Calciul, esenţial pentru viaţa ta!

 

  

         E toamnă și e vremea prielnică să-ți pregătești organismul pentru iarnă, încă de pe-acum. Dacă pe timpul verii ai profitat din plin de vitaminele din fructe și legume, nu uita că acum e momentul să suplimentezi în alimentația ta necesarul de calciu. Acest mineral responsabil mai ales pentru starea scheletului nostru are foarte multe roluri în funcţionarea optimă a corpului uman. O dietă bogată în calciu poate preveni îmbolnăvirea de cancer a unor organe precum sânii, pancreasul sau prostată, este un liant între celule pentru a forma organele, este responsabil cu producerea enzimelor şi hormonilor care reglează digestia, metabolismul, degajarea energiei şi producţia de salivă, transmite informații impulsurilor nervoase care controlează contractiile musculare, menține sănătatea oaselor și a danturii, coagulează sângele în procesul de vindecare a unei răni și favorizeză secreţia de hormoni şi alte substanţe de către glande.  

·       Efecte benefice asupra cancerului  

Calciul joacă un rol important în lupta împotriva cancerului de colon (asociat unei diete bogate în grăsimi). Acest mineral ajută la inhibarea proliferării celulelor responsabile de îmbolnăvire şi induce dezvoltarea normală a celulelor epiteliene.  

·       Reglarea tensiunii

O dietă bogată în lactate poate contribui la normalizarea tensiunii (care este influenţată de mai mulţi factori: moştenire genetică, activitate fizică, greutate, cantitate de sare consumată). În cazul problemelor de tensiune asociate vârstei înaintate trebuie tratată şi posibilă carență de vitamina D, ca adjuvant la administrarea calciului. Consumul de lactate, fructe şi legume te va ajuta în tratarea hipertensiunii, chiar dacă nu poţi renunţa la sare dintr-o dată. 

·       Împotriva simptomelor pre-menstruale 

Carența de calciu este responsabilă pentru simptomele asociate perioadei delicate a lunii. Durerile de burtă sau de ovare pot semnala că alimentaţia ta nu-ţi aduce aportul necesar de calciu sau că eşti suspectă de osteoporoză. Suplimentarea cantităţii de calciu (+vitamina D pentru fixarea lui), mai ales după vârsta de 40 de ani, îţi poate reduce disconfortul fizic, schimbarea dispoziţiei, apetitul. 

Cercetările făcute în cadrul Institutului de Nutriţie din Tennessee arată că cei care ţin timp de 6 luni o dietă hipocalorică, în care consumă puţine lactate, pierd cam 15% din grăsimea de pe abdomen. Dacă incluzi mai multe produse lactate în meniu, procentul poate creşte până la 50%. Deci dacă vrei muşchi abdominali mai fermi bea lapte. 

În ceea ce priveşte slăbirea generală, pentru a-ţi atinge scopul, trebuie să incluzi lactatele în cel puţin 3 dintre mesele tale zilnice. Nu există nici un substitut care să te scutească de dietă, să scadă caloriile şi să-ţi ofere un tonus fizic şi psihic mai bun, dar măcar poţi avea grijă ca tot ceea ce mănânci să îţi asigure vitaminele şi mineralele de care ai nevoie. Dacă tu nu poţi face o dietă uşoară, lactatele pot! 

Alimentele cele mai bogate în calciu sunt lactatele (care te pot ajuta, în acelaşi timp, să ajungi la greutatea dorită). Astfel: 

Laptele degresat conţine doar 80 calorii la o porţie de 240g şi 300mg calciu. Pentru a satisface pofta de dulce, bea un pahar de lapte rece cu cacao. Dimineaţa combină laptele cu fulgi de ovăz (în plus vei avea mai multă energie). De asemenea, bea lapte la un sandviş la prânz sau adaugă puţin în supă. Dacă nu ești o prea mare fană a laptelui încearcă un milk-shake. Bineînțeles poți încerca și orez cu lapte sau fidea cu lapte și uite-așa îți vei reaminti vremurile plăcute ale copilăriei când mama te păcălea diminețile cu aceste mici  delicii.

Brânza: Majoritatea tipurilor de brânză asigură cel puţin 300mg calciu, ceea ce e în avantajul tău! Sunt recomandate brânza cheddar sau elvețiană -care nu conţin decât cantităţi infime de lactoză.        

Iaurtul: O ceaşcă de iaurt degresat conţine aproximativ 127 calorii şi 451mg calciu. Dacă mai adaugi fructe(cubuleţe), vei obţine un desert sau o gustare pe cinste. De preferat iaurtul ce conţine Bifidus.        

Dacă suferi de intoleranţă la lactoză, studiile au arătat că simptomele sunt mai puţin nocive atunci când consumi iaurt în componenţă căruia intră culturi vii, pentru că acestea reduc lactoză din lapte.

 

Până data viitoare, nu uita: Stay healthy, stay fit! 

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :