Capriciile – sarea și piperul vieții

Iniţial am vrut să fac din articolul acesta un pamflet şi să luăm la mişto toanele şi extravaganțele celebrităţilor. Dar de la capricii normale, pe care în limbaj Mala Hierba le putem traduce drept răsfățuri de zi cu zi, pînă la mofturile ieșite din comun ale anumitor personalități, este cale lungă. Începusem cu o listă de capricii ale unor femei din istorie de la Maria Antoaneta (cunoscută mai mult pentru excesele sale sexuale, petrecerile extravagante și rochiile sofisticate – chiar dacă după ce-a devenit mamă aceste excese s-au mai potolit – decît prin cine știe ce fapte politice), Elisabeta de Bathory (legenda spune că-și tortura și ucidea servitoarele virgine, drenîndu-le de sînge ca să se spele cu el pentru a-și păstra tinerețea – brrr!) pînă la Mata Hari (al cărei nume de scenă se traduce din indoneză ”privirea zilei”, femeie ce și-a început studiile dorind să devină guvernantă sau învățătoare și-a sfîrșit prin a fi ținută minte de istorie ca spioană şi mare curvă, și încă una dintre cele mai misterioase și celebre – numai dacă începem să vorbim despre excesele și capriciile ei nu terminăm nici după zece articole) sau Coco Chanel (femeia cu numeroși amanți pe care-i schimba ca pe pălăriile din primul ei magazin de pălării, în funcție de toane), sau frumosul personaj de carte și film, capricioasa Scarlett O`Hara, personaj interpretat de și mai capricioasa Vivien Leigh.

În timp ce mă documentam să aflu cum sunt privite capriciile din punct de vedere psihologic, am ajuns la piramida nevoilor umane a lui Maslow. Doamnelor, capriciile astea, nu sunt un simplu subiect de băşcălie, decît dacă ne limităm la a lua în considerare strict mofturile costisitoare ale blondinelor (satisfăcute prompt de nişte boşorogi posesori de averi demne de Forbes). Altfel, farafastîcurile noastre sunt ridicate la rang de nevoi şi dorinţe neînfrînate de către psihologi. Și iată cum micile noastre capricii şi tabieturi gen băutul cafelei în ceaşca favorită, mersul la întîlniri cu pantofii norocoşi, pixul special cu care semnăm contracte importante sau geanta pe care o vom achiziţiona dintr-o nevoie organică, pot deveni adevărate dureri de cap existenţiale dacă nu sunt satisfăcute prompt (presupunînd, desigur, că am depăşit etapa iniţială a satisfacerii nevoilor primare).

Aşa cum ne-am obişnuit, îmbinăm şi de data asta lectura plăcută cu învăţarea activă şi pornim de la cîteva definiţii.

CAPRÍCIU, capricii, s. n. 1. Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățînare; gust schimbător, neașteptat; toană1, farafastâcuri (2), bîzdîc. – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio. e, durere sau dorințe neînfrînate. CAPRICII farafastîcuri, fartiții, fasoane, fițe, gărgăuni, mofturi, nazuri.

De la definiții la piramida nevoilor.

vivienFără a critică diversele alegeri umane, Maslow încearcă să explice mecanismele care stau în spatele lor. Psihologul american descoperă o ierarhie a principalelor trebuinţe. La baza piramidei se situează trebuinţele fiziologice sau de supravieţuire, urmate de trebuinţele de securitate, de apartenenţa şi dragoste, de stimă şi respect şi de actualizare a sinelui. Satisfacerea celor cinci trebuinţe conduce către dezvoltarea şi confortul psihic al fiinţei umane, deci la echilibru. De-abia după aceea încep capriciile să-și spună cuvîntul. Este evident că o persoană care nu îşi poate satisface o trebuinţă primară nu poate face trecerea către latura spirituală. Dacă trăieşte într-un mediu sărac şi nesigur, de exemplu, toate resursele respectivei persoane vor contribui la depăşirea acestor dificultăţi, de aceea orice efort mental va fi subordonat satisfacerii trebuinţelor fiziologice şi celor securizante, acordînd o importanţă scăzută nevoilor care aparţin laturii intelectuale a personalităţii umane. Ce să mai vorbim de răsfăț…

Atunci cînd mediul social nu îi permite omului să-şi satisfacă trebuinţele, reacţiile patologice vor constitui primul efect al privării. Un al doilea efect al amînării satisfacerii unei trebuinţe îl reprezintă blocarea dezvoltării normale a personalităţii. O fiinţă umană care nu şi-a satisfăcut trebuinţele de securitate nu va fi capabilă să se centreze pe realizarea performanțelor specifice adevăratului său potenţial. Pentru a defini stadiul cel mai înalt al dezvoltării umane, Maslow afirma că un om are dorinţa de “a deveni ceea ce poate deveni”, de a putea atinge valoarea maximă a potenţialului său. Totuşi, el susţine în cartea sa ”Motivaţie şi personalitate” că şi satisfacerea parţială a unei trebuinţe permite orientarea către o trebuinţă superioară. Sigur, aici nu are rost să vorbim de trebuințele superioare ale Nichitei (obeza aia violentă, nu poetul), care după ce și le-a satisfăcut pe cele de supraviețuire a mațului, a trecut direct la cele de apartenență la o specie, sperăm din tot sufletul!, pe cale de dispariție.

Teoria lui Maslow depăşeşte graniţele domeniului psihologic. Numeroşi specialişti i-au testat relevanţa în domeniul economic, prin studierea mecanismelor care stau la baza comportamentului unui consumator. Nevoile şi motivaţiile – iată două dintre atributele specifice fiinţei umane, care ne definesc şi ne diferenţiază. Sunt două din lucrurile care te pot face să rămîi un om obişnuit toată viaţa sau să devii cineva. Cineva aici însemnînd modelul social unanim acceptat sau, în cazul nostru, că trăim pe plaiuri mioritice, modelul social unanim televizat: gagicuța ușoară cu minte puțină dar cu aspirații de vedetuță și tipul afemeiat, cu un portofel bine poziționat în rating și darnic. Într-o societate în care consumerismul este o lege la care tindem cu toţii să ne supunem mă voi opri să detaliez nevoile umane oprindu-mă la ultimele nivele ale piramidei care cuprind nevoia de individualizare şi nevoia de auto-realizare.

copertaNevoia de individualizare, de stimă şi recunoaştere cuprinde stima de sine, stima pe care o primeşti de la alţii, nevoia de a fi ascultat şi înţeles, aprobarea şi recunoaşterea competenţelor, meritelor şi valorii din partea altora; uneori chiar nevoia de a fi important, de putere, control, prestigiu, faimă. Cînd ele sunt satisfăcute, persoana se simte încrezătoare în sine şi valoroasă. Cînd aceste nevoi sunt ‘frustrate’, persoana se simte inferioară, slabă, neputincioasă, lipsită de valoare. Nevoia de auto-realizare se referă la împlinirea visurilor şi scopurilor propuse, reuşită în viaţă, hobby, activitatea de creaţie, conştientizarea rolului şi rostului nostru în lume, relaxare, meditaţie, realizarea potenţialului maxim, crearea şi împlinirea destinului său înalt.

O dorinţă neîmplinită poate rămâne un capriciu uitat dacă nu cumva încăpăţînarea în satisfacerea unor capricii le putem considera nevoi superioare, de dezvoltare. Maslow considera că provin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacităţile proprii.

”Sunt capricioasă și nu mă tratez!”

Am simţit nevoia de puțină teorie pentru că navigând printre discuţii cu prieteni bărbaţi, forumuri, păreri şi opinii ale partenerilor noştri de sex opus, am constatat că aproape în unanimitate se declară împotriva capriciilor feminine. Capriciul este văzut ca un apanaj clar feminin şi este pus la colţ, condamnat şi executat.

”Trebuie să te fereşti de trei rele, spune o zicală asiatică, de şarpe, de omul care vorbeşte frumos şi de femeia capricioasă”. Femeile sunt capricioase şi nu ştiu niciodată ce vor, acesta este cel mai vehiculat mit al bărbaţilor. Acestora le răspund că le doresc să le umble hormonii cum ne umblă nouă în perioada premenstruală cînd am ucide la fel de uşor pentru 2g de ciocolată sau pentru o pereche de pantofi Prada de 800 de Euro. Oricare dintre cele două capricii nesatisfăcute sunt suficiente să ne declanşeze adevărate crize existenţiale (mai ales dacă cele 2g s-au depus unde nu trebuie). În completare le doresc şi furtuna de hormoni declanșată în primele 3 luni de sarcină ca să simtă pe pielea lor de ce o zi mîncăm o tonă de castraveţi muraţi şi a doua zi un frigider de căpşuni reci, ca să suportăm mai bine cele n kg luate, şi să furnizăm nutrienţii buni pe care trebuie să-i fabricăm în procesul de creare a micului moştenitor.

Întrebarea mea este: cum v-aţi putea, domnilor, simţi nişte adevărat bărbaţi fără femei şi capriciile lor?!

Vreau să fiu Coco. Coco Chanel.

Îmi face plăcere să încheiem povestind despre Coco Chanel şi capriciile ei în materie de bărbaţi şi nu numai. 🙂 ”Exisă timp pentru muncă şi există timp pentru iubire. Nu mai există timp pentru nimic altceva…” spunea aceasta divă nemuritoare. COCO a făcut pentru modă ceea ce marii artişti, unii dintre ei buni prieteni, au făcut pentru arte. Picasso, Cocteau, Dali, Stravinski sunt cîţiva dintre cei cu care adora să-şi petreacă timpul. Eh, cui nu i-ar fi plăcut? Ducele de Westminster, ducele Dimitri, vărul ţarului Rusiei sunt unii dintre nobilii cu nume sonore care au încercat fără succes să îi schimbe atitudinea faţă de propria solitudine. Dar Coco a murit nemăritată.

Au rămas în istorie capriciile acestei femei care nu s-a mulţumit niciodată cu puţin. Capricii devenite reguli de stil de la tunsoarea scurtă, pînă la eliberarea de corset, de la pantalonul-clopot pînă la bijuteriile neobişnuite, tot ce a creat debordează de nonconformism şi de o eleganţă uluitoare, născute din simplitate. Accesoriile sale inedite au şocat lumea Parisului: şiraguri lungi de perle, lanţuri groase din imitaţii de aur, turbanul drapat, poşetele cu lanţ pe umăr sau pantofii în două culori.

costumApoi toate astea au devenit un stil și o modă. Conştientă perfect de capriciile lumii modei, Coco Chanel a îndrăznit să se afirme, cu spiritul ei pragmatic, transformînd moda în artă. Spunea că „o rochie nu este nici o tragedie şi nici un tablou; este o creaţie încîntătoare şi efemeră, nu o operă de artă eternă.” Cu toate acestea „the little black dress” a devenit din 1926, la fel de celebră ca tablourile marilor artişti ai epocii, iar o astfel de piesă nu mai este demult doar un capriciu în garderobele noastre, ci o vestimentație necesară. „Dacă vrei să fii unică, trebuie să fii diferită!” spunea ea cu mult curaj.

Aşa că, doamnă dragă, oricare ai fi, dacă ai capricii, nu renunţa la ele, mai ales dacă eşti în stare şi ţi le poţi satisface şi singură. Orice e permis dacă asta te face să te simţi bine şi să mergi cu un pas mai aproape de ceea ce îţi doreşti să devii.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Espresso cu menta spune:

    stateam si ma gandeam dc capriciul pe care il am in legatura cu barbatii e un capriciu, sau este considerat asa, doar pt ca nivelul de educatie a scazut atat de mult, incat a pretinde eleganta totala in exprimare este un capriciu.
    oricum ar evolua lumea asta si ce pretentii vor incepe sa aiba barbatii de la femei (dupa parerea mea, din ce in ce mai absurde, in ciuda emanciparii femeii), eu imi voi pastra mereu pretentiile fata de ei, cu riscul de a ramane singura sau neinteleasa. este asta un capriciu? poate ca da..
    e drept ca am gasit f putini barbati care sa stie sa mai trateze o femeie ca pe o doamna, chiar si mai ales atunci cand nu sunt cuprinsi de frenezia sentimentelor/chimiei fizice pt ea. tocmai atunci se vede caracterul unui barbat. gradul sau de educatie. extrem de scazut la noi in tara cel putin.
    sa fie capriciu ca nu voi accepta niciodata de la un barbat sa ma trateze altfel decat cu maxim respect? indiferent de situatie, de conjunctura sau de relatia dintre noi?
    nu am permis niciodata si nu voi permite niciodata unui barbat sa plece de la premisa ca isi poate permite sa ma trateze cu toata libertatea de care dispune de a judeca o femeie, a o eticheta intr un fel ce nu o avantajeaza, de a o considera slaba, vulnerabila sau frustrata, dependenta de el sau in alt mod.
    am taxat mereu cu maxima severitatea orice pornire de acest fel, in ciuda sentimentelor pe care le aveam fata de unii.
    am fost considerata fitoasa, rea, egoista si in multe feluri.
    am fost blamata, judecata si poate chiar dispretuita.
    uneori am suferit, alteori am simtit multa furie care m a facut sa pierd multa energie pe care as fi putut-o canaliza in lucruri construnctive cu adevarat.
    stiu sigur ca voi continua la fel, mereu.
    si asta e micul meu capriciu: sa fiu tratata ca o doamna, de oricine, oricand, sa nu las niciun barbat sa mi puna eticheta de femeie usoara, disperata sau dependenta.
    prefer sa renunt si sa merg mai departe, prefer sa fiu singura, decat sa fac compromisul de a renunta al acest mic capriciu al meu.

    cat despre importanta pe care o acord aspectului fizic, eu n as putea o numi capriciu si nici nevoie, e mai mult decat o nevoie, e o datorie pe care o ai fata de corpul cu care treci prin lumea asta materiala, fata de propria feminitatea cu care ai fost inzestrata.
    voi adora mereu rochiile in culori tari, bijuteriile mari si extravagante, voi fi mereu obsedata de felul cum arata parul, precum si de puritatea tenului. dar astea sunt mici capricii despre care, poate va voi vorbi alta data.

Comentează :