Cea mai frumoasă femeie din cartier

5990_0_1330698669Au curs râuri de cerneală despre frumuseţe şi nu intenţionez să adaug încă un clişeu.

De ce şi când spunem despre cineva sau ceva este sau nu frumos?

Există teorii care pun la punct normele în funcţie de care putem categorisi ceva ca fiind sau nu frumos, teorii critice, estetice, filosofii sau istorii ale culturii. Morala, cultura unei societăţi, indivizii luaţi separat, moda, contextul, timpul însuşi şi standardele impuse de toţi aceşti factori la un moment dat, toate ne arată că frumuseţea este un act şi un fapt dinamic şi schimbător care depinde de toţi aceşti factori împreună sau separat.

De două ori pe an, uneori mai rar, îmi schimb culoarea părului. Cam tot atât de des (sau rar?!) mă aleg cu câteva kilograme în plus sau în minus. De fiecare dată, impresiile celor din jurul meu au fost contradictorii. La fel şi părerea mea proprie, dacă mă vopseam brunetă, sperând să arăt ca Monica Belluci sau blondă intenţionând să am ceva din “blonde is more fun”-ul lui Marilyn Monroe când oglinda îmi arată altceva. Aşa s-a născut şi întrebarea mea, de ce, dacă eu cred cu tărie în frumuseţea a ceva, pot fi contrazisă cu acceași credinţă de altcineva şi invers.

6În primul rând, când vine vorba despre frumos, întotdeauna analizăm în funcţie de standardele impuse la momentul respectiv. În acest sens, există în istorie o adevărată nebunie a canoanelor, cum spune Dominique Paquet în “Frumusețea – o istorie a eternului feminin”. De la corpul ca operă de arhitectură în Renaştere, cu până la 33 de canoane de frumuseţe, la etaloane ce puteau fi atinse doar cu ajutorul corsetelor cu balene de fier, la femeia ivită din pensula lui Rubens şi până la femeia-şnur, estetica receptorului s-a schimbat odată cu vremurile. Astăzi, poate că am început să ne revendicăm sănătatea şi echilibrul, fiind mai deschise să acceptăm frumuseţea cu forme sănătoase şi bine lucrate.

Nu este însă mai puţin adevărat, că mai departe de orice standard impus, atunci când vine vorba să judecăm sau să încadrăm frumuseţea, aceasta nu se poate realiza fără subiectivismul celui care o priveşte, primind (receptând) nişte stimuli şi interpretând în funcţie de chei de decodare absolut subiective. Felul în care interpretezi un obiect, o fiinţă, o situaţie, un gest, o vorbă sau un sentiment ca fiind sau nu frumoase, depinde într-o mare măsură de cultură estetică personală, mediul în care ne-am dezvoltat acest simţ, conjunctura şi anturajul, existenţa sau absenţa unor valori şi principii, valorile sociale impuse.

Peste toate acestea eu pledez pentru o interpretare personală a frumosului, indiferent dacă se referă la analiza asupra noastră însene sau asupra a ceva din exteriorul nostru. Comparaţiile îşi au rostul doar atunci când facem teorii şi istorie. La fel şi canoanele. Acestea slujesc competiţiilor de gen şi sunt necesare pentru a evalua obiectiv frumuseţea în concurs cu frumuseţea.

gheiseAltfel, indiferent de standarde, modele alese sau impuse, vremuri, privitori şi judecători, o frumuseţe personală, originală şi afişată cu încredere, se va ridica şi se va impune totdeauna. Pledez pentru acceptarea diversităţii. Pledez pentru femeia care se va trezi mâine şi va decide că este frumoasă.

Putem alege să ne păstrăm individualitatea, unicitatea şi curajul în exprimare. Avem dreptul să fim noi, că noi. Noi, mai bune decât noi, ieri. Să nu ne teamă să fim noi însene. Oricum gustul personal îşi va spune cuvântul. Binele pe care îl simţi exprimând  sau acceptând frumosul aşa cum ţi se potriveşte, este o stare către care ar trebui să tindem fără teamă. Uneori doar teama sta în calea exprimării de sine, limitele personale fiind singurele limite reale.

Este greu să mulţumeşti pe toată lumea şi nu este de dorit. Iar a fi pe gustul oricui poate fi obositor la un moment dat. Dacă singurul bun pe care îl avem în mod real este ceea ce posedăm atunci când ne privim în oglindă fără ambalaj, atunci trebuie să ne asigurăm că ne recunoaştem în ceea ce vedem acolo.

p_15925_766x350-10-85

„Gustul nu e o oglindă limpede, e clădit pe amorul propriu.” Ceea ce înseamnă că nu există un adevăr universal, cel mult putem accepta fiecare şi adevărul celuilalt. Şi oricum, în secolul în care putem alege, de ce să nu mă aleg pe mine…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :