Cu Dan Măciucă, despre femei și viață și lacrimi…

L-am întâlnit în aeroport. Aşteptam amândoi aceeaşi persoană. Fiecare pentru motivele sale. Persoana aştepta ca fiecare dintre noi să fie acolo, fiecare din alt motiv. O ecuaţie fericită, cu multe necunoscute. Mie însă, nu mi-a plăcut niciodată matematica, dar când îmi pierdeam timpul cu ea o descopeream genială, dacă nu cumva termenul este redundant. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Nu-mi surâdea ideea nici să împart cu el bucuria de a fi aproape de o persoană dragă şi nici nu aveam chef să împart neapărat cu el timpul meu. Necunoscutele dintr-o ecuaţie nu au fost niciodată punctul meu forte.

Viaţa avea însă atunci alte planuri cu noi. Şi a început să şi le ţeasă în jurul unui pahar bun de vin, în aroma specifică a trabucului pe care cu foarte mult bun simţ îl savurează şi acompaniaţi de muzică subtilă a poveştilor lui. Cu Dan nu ştii niciodată când o să vorbească serios, când o să izbucnească în hohote de râs sau când o să înceapă să fredoneze perfect o melodie celebra integrând-o natural în conversaţie. Poate să fie acum el însuşi un artist şi în următoarele 10 secunde să-i imite perfect pe alţi artişti dragi lui. E one man show şi o face atât de natural încât nici nu ştii de vrei să-l aplauzi şi ce ţi-a plăcut mai mult. Te ia mereu plăcut prin surprindere şi reuşeşte să-ţi dea peste cap toată matematica pe care ai învăţat-o sau nu. Aşa încât, cele 10 minute ale mele au devenit în preajma sa ore.

Dacă am o zi ciudată sau proastă, reuşesc să mă bucur când îi citesc dimineţile lui minunate, despre flori, despre dragoste. Mă amuz şi salivez citind despre ce mai găteşte şi reuşesc să mă enervez că nu am fost de fată sau izbucnesc în hohote de râs când mă gândesc la momentele când povesteşte despre diverşi Maeştri artişti cu care a a vut norocul să lucreze (ar fi nepoliticos să pun problema invers).

Este un om generos cu trăirile lui şi nu are ziua câte ore aş vrea să-l ascult, dar am reuşit să-l conving să împărtăşească şi cu voi puţin din ceea ce este. Fiindcă este un perfecţionist, ştiu că s-a cenzurat mult neştiind că noi am fi vrut de fapt totul. Puteţi avea mai mult ascultând „sunete albastre”, urcând acolo unde el numeşte „himalaya mea”, călătorind în a lui „barca albastră” învăţând cum se „aleargă printre flori”, aşteptând „la rând” să îţi daruiasaca şi ţie din florile, poeziile sau a lui „dragoste albastră”.

Cine este Dan Măciucă astăzi?

Un om care a trecut frumos prin viaţă, care nu are regrete sau neîmpliniri, un om care îşi doreşte să fie fericit care se bucura de prezent, un bărbat care iubeşte femeia şi căruia îi place să dăruiască flori şi să fie înconjurat de ele, un om care a avut ce şi-a dorit de la viaţă dar numai atunci când a ştiut că poate obţine acel ceva, un om care iubeşte … mai matur şi mai înţelept ca ieri şi tot atât de copil ca alaltăieri…

Care este ingredientul secret al energiei şi optimismului care te însoţesc în călătoria ta prin zilele îngheţate de iarnă?

Puterea zâmbetului, capacitatea de a ţine ochii deschişi şi interacţiunea cu oameni dragi…

Cum arată femeia care îl cucereşte pe bărbatul Dan?

Inteligentă, înţelegătoare, puternică, sensibilă, vibrantă, independentă, comunicativă, romantică, surprinzătoare… Aflu cât de frumoasă e doar iubind-o…

Cu cine îţi bei cafeaua de dimineaţă?

Cu tine, cu alte sute de oameni frumoşi, cu cineva drag mie, cu flori în jur şi cu mine …

Cum sunt oamenii cu care împarţi o seară liniştită acasă?

Oamenii din viaţa mea sunt construiţi asemeni mie, adică altruişti, iubitori de poezie, de muzică, amuzanţi, extravertiți, ironici, liberi…uneori ne întâlnim mai mulţi prieteni, gătim, cântăm, ascultăm muzică, povestim şi ne încărcăm pozitiv. În general fiul meu, Adi, şi un Jack, un Golden alb sunt cei cu care vizionez un film bun pe peretele livingului. Evident un trabuc bun şi un cognac poate întregi tabloul unei seri frumoase, obişnuite acasă…

Ai trăit o viaţă în showbiz, ce te-a atras, ce te-a deziluzionat?

La început am explorat şi am încercat să fiu bun, să performez ca muzician, actor păpuşar, umorist sau prezentator, apoi m-a atras managementul şi producţia de evenimente tot mai mari. M-a atras scena cu tot ce implică ea, dăruire, sacrificiu, aplauze, aprecieri, succesul şi desigur, apoi satisfacţia materială. Am lucrat cu majoritatea artiştilor români şi cu mulţi artişti străini importanţi, iar asta a fost minunat şi motivant. M-a deziluzionat amatorismul, infatuarea, narcisismul şi apoi uitarea. Show bizz-ul e un animal pe care trebuie să-l îmblânzeşti, să-l dresezi, să-l iubeşti, să-l pedepseşti, dar totul cu măsură. Dacă te înghite, eşti pierdut…

Care sunt aşteptările tale de la viaţă, când simţi că îţi zâmbeşte, când te face să verşi o lacrimă?

Nu am aşteptări mai mari de la viaţă decât am avut acum 20 de ani, zâmbesc şi îmi place să ajut şi pe alţii să zâmbească zilnic, sunt prieten cu lacrima mea şi mă înţeleg bine cu ea, deşi uneori o pierd fără să vreau. Sunt lucruri simple de care mă bucur acum, aceleaşi ca şi în trecut. Sunt fericit când pot să dăruiesc, îmi pare rău când nu pot să ajut cât aş vrea. Au fost mulţi oameni minunaţi care m-au sprijinit într-un moment crucial al existenţei mele, îmi pare extrem de rău că nu pot acum să fac acelaşi lucru, că nu pot să întorc binele făcut la acelaşi nivel sau deloc. Acum nu îmi doresc decât să fim sănătoşi. Viaţa mi-a zâmbit în multe feluri şi m-a ajutat să simt măreţia unui rege, dar mi-a arătat şi cum e să îngenunchiezi. Pentru asta trebuie să mă bucur şi ştiu sigur că după fiecare nor răsare soarele. Zâmbesc şi merg înainte, nu există nu se poate. Viaţa e frumoasă…

Care este rolul trecutului în istoria personală a unui om?

Trecutul are un rol determinant în formarea fiecăruia, trecutul te învaţă să îţi iubeşti lacrima, trecutul te învaţă să fii fericit şi să trăieşti, trecutul te premiază şi te pedepseşte. Afli cum se zboară şi cum e să cazi. Devii înţelept şi bun cu condiţia obligatorie să te desprinzi de el, de trecut. Trecutul îţi dăruieşte viitorul, după ce faci un popas în prezent…

Cum ar trebui să trăim prezentul?

Obligatoriu trebuie trăit frumos. Nu e un clişeu. Trebuie să ne desprindem de cotidianul imbuibat cu griji, necazuri, lipsuri, neînţelegeri şi să ne trăim clipa. Uităm să ne bucurăm de cei de lângă noi şi de lucrurile simple, o floare, un zâmbet, o vorbă bună, o privire cu drag, un cântec, o poezie. Trece atât de repede timpul pe lângă noi. Nu îmi mai fac planuri decât pe termen scurt, nu am aşteptări, nu am regrete. Mă bucur însă de cât mai multe clipe cu drag.

Crezi în destin? Dar în Dumnezeu?

Cred în destin cum cred şi în trenurile care vin şi pleacă cu sau fără noi. Uneori facem alegerile corecte alteori ratăm urcarea un trenul nostru… Există destin, dar destinul poate fi modificat de împrietenirea ta cu el. Retrospectiv, acum ştiu unde am ales, cred că de cel puţin două ori în viaţă puteam să urc în alt tren şi să am o altă destinaţie. Am reuşit să întârzii planul destinului sau chiar să-l schimb. Nu cred în destin că într-o instituţie, ci îl văd doar ca un fenomen important. Cred în Dumnezeu şi cred în frumos şi bine…

Care sunt oamenii care te-au inspirat?

M-a inspirat omul drag care mi-a fost alături o viaţă întreagă. Sunt atent cu mulţi oameni care m-au inspirat sau care au contribuit la formarea şi la modificarea mea în timp şi le mulţumesc tuturor.

Ce le  urezi femeilor în luna în care sunt sărbătorite?

Tuturor femeilor le doresc să încerce să fie fericite şi să lupte pentru fericirea lor… Să iubească şi să fie iubite…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *