Bunica, cea mai bună mamă

10649826_944856352198341_2824454816578423574_nMi-am început ziua frumos, m-am trezit cu o durere de spate că abia am reușit să-mi mișc fundul până la baie și apoi să pun de o cafea la filtru. Nici măcar nu pot înjura sau să mă vait că e bunica lângă mine, da, bunica, femeia care m-a crescut de la 2 luni, femeia care a făcut sacrificii pentru a-mi face o copilărie normală. Acum a ajuns la vârsta de 90 de ani, ani grei, uneori îmi spune cu tristețe în ochi că acești ani sunt o povară pentru ea, alteori spune că vrea să mai trăiască doar să mă vadă bine. Care bine? Această femeie nu are nici o vină că soțul pe care l-a iubit și l-a acceptat la bine și la rău a murit și că unicul lor fiu s-a dus de prea tânăr. Toată dragostea și speranța de viață s-au îndreptat către mine, unica nepoată. Nu degeaba se spune că bunicii sunt mai părinți decât proprii părinți, am simțit-o pe pielea mea.

Cum să mă vait bunicii de problemele mele cu spatele când ea abia merge și nu știe cum să facă să nu mă deranjeze? Oasele ei sunt mâncate de bătrânețe, frumusețea fizică a rămas undeva în niște poze care, la rândul lor, sunt mâncate de carii, iar ea încă îmi face botoșei, mileuri și mai știe să râdă. A trăit vremurile de război, de foamete, a trăit la țară, a trăit la oraș. A căzut, s-a ridicat, iar a căzut, iar s-a ridicat, cum să nu respecți și să iubești un astfel de om?

Iernile când bunica stă cu mine, mă trezesc cu 2 ore înainte de a merge la muncă. O oră stau pe balcon între floricelele mele să-mi savurez cafeaua, să fumez câteva țigări, să verific mesajele, să trimit floricele oamenilor dragi sufletului meu și să mă gândesc că o să am o zi bună în ciuda tuturor obstacolelor de peste zi. Ea respectă aceste tabieturi ale mele, mă lasă să-mi fac damblalele, apoi începe să mă toace.

Uneori sunt copleșită de neputința de a face mai mult, de lupta asta pentru supraviețuire, de faptul că mai sunt câteva zile și schimb prefixul, nu cu 2, nu cu 3, ci cu 4. Uneori sunt mai obosită decât bunica, alteori mă întreb de ce nu am fost pregătită pentru viața asta. Da, am fost un copil răsfățat, iar soarta m-a aruncat în cele mai negre găuri, așa le vedeam eu. Mai târziu mi-am dat seama că nu erau atât de negre, doar percepția mea era deformată de faptul că nu am fost educată în spiritul răului, ci în spiritul dragostei.

Mulți bărbați din viața mea au fugit mâncând pământul pentru simplu fapt că am obligații. Care obligații, masculilor feroce? Voi nu aveți părinți, bunici? Poate o să aveți un copil și ce faceți? Fugiți, lăsați pe alții să vă rezolve problemele? Păi ”fuga fie cu voi, zic!” și mulțumesc că mă eliberați de un alt stres.

Acum îmi vine în minte o întâmplare amuzantă, care m-a scos din pepeni la momentul respectiv. Eram singură, fără ”masculul perdea” cum spune o prietenă, am prins câteva zile libere de sărbători și am plecat acasă. În acea lună de decembrie am întârziat cu chiria pentru că am cheltuit banii pe prostii. Am vrut să simt spiritul sărbătorilor, să-mi amintesc de răsfățul copilăriei.

desene in timpTrecuseră câțiva ani de când tatăl meu nu mai exista pe acest pământ. Pentru mine sărbătorile nu mai însemnau mare lucru, dar mi-am propus ca în acel an să fac ceva să înfrunt crunta realitate, nu puteam fugi la nesfârșit. Am ajuns acasă la mama cu tot felul de fleacuri, bani aruncați, ăsta-i adevărul, dar cică odată pe an este Crăciunul. Am încercat din răsputeri să mă simt bine și eu, și ea, deși simțeam lipsa apăsătoare a tatălui, ne-am mințit frumos și totul a fost perfect.

Mi-am luat rucsacul apoi și am mers mai departe la țară, să fac Revelionul cu bunica. Sărmana, era atât de fericită că în sfârșit mă vede și că vom fi împreună în noaptea dintre ani, nu mai știa ce să-mi facă și ce să-mi mai dea. Eu venisem cu șampania pe care am fâsâit-o prin grădină la 12 noaptea, vinul bunicii de buturugă este sfânt. M-am bucurat mai mult de bucuria ei, iar peste două zile m-am întors la muncă. Eram fericită că am putut să mă autodepășesc, am încercat să mă simt bine de sărbători. Au fost câțiva ani în care am negat orice sărbătoare, trecusem și printr-o dezamăgire sentimentală, totul era confuz în jurul meu.

Porcul de la muncă

M-am întors la muncă și un coleg burtos și extrem de libidinos a început să se agite ca un coi într-o căldare să mă cucerească. Era în căutarea femeii vieții lui că pe prima o pierduse de bun ce era. A vrut să fie drăguț de răutăcios și m-a întreabă pe un ton de mi s-a făcut părul măciucă: ”scumpo, ai fost acasă de sărbători și nu mi-ai adus șorici, cârnați, caltaboși, vin? Cât de egoistă să fii?” În secunda aceea m-a cucerit pe viață și am văzut cum nu mai aveam bani de chirie, cum am fost cu lumânări la cimitir, cum am împrăștiat șampania prin țărână, cum m-am străduit să fie bine și nu mi-a scăpat decât o simplă replică la fel de răutăcioasă: ”ți-e frică să nu slăbești, mă? Da` cine ești tu să-ți aduc ceva?”.  El: ”fată, vezi cum vorbești cu mine că n-am făcut armata împreună și îți dau și vreo două peste ochi!” Am dat pe spate de frică, a fost cea mai tare replică a unui mascul cuceritor care-și închipuia că mă va cuceri vreodată. Chiar m-a cucerit pe vecie, încă mă salută când mă vede pe stradă sau destinul ne pune față-n față, iar eu îl văd cu trollerul plin cu carne de porc, cârnați, caltaboși și alte măruntaie, îl văd cum se chinuie să-l târâie după el, un porc ce cară un alt porc.

Între timp domnul s-a căsătorit, are doi copii din două căsnicii iar singurele plăceri ale vieții sunt să mănânce și să prindă excursii second hand în străinătate. Dă bine în discuții, te simți important când vorbește despre locuri exotice și despre tot felul de mâncăruri, poate prinde câte o prospătură naivă, gata să cadă pe spate de cât e de gras și fermecător porcul meu de la muncă.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *