Cei trei R: Renegații, Resemnații și Rătăciții

Nu ştim încă sigur care ne este zestrea personală cu care venim la naştere. Ştim însă că imediat după aceea, începem să descoperim, să căutăm. Mai întâi un sfârc care să ne aline foamea, apoi un punct de referinţă pe care să-l privim liniştiţi când totul se surpă, braţe care să ne ridice şi să ne dea sentimentul că aparţinem cuiva şi că suntem în siguranţă.

Apoi căutăm modele. Când le găsim căutăm aprecieri, atenţie, încurajări. Căutăm prieteni, ocupaţii noi, sufletul pereche. La un moment destul de bine definit de cei care au considerat 18 ani „vârsta maturităţii”, ar trebui să ştim cine suntem, ce vrem şi încotro ne îndreptăm. Dar căutările nu se opresc aici, ci de-abia încep și mai abitir.

Cred că ştim mult mai bine la 30 de ani şi tot atunci suntem suficient de maturi încât să putem lua decizii singuri şi pentru noi. Dar la 30 de ani se mai întâmplă ceva cu unii dintre noi, fie că încă ne continuăm drumul şi ne descoperim şi redescoperim cu o şi mai mare sete, transformându-ne în Renegaţi, fie încetăm să mai căutăm şi indiferent dacă locul unde am ajuns ne face sau nu fericiţi, decidem să rămânem acolo, ca niște Resemnaţi, fie, deşi tot ce s-a întâmplat cu noi până atunci era exact ceea ce ne dorisem, suntem măcinaţi de nemulţumiri, de dorinţa de schimbare, de căutare a trecutului cu „dacă”. Și ne transformăm în Rătăciţi.

Există desigur, a patra categorie, cea perfectă, în care omul şi-a trăit fiecare moment la timpul său, care a acumulat până în jurul vârstei de 45-55 de ani, iar după aceea îşi trăieşte liniştit bătrâneţea la care a visat şi pe care a pregătit-o cu grijă din timp. Despre aceştia, nu vom vorbi acum, sunt puţini, sunt aceia pe care îi vedem umblând mână în mână la 80 de ani, dacă sunt destul de norocoși să-i prindă împreunnă, încă privindu-se cu dragoste şi vorbind cu drag despre ce-a fost, fără teamă de ce va fi. Și-au trăit frumos viaţa şi tot ce ar mai putea urma e trecerea într-o altă etapă. Nu se tem. Ştiu deja că şi-au îndeplinit misiunea pe pământ.

Renegaţii sunt acei semi-egoiști, într-o continuă sete de explorare, de nou, cu o devoratoare ambiţie în a-şi găsi şi explora limitele. Sunt şi ei de două feluri, aceia care în jur de 35-40 de ani în sfârşit înţeleg ce căutau şi rămân să-şi contemple descoperirea şi să se bucure de ea şi a doua categorie a celor care nu vor reuşi niciodată să se oprească şi să respire, aceştia rămânând veşnic nemulţumiţi şi neîmpăcaţi. Renegaţii rămân afectiv undeva în copilărie, ei reuşind încă să se bucure de tot ce descoperă nou.

La fel şi Rătăciţii. Fie fac gesturi radicale, dar apoi în sfârşit descoperă ceea ce cu adevărat căutau, fie încearcă, dar neavând curaj sau forţă, devin ei înşişi resemnaţi. Deosebirea este ca Rătăciţii se întorc undeva în perioada preadolescentei, având aceleaşi trăiri cu tinerii de 16-20 de ani.

Cu resemnaţii e mai simplu. Fie pur şi simplu îşi acceptă viaţa aşa cum este fără să ceară, să ofere sau să spere mai mult, fie au fost cândva rătăciţi sau renegaţi, nu au reuşit să găsească şi au rămas sau s-au întors acolo.

Tu cum stai cu busola?

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :