Confesiunile unui tînăr şofer

Nc in the rainMă întorc de pe teren. Îl intervievasem pe un mare petrolist pentru o revistă special concepută pentru petrolişti. Veneam de la Schitu Bolintin spre Bucureşti. Eu cu şapca cea cachi pe frunte şi cu pantalonii de scandal. El, şoferul, însurat şi mare amator de femei.

”E de treabă şeful tău, zic eu. Ţine la oameni şi are încredere în tine…”

”Are, domnişoară, cum să n-aibă, că eu ştiu ce nu ştie nevastă-sa, nu că ar face cine ştie ce, dar ştiu să-mi ţin gura. Că ştiu io cum sînt femeile, parcă n-am şi io nevasta? Taca taca taca, nu-i mai tace gura nici lu a mea, darămite să mai aibă şi motive… O iubesc de cînd am luat-o, de la 17 ani, ea virgină, că n-o luam altfel, 19 ani io, dar trăiam cu ea de cînd eram mici, şipe urmă ne-am dus la o mănăstire că lu nevastă-mea îi plăcea să intre la mănăstiri, şi într-o zi, un preot de la Cernica, a murit, Dumnezeu să-l ierte, ne-a zis că nu e bine ce facem, că trăim în preacurvie şi de-aia nu ne merg treburile, că dacă femeia mea nu ştie că e femeia mea, oricînd poate să plece de lîngă mine, şi-aşa că ne-am luat şi avem doi copii, dar nu mai sînt vremurile cum erau. Nu zic, nu sunt uşă de biserică, am călcat strîmb, sînt bărbat, sînt tînăr, fierbe sîngele în mine, cînd văd o femeie frumoasă, tre` s-o ţin în braţe, dar îi zic de la început, făi, sînt însurat, să ştie la ce să se aştepte. Familia e familie, da?. Nu se baga nimeni peste ea, înţelegi, domnişoară?”

”Înţeleg, cum dracu să nu înţeleg. Da` preotu` de la Cernica ce-ar fi zis oare că-ţi înşeli nevasta? Asta nu e preacurvie?” (N-am pomenit de adulter, să nu creadă că-l înjur. Şi oricum pe mine mă durea în paişpe de preacurvia ăstuia, ca de a oricui altcuiva de altfel, dar mă amuza că pune patimă în cuvinte, în timp ce strîngea volanul în mîini şi se uita cînd în oglinda retrovizoare, cînd la mine).

”Stai anşea, don’şoară, să-ţi explic, că nu e preacurvie asta. Sînt tînăr, fierbe sîngele în mine, ce dracu, nu ţi-am zis? Dacă merg într-o delegaţie şi văd o femeie care-mi place, de ce s-o iert? Ne simţim bine amîndoi şi gata, avem grijă să nu afle nimeni, că bărbatul cu care e poate aia căsătorită nu mai pune mîna pe ea aşa cum pun io, care abia o cunosc, dar niciodată, absolut niciodată nu uit că am femeia acasă, înţelegi? Ne simţim bine şi gata.”

”Da` dacă ar face şi nevastă-ta aşa te-ar deranja?”

”Păi şi bineînţeles că m-ar deranja. Pe ce bărbat n-ar deranja? Îi rup capul, nu altceva… phuaiiii de mine…” s-a enervat el.

„Stai uşor să nu facem accident”, am încercat să-l domolesc, că se enervase. Doar îi fierbea sîngele mereu. Nici nu m-a băgat în seamă.

„Nu-ţi dai seama ce vorbeşti…”, m-a apostrofat.„Femeia e femeie şi barbatu` e bărbat. Ea are copii de crescut, are casa de îngrijit, să nu-i stea capul la prostii. Să mă aştepte acasă că eu negreşit vin, de oriunde oi fi”, mi-a împărtăşit din mica lui filosofie domestică.„Înainte era foarte geloasă, mamă, ce scandaluri mai aveam, acum s-a mai potolit.”

”S-o fi obişnuit” trag eu din ţigară.

”Da, şi asta, pe urmă şi-a dat seama că sînt de casă, nu neglijez nici copiii, nici pe ea. Nu fac scandal ca alţi bărbaţi care calcă strîmb, io o respect, n-o bat, aduc banu` acasă, o ascult, de ce să mă înşele? Vai de capul ei…mi-a zis odată, că mai stăm aşa de vorbă noaptea, mă Gică, nu mă entereseaza ce faci, dar ai grijă să nu-mi aduci vreo boală, Doamne fereşte, că avem copii, mă omule ”

”Păi poate te-a înşelat deja, şi nu ştii… femeile alea cu care te întîlneşti tu, cum crezi că fac? Crezi că bărbaţii lor ştiu?” mă joc eu cu mintea lui, ca o nemernică.

”Nu ştiu, că avem grijă. O dată şi gata.”

“O dată şi gata,” am murmurat eu ca pentru mine. “Auzi, dar dacă te îndrăgosteşti de una de-asta? Nu ţi s-a întîmplat să pui suflet?”

”Bă ce-s prost? Cînd văd că pun suflet, o iau din loc. Nu merită, don`şoară, eu am pus suflet o dată. A doua oară ştiu că nu mai e loc. Am eu grijă. Că şi dacă înşeli, tot degeaba dacă ai în minte doar o femeie, la revedere, poate aia să fie cea mai cea, tot la nevastă te întorci. Stai să-ţi povestesc, don`şoară, o dată eram cu tiru, că am fost şi pe tir, şi maaaamă, am întîlnit o fetişcană frumoasă, tot ce trebuie, ţîţe, cur, înnebuneai… Mă uitam la ea şi nu-mi venea să cred ce frumoasă era, şi lugu lugu, ca bărbatu` pînă cînd am ajuns în pat, stătea ca vaca, păi ce facem noi aici? Dormim? Era mătură, mătură, stătea ca vaca… nu ştia nimic, aştepta de la mine, ce? Păi nu merge aşa, nu trag eu de femei şi nici nu dau bani la curve, nu zic, mă simt, un parfum, un cadou, o bomboană, am vrăjeala la mine, cum s-ar spune, pe-astea mici, mai ales, imediat le vrăjesc, ca şi astea mici, parcă se uită la mine, ele după aia vorbesc cu prietenele, uite fată, cu ăla a fost aşa, cu ăla a fost aşa, pe urmă vor şi ele să încerce una alta, că aud de la una de la alta, dar habar n-au nici să şi-o spele cum trebuie, fleaşc fleaşc dau acolo de vreo două ori cu apă, şi io tot la femeia mea mă gîndesc, că deh, cu alealalte, cum spuneam, ne simţim bine şi pe urmă la revedere…”

Îmi vine să-mi dau palme să mă trezesc. Ploua într-o veselie şi mai e pînă în Bucureşti.

”Stai singură?” îmi aruncă o ocheadă.

Iote la el, dar ştiu că se întinde cu gluma.

”Nu, dom`le, am prieten, mă răţoiesc eu din senin. De trei ani. Cu certuri, despărţiri, dar ne iubim.”

”Nu se pune, duduie, ce-i aia prieten? Dacă vă iubiţi, de ce nu vă luaţi? Una e să zici soţul meu, alta să zici că ai un prieten. Că nu se ştie ce se poate întîmpla. Dacă vine altu` la tine şi te îmbîrligă? Că doar n-ai patalama pe deşt, ce te faci?”

“Mă fac că plouă”, şi tac mîlc… Hai c-am intrat în Bucureşti. Slavă domnului, nu mai e mult.

“Da, da, cum să nu, parcă eu nu ştiu… eheee! Cîte de-astea ca tine…”

“Lasă vrăjeala că nu ţine cu mine, ia uită-te tu la drum mai bine, că în Bucureşti sunt mulţi nervoşi.” îmi sare mie muştarul.„Poţi să-ţi dai seama ce femei cuminţi au acasă după cît sunt de nervoşi.”

„Dacă e proşti şi nu ştie”

„Ce nu ştie?”

„Să iubească” zice el şi trage maşina în faţa blocului meu.

„Bine, hai pa, mersi că m-ai adus acasă. Mulţumeşte-i şi lu` şef`tu c-a fost galant.” Şi dispar trîntind portiera. De fapt, am vrut să-i spun: „Bine că ştii tu să iubeşti”, dar m-am abţinut.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. lulu spune:

    mda…am cunoscut un atare personaj ..tot sofer dar de taxi, cu aceeasi ”filozofie” de viata . asta era suparat rau ca nu mai putea sa fure cum fura pe vremea lui ceausescu,zicea el. ca sint altii care fura ,mai ”destepti” decit el si lui nu-i mai ramine nimic de furat.
    si ce m-a enervat si mai tare era ca vorbea cu mine de parca ma luase cu taxiul din fata puscariei. si eu ma indreptam catre aeroport,
    am ramas ca la dentist .

Comentează :