Celei care aşteaptă. Celei care (se) minte.

uhv“Eu ştiu c-ai să mă înşeli chiar mîine

Dar fiindcă azi mi te dai toată

Am să te iert, e vechi păcatul

Şi nu eşti prima vinovată” (Ion  Minulescu, Celei care minte)

Dragi malahierboşi şi malahierboase, să încercăm să răspundem în noaptea aceasta la întrebarea: dragoste sau comoditate? Nu deţin eu adevărul absolut, dar de dragul conversaţiei şi al realităţilor înconjurătoare, mi-am imaginat doar două scenarii. Mai sunt şi altele, dar mai sunt şi alte nopţi:

Situaţia 1.

Ea. Se trezeşte în fiecare dimineaţă, are o slujbă divină, în care întîlneşte tot felul de tembeli şi cretini, în trafic sau la muncă, mai trebuie să se şi concentreze asupra a numeroase responsabilităţi, programul se prelungeşte de fiecare dată, depinde cu cine ce trebuie să rezolve, e profesionistă, dar îi mănîncă de nervi pe toţi cu care intră în contact. Nu e genul care se ceartă, urăşte conflictele de orice fel, uneori însă se ajunge şi la asta. Între timp soacra o bîrfeşte pe ici şi pe colo că nu e în stare să aibă grijă de casă, între timp se sparge o ţeavă, care cade tot în sarcina ei, întreţinerea şi şleahta de administratori de la asociaţia de locatari tot în grija ei, becul care s-a ars tot aşa. Cămăşile bărbatului. Piaţa. Alte fleacuri. Îngrijirea copiilor. Doi. Băiat şi fată. Curăţenia în casă. Ah, mai sînt şi plimbările sau cîte o cafea de relaxare. Pe astea le cam dă la o parte.

El. În condiţiile astea se consideră îndreptăţit să i se scurgă ochii după piţipoance cu fuste strîmte, scurte, cu bot unsuros şi celulita la vedere. Femeiuşti fără nici o altă responsabilitate decît să pară deştepte pe FB pe unde bîntuie după copy-statusuri şi-şi caută fraieri care să le ardă una bucată atenţie. Sînt o minunată, zic ele, priveşte-mă, hai să-ţi trimit nişte poze cu mine. El îşi pune cămaşa călcată de Ea, ignoră ţeava care s-a spart, salută şleahta de adminstratori de la asociaţia de locatari, ciufuleşte bretonul copilaşilor şi iese la o cafea cu tipa cu care s-a conversat aseară pe FB. Seara vine frînt şi întreabă întreabă: ce avem de mîncare.

Situaţia 2.

Ea. Se trezeşte în fiecare dimineaţă, dar nu chiar aşa de dimineaţă fiindcă a făcut sex juma de noapte şi vrea să citească revistele de modă, mă rog, să se uite pe poze, are o slujbă divină, zîmbeşte cretinilor din trafic şi tembelilor de la muncă, pasează responsibilităţile piţipoancelor cu fuste scurte, strîmte, le spune să-şi şteargă botul de prea mult ruj dacă vor să-şi păstreze slujba şi le arde trei priviri sugestive ca bonus de atenţie. Îşi cumpără haine care nu trebuie să fie călcate. Curăţenia i-o face o femeie angajată special pentru asta. Şi aşteaptă w-endul să dispară în braţele unuia dintre iubiţii din dotare. Să vedem de cine o să aibă chef săptămîna asta.

El. O doreşte pentru ceea ce este. O iubeşte, dar nu e nevoie să-i spună asta. Tipa se descurcă bine mersi şi fără el. Şi nici nu e nevoie să-i fie fidelă.

purple hairCorolar:

Consumul excesiv de atenţie dăunează grav iubirii.

Consumul excesiv de neatenţie dăunează grav comodităţii.

În timp ce tu aştepţi ca lucrurile să se schimbe şi să vadă ce femeie minunată eşti, mai bine îţi vezi de treaba ta pînă apare cel care se îndrăgosteşte cu adevărat de tine şi-ţi arată cît de minunată eşti, chiar dacă tu nu ştii încă asta. No, am dreptate sau mai vrei ceva argumente?

Cît despre cei cărora le plac piţipoancele, cînd îi întîlniţi, oricît de minunaţi vi s-ar părea la prima vedere, fugiţi mîncînd pămîntul sau rupîndu-vă tocurile, fiindcă pantofi se mai pot cumpăra, dar timpul pierdut nu-l veţi mai putea aduce niciodată înapoi. Ori în ziua de azi, timing is everything!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *