Croazieră cu peripeții

Mai iau o gură din vinul ăsta și mă ridic.

Da. Asta fac. Promit!

Ridic paharul și-l dau peste cap. Tot. Ce înseamnă o gură pînă la urmă? Cine calculează cantitatea efectivă a gurii mele? Dacă paharul a intrat tot într-o gură, e o gură.

”Aaaah! Ce bun e! „

Închid ochii și savurez aromă de struguri negri și supărați, care-mi rămîne lipită de limba și de cerul gurii, mai ceva că lipiciul de plic.

Îmi era atît de dor de o gură de vin. Îmi era atît de dor de o seară în liniște, singură, liberă, doar eu și gîndurile mele.

Pare cumva incredibil, dar nu am mai băut de mai bine de doi ani. Asta a fost deal-ul pe care l-am făcut cu bunica fiului meu, după moartea neașteptată a iubitului meu, fiul ei.

La nici o zi după înmormîntare m-am trezit cu ea și cu un avocat la ușă. Dezbrăcată de hainele îndoliate de la înmormîntare mi-a comunicat oțetit că o să-mi atace tutoriatul în instanță. M-a acuzat de alcoolism și de moartea fiului ei. ‘Fucking old cunt!’

N-am avut nicio șansă. Avea poze și filmulețe cu mine și Sergiu la toate petrecerile la care mergeam. Și adevărul e că ieșeam des.

Poze și filmulețe în care Sergiu lichidă shot-uri în flăcări și eu îl aplaudam cu veselie.

Un rahat!

Vaca proastă nu menționează însă că eu nu beam cot la cot cu el. Eu îl însoteam doar pentru a avea grijă să nu exagereze. Să nu moară, dracu, în vreun bar obscur.

De fapt, singura seară în care nu am fost cu el este seara în care s-a îmbătat atît de tare încît a căzut și s-a lovit mortal la cap.

Seara în care Matty, fiul nostru, a avut febraă. Seara în care am fost ruptă între grijă pentru fiul meu și grijă pentru tatăl fiului meu. Fii-miu a cîștigat. Cu toții am pierdut.

Don’t get me wrong. Sergiu era un vis. L-am iubit nebunește din prima clipă în care l-am cunoscut.

Prietenii noștri zic că ne potriveam. Așa o fi fost. Nu mai știu. Nu mai țin minte. Greutatea ultimilor doi ani din viața mea face ca trecutul nostru fericit să nu mai însemne aproape nimic.

Si iată-mă aici, în barul asta din portul „nu mai interesează” . Stau și mă gîndesc la trecut. Un obicei prost dacă e să te iei după psihologul meu, dar un exercițiu necesar dacă e să mă întrebi pe mine.

Sunt plecată de acasă pentru prima dată în doi ani cu un hall pass de 100 de puncte. Hoasca bătrînă a lăsat armele. Nu ne-am mai certat de mai bine de un an și nu pare că mai vrea să-mi fure copilul.

Am lăsat-o bonă acasă și am plecat singură într-o croazieră pe care am primit-o cadou de la colegii de la muncă de ziua mea.

Ling paharul ca o dilie și mă uit iar spre barman. Știu că e penibil, dar așa aș vrea să am o putere deosebită prin care să-l fac să-mi reumple paharul fără a vocaliză cuvintele. Așa parcă nu cad în pacat.

– E ocupat?

Vocea care mă scoate din planul de hipnotizare barman aparține unui bărbat. Nu-i neapărat cea mai Barry White voce din lume, dar la cît de mult timp a trecut de cînd am ascultat un bărbat cu alte urechi decît cele de la muncă… nici nu-mi pasă.

Închid ochii înainte de a mă uită spre el, pentru că am emoții, de zici că m-a întrebat dacă port chiloți. Stupid, știu… dar nu am mai vorbit într-un bar cu un bărbat de mai bine de doi ani și în plus simt că gura mea de vin a fost preluată de corp cu viteza luminii.

Sunt amețită, într-o croazieră în care am plecat cu binecuvîntarea tuturor.

Pentru cîteva secunde mă gîndesc că aș putea face o nebunie. Ceva ce n-am făcut niciodată, dar care la vîrsta și la viața mea de acum nu ar părea deloc nerezonabil.

Ma întorc spre curios cu zîmbetul cel mai sigur din lume deja lipit de bot. Stăpînesc bine zîmbetul asta. Îl port cu stoicism ori de cîte ori aș vrea să-i trag un șut în cur mamei lui Dan.

„E liber” reușesc să-i zic, înainte de a vedea bine cum arată, după care îl trec rapid în revistă. Înalt – relevant, avînd în vedere că eu nu sunt înaltă și tânjesc după înălțimi, blond, pare frumușel la față, dar e întuneric deci sper să nu fie doar wishful thinking, cămașă roz cu bleu, jeans, ceva pantofi sport, se uită la mine ca la o prăjitură și simt cum mi se umflă vinul în mine de bucurie. I’ve still got it.

Adevărul e că viața de mama, fără gașcă, ieșiri, beții și alte nebunii mi-a oferit portițe de timp pentru binele meu, merg la sală, la yoga, la saună și masaj și mi-a curățat de tot meniul alimentar nesănătos. Îi gătesc lui Matty, din produse bio și nu mai mănînc aproape niciodată în oras.

Asta se vede și se simte în special în aspectul fizic. Tenul e strălucitor, părul sănătos și sunt într-o formă de zile mari.

Înlocuiesc zîmbetul cu un rîs discret și mă întorc spre vinul meu.

– Înca un pahar, îi spun barmanului atunci cînd trece pe lîngă mine.

Adevărul este că nu știu cînd, dar undeva între ‘e ocupat’ și ‘e liber’ am realizat că stau prost la hipnoză, așa că l-am abordat tradițional pe stăpînul vinului.

Barmanul îmi pune paharul în față și se apucă să toarne vin în el. Fizică face că lichidul închis la culoare să bolborosească și să țopăie în stropi mari în toate părțile, inclusiv pe cămașă frumoasă a străinului blond care – acum îmi dau seama – stă extrem de aproape de mine.

Da, tot vaporul profită de noaptea în oraș și a părăsit puntea, aglomerînd cel mai luminat bar din port, dar parcă nu e chiar atît de bară la bară în bar, încît blondul ăsta să mă atingă, înghesuie, strîngă – spune-i cum vrei – în scaun.

Blondul îmi atinge brațul din nou și îmi respiră în obraz.

– Îmi pare rău, îmi cer eu scuze pentru barman și tehnica lui proastă de turnat vinul în pahar, mă scuz tot eu. Ce aiurea. De ce m-oi fi scuzat eu?

Îmi face semn că e ok, nu-l deranjează chiar atît de tare și se relaxează sprijinindu-se de spătarul meu. „Really?”

– Ce bei? întreabă sugîndu-și degetul mare stropit și el cu vin. Nu apuc să-i răspund pentru că nu mă lasă. Mmmmm, apreciază cu ochii închiși. Merlot, sec. Excellent choice.

Aprob fără să vorbesc, doar printr-o mișcare probabil imperceptibilă a capului.

Oare încearcă să mă agațe? Mie așa mi se pare, dar poate mă înșel. Pffff! Sunt atît de ruginită la astfel de jocuri încît, efectiv, nu știu ce să cred. Poate doar mi se pare mie.

– Nu e o alegere per say, îi zic. Barmanul mi-a turnat ce vin sec au în ofertă la pahar.. I’m cool, relaxată… parcă fac asta de cînd mă știu – stau pe scaun la bar și povestesc despre vinul din pahar. Am ales varianta în care suntem doar doi străini într-un bar. Dacă se dă la mine… fug în pădure.

Oare cum de am reușit să leg o relație cu ta-su’ lui Matty cînd ne-am combinat? Remarc că sunt extrem de toantă. Nici nu mai știu cum se socializează în privat. Oare cum îmi stă părul? Devin pe secundă ce trece din ce în ce mai conștientă de faptul că urmează probabil o conversație care poate să ducă la întîlniri, la o relație, poate? Poate?

Scutur capul și strîng bine ochii că să alung anxietatea care-și face loc în imaginația mea. iar aberez! Pînă la urmă am ieșit tocmai pentru a mai vorbi și cu altcineva în afară de cei de la muncă și acasă, nu?

Mai iau o gură zdravănă de vin și mă bucur de gustul ușor amar care-mi umple gura. E atît de bun! Aaaatît de bun!

Tipul își comandă și el același vin și îl așteaptă cuminte lîngă mine uitîndu-se pe pereți de parcă ar vrea să mai zică ceva și îi e tîrșă. Îl înțeleg și mie îmi e tîrșă să-i răspund. Nu de alta, dar dracu’ știe ce-o să mai debitez.

– Esti cu noi pe croazieră, nu? mă întreabă el imediat ce primește paharul și îl dă peste cap. Da, îl dă peste cap la fel cum l-am dat și eu mai devreme. Oare o fi și el emotiv ca mine?

Cred că e timpul să las emoțiile și să încerc să fac ce mi-am propus cînd am plecat în vacanța asta. Să socializez. Așa că las paharul pe bar și mă întorc complet spre tip. Noroc cu scaunul înalt care se învîrte. Tipul face la fel și acum ne privim unul pe altul, față în față ca doi idioți. Rînjesc. Mi se pare funny cum m-am întors spre el. Ca o mare diva. Este, de asemenea, posibil să mă fi îmbătat.

– Da! Este prima mea vacanță în mai bine de doi ani. Vizitez Mediterana și-mi place la nebunie. Tu?

Nu cred că am tras aer cît am vorbit. Dovadă stă și faptul că am amețit și mai tare. Viteza în care am pronunțat totul era perfectă pentru un Grand Prix. Oare am dat prea multe detalii? Mi se pare că am răspuns prea mult. Aș putut să zic doar „Da”, dar se vede că-s nevorbită de ceva vreme. Blondul mă privește zîmbind. Probabil că îl amuză stîngăcia mea. Probabil că sunt evidentă în nepriceperea mea. Asta e! Tu te-ai băgat în seama cu mine Mr..

– Te-am remarcat mai devreme, cînd ai coborat în port, mărturisește el direct. Ești într-o croazieră pentru bătrîni și cupluri, așa că ieși în evidență destul de bine. Ne pufnește rîsul pe amîndoi. Are dreptate. Chiar nu am văzut alte persoane singure pînă acum pe vas. Mă gîndeam că dacă te întorci o să observi cum te urmăresc ca un obsedat. Prin piață, pe terasă și acum în bar. Trag aer în piept pentru că nu țin minte nici că Sergiu să fi fost la început atît de direct cu mine. Eu sunt David, îmi întinde o mînă și o iau șoptind numele meu „Ana”.

Și apoi, natural, ca și cum „Bună ziua” este tot ce-ți trebuie ca să te împrietenești cu un om, vorbește. Povestește despre vacanțe, locuri pe care le-a vizitat în croaziere, despre Italia, Croația, Malta și alte țări în care a mai fost. Îmi spune că e de origine croat, dar că locuiește de la 10 ani în Italia. Îmi povestește despre cele patru surori ale lui, despre mama pe care o iubește mai mult decît pe oricine și orice pe lumea asta și îmi mărturisește că este, așa cum bănuiam, emotiv. Că i-a luat mult timp pînă să se hotărască să vină lîngă mine, la bar.

Las și eu caii liberi la povești și îi zic tot ce-mi trece prin cap despre fii-miu, Cît de haios e, cît de deștept e, cît de mîndră sunt de el. Îi povestesc acestui David pe care abia l-am cunoscut, cum a pictat Matty pe ecranul televizorului și cum am lăsat aproape trei luni televizorul pictat, doar pentru că nu m-a lăsat sufletul să-i stric opera de artă. Îi povestesc cum m-a învățat să merg pe role și cum mă ajută să fac de mîncare. Îi povestesc tot ce nu am mai apucat și mi-am dorit să-i povestesc lui Sergiu.

Poate că o să fugă acum, cînd a văzut că alt subiect nu am- pînă acum nici eu nu am remarcat cît de mult mi-am închis cercul povestilor.

Înainte aveam mici istorioare haioase despre nopți de beție, vacanțe, aventuri prin aeroporturi mari, realizări. Acum toate pălesc și nu mi se mai par haioase.

David însă nu fuge. Rîde alături de mine, reușim să lichidăm împreună o sticlă întreagă de vin și plecăm amețiți, ținîndu-ne de mână de zici că suntem împreună de o viață. Oprim să mîncăm un gyros, după care am putea să ziceam noapte bună și mai vedem mîine ce facem, dar.. nu.

Daca asta este ultima seară din vacanța asta în care pot să fac altceva decît ce fac de obicei, o s-o fac. Da! o s-o fac.

Dupa ce am mîncat, David nu mi-a mai lăsat mîna din mîinile lui.

Rîd la glumele lui și îi spun că are o cămașă foarte frumoasă, pentru că pot să fac asta. Pot să spun ce gîndesc și măcar pentru o seară nu trebuie să cenzurez ce vreau să spun, să fac, să fiu.

– Stii, încă nu mi-e somn, îmi suflă în ureche luîndu-mă în brațe de parcă mi-ar cunoaște mîinile și pieptul și a mai făcut asta de o mie de ori. Hai să mai stăm, adaugă și apoape în fugă îmi dă drumul și mă trage spre vas.

Iar eu în loc să-i spun „Nu. Ești nebun? Vorbim mîine” rîd în hohote și-l urmez. Îl trag la mine în cabină. Pentru că pot. Pentru că vreau.

Dimineata mă trezesc mai mult din cauza vocilor de pe culoar decît din a soarelui care intră prin hublou. Am plecat din port, deci e trecut de ora 11.00.

Nu am lipsuri în memorie. Știu exact ce am făcut azi noapte și nu regret nicio secundă, chiar dacă în patul meu strîmt acum dorm singură. Asta e. A plecat probabil în cabina lui. Mai bine.

Mă ridic și din față mă salută reflexia din oglindă. Doamne! Mai bine că nu mai este în camera mea. Am părul aproape afro în jurul capului, mascara și creion dermatograf întins pe tîmple, buzele umflate de la cît le-am folosit. Simt că am febra musculară la gură. Nici nu știam că pot sărută atît de mult fără să-mi amorțească gura.

Corpul mă doare în diverse locuri, dar nu e grav. Per total mă simt excelent și vreau să profit de starea asta.

Îl sun pe Matty că să-i spun că am plecat spre Italia și să-i povestesc ce am văzut în port, după care intru la dus. Apa ar trebui să spele rușinea nopții trecute, dar oricît aștept regretul, rușinea, tristețea, anxietatea, ele nu apar. Sunt ok. Sunt mai mult decît ok. Dacă aș ști în ce cabină stă David aș fugi spre el că să-i mulțumesc pentru terapie. Mă simt excelent și cred că nu m-am gîndit nici măcar o dată la Sergiu de cînd am început să povestim la bar aseară. Incredibil.

Ies din dus cu zîmbetul pe buze și instinctiv ridic telefonul lăsat pe pat. Am un mesaj pe Whats app.

„Nu” Nu? Ce nu? Văd userul David S și îmi dispare zîmbetul de pe buze. Nu-mi amintesc să-i fi dat numărul meu și asta înseamnă că mi-a cotrabăit prin lucruri. Nu m-am gîndit că invit un străin în camera aseară, luat pe sus de valul dezinhibiției.   Whats App mă întreabă dacă doresc să dau ignore. Nu dau. Cum să dau? Nu pot să dau.

Ca să fiu sinceră, undeva în subconștient, chiar dacă am zis că este one night only, mi-am dorit să-l mai văd pe David.

„Nu ce?” îi răspund dînd add contact în paralel. Acum îl am în lista mea de contacte.

„Nu merg pe vas cu voi. Eu te-am văzut în port”

Îmi cade telefonul din mâna și încep să întru în panică. Îmi aduc aminte că nu a zis că merge în croazieră asta. Sau nu a zis? Nu-mi mai amintesc acum.

„Te rog să nu intri în panică.” continuă să scrie și tridic telefonul.

„A trebuit să cobor pentru că am treabă astăzi în port”

„Nu sunt un stalker. Jur. Pur și simplu a trebuit să te cunosc și când m-ai întrebat dacă sunt de pe vas am preferat să nu-ți răspund, că să nu crezi că-s vreun obsedat.”

Îi răspund cu o față de maimuță și încerc să îmi stăpînesc atacul de panica.

„Ok. Here it goes: Îmi placi de mor. Știu că nu-ți place să ți se spună, dar trebuie să-ți spun. Așa cum eu, spun tot ce simt, chiar dacă asta mă face să pic de prost. Îmi placi. Și mi-ai plăcut de cînd te-am văzut și poate că ai petrecut noaptea cu mine crezînd că nu o să mă mai vezi după croaziera asta, dar eu sper că o să vrei să mă vezi și peste două zile în Italia și că o să mă primești și în vizită ls Londra.. A trebuit să mă smulg de lîngă tine azi dimineața- nu vrei să știi cum a fost. A trebuit. Altfel mi-aș fi achitat croazieră și aș fi rămas cu tine. Știu că sună ciudat, dar chiar atît de mult îmi placi.”

Las telefonul pe pat și încep să mă pregătesc pentru piscină. Nu am altceva de făcut azi oricum. Yoga e la apus și la bingo cu bătrânii nu mă bag.

Minutele trec repede. Minutele trec mai repede decît reacțiile mele la conversația de pe whats app. Problema nu estte că nu mai vreau să-l văd. Problema este că vreau să-l văd. Vreau să-l văd de nu mai pot. Vreau să opresc vasul și să mă duc să-l iau din port.

Si mă sperie de mor chestia asta. Mă sperie pentru că mi se pare că e prea devreme pentru a mă aruncă cu capul înainte într-o relație și mă sperie pentru că s-ar putea să-l pierd ca pe Sergiu.

Asa că încă nu răspund. Trag de timp. Trag de timp până cînd ajung în Italia, chiar dacă îl văd online pe whats app, probabil așteptînd să zic ceva. Trag de timp pînă cînd prind curaj și-i zic:

„Te aștept în Italia”.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :