vei întâlni şi oameni obişnuiţi. Dar turiştii „normali” trebuie să se pregătească din timp pentru a petrece în această staţiune şi pentru a cheltui chiar şi câteva sute de dolari pe noapte pentru cazarea într-un hotel situat pe celebrele bulevarde „Ocean Drive” sau „Collins Avenue” (la care se adaugă toate celelalte cheltuieli pe care nu prea ţi le refuzi când te afli în vacanţă). Însă, efortul merită toată distracția. O vacanţă petrecută în inima South Beach-ului va rămâne mereu că un punct de referinţă în amintirile cu cele mai frumoase experienţe de viaţă. Pentru că izul celebrului cartier floridian, cel care atrage an de an cele mai mari celebrităţi ale lumii cu arhitectura sa Art Deco (vizibilă în peste 700 clădiri) şi ineditul farmecului emanat de fiecare stradă, alee, bucăţică de plajă sau cafenea va rămâne cu adevărat impregnat în fiecare fibră a fiinţei tale pentru totdeauna. Garantat!

IMG_7486Welcome to Miami

Ca şi turişti canadieni, cum am fost noi, din nou, vara aceasta, să vizitezi Florida este o afacere destul de bună. Benzina este mult mai ieftină decât în Canada, mâncarea nu este chiar costisitoare (chiar şi în restaurantele mai de fiţe), hainele le găseşti reduceri pe la mai toate magazinele, chiar şi la cele de firmă. Scumpe sunt serviciile: tururile oraşelor, excursiile, bacşişurile pe care trebuie să le cam dai peste tot, indiferent de suma platită anterior pe facturi. Anul acesta am mai „omis” câteva puncte turistice de maximă atracţie, fie pentru că le mai văzuserăm (de exemplu, turul oraşului cu autobuzul sau parcul naţional Everglades, unul dintre cele mai cunoscute din lume, cu ai săi nuferi superbi şi aligatori „gingaşi”), fie pentru că am preferat plaja şi marea mai mult; în plus, în luna iulie căldura este înfiorător de greu de suportat în Florida şi te moleşeşte mai repede decât te aştepţi. Chiar devine imposibil să vizitezi mai mult de un loc sau două pe zi, date fiind arşiţa, aglomeraţia şi timpul care zboară mult prea repede (şi pe care îl mai consumi şi prin traficul infernal, pe la cozi la bilete sau aşteptând în fața punctelor turistice).

IMG_7485În total, Miami are în jur de 30 de orăşele, însă cele mai cunoscute cartiere sunt Downtown, Little Havana, Coconut Grove, Coral Gables, Miami Beach (care include South Beach şi North Beach). Pentru mine, pe lângă plajele superbe, bălăceala în apa caldă a mării şi cele câteva tururi date oraşului cu maşina, notabilă a mai fost experienţa din Bayside, Miami. De aici ne-am „îmbarcat” pentru o excursie de 90 de minute cu „vaporaşul”, pentru a vedea casele celor mai bogate celebrităţi din lume. Rând pe rând am admirat vilele impresionante ale unor nume celebre precum Antonio Banderas, Oprah, Madonna, Ricky Martin, Gloria Estefan (cea care a mai dăruit o vilă somptuoasă şi fiului său la împlinirea a 16 ani), Carmen Electra, Elisabeth Taylor, Puff Daddy, Julio Iglesias, Shakira, Rihanna, Will Smith, Jackie Chan, Paulina Rubio, magnaţii Johnson and Johnson şi Bacardi. Casa celebrului David Beckham era în construcţie, dar se putea deja „zări” fabulosul în care vor trăi fotbalistul alături de consoarta lui Victoria, fosta „Spice Girls”, şi copiii lor. Trist este că toate aceste case păreau „părăsite” şi nu pentru că ar fi arătat dezolant, nu, îngrijitorii erau acasă, se vedea asta după cum străluceau a curăţenie geamurile, curţile şi iahturile parcate regulamentar.

Aceste case care costă zeci de milioane de dolari sunt vizitate de proprietarii lor doar câteva zile sau săptămâni pe an. În rest, splendidele imobile sunt doar „cărţile de vizită” ale unor oameni prea bogaţi ce trăiesc într-o lume în care unii copii nu au apă potabilă, un colţ de pâine sau bani pentru abecedare.

IMG_7484Am mai văzut, în excursia noastră pe apă, podurile pe care s-au filmat scene din filmele „Bad Boy” şi „The fast and the furios”, precum şi casele în care s-au turnat episoade întregi ale serialelor „The Adams Family” şi „The Fresh Prince of Bel Air”.

Ca în fiecare an, oraşul Miami mă prinde în mrejele lui şi mă face să visez, din nou şi din nou, cu ochii deschişi, la ziua în care voi găsi suficientă putere moralizatoare, financiară, dar şi un cadru legal potrivit pentru a mă stabili mai aproape de inima lui. Până când voi găsi portiţa potrivită pe care să intru în Florida definitiv, îmi voi petrece sărbatorile și zilele de nastere cu drag în Miami (cum, de altfel, am făcut-o și anul acesta) și voi rămâne turista cea mai fidelă care se va lăsa sedusă şi cucerită de opulentul oraş fără regrete şi fără nici o urmă de plictiseală.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *