Bocitoarele profesioniste

De cîte ori mi-aduc aminte de moartea lu’ mamaia, tot de atîtea ori mă umflă rîsul. Mamaia mi-a fost tare dragă şi dispariţia ei m-a îndurerat. Era o femeie hîtră, înzestrată de ăl de sus cu un nemaipomenit dar al povestirii. Dacă n-ar fi fost analfabetă şi şi-ar fi scris amintirile, ar fi adus în faţa lumii senzaţionale pagini de umor. Au fost întîmplări pe care le-am auzit povestite şi răspovestite, dar de fiecare dată rîdeam ca şi cum ar fi fost pentru prima dată. N-a vrut să moară pînă n-am plecat de lîngă ea. Aşa sunt unii oameni, nu vor să-şi dea obştescul sfîrşit în prezenţa celor ce le sunt foarte dragi, ca şi cum ar vrea să lase impresia că ”au plecat puţin” şi se vor întoarce cîndva, aşa, într-o scurtă vizită.
Atunci, de ce mă umflă rîsul?
Era o seară rece de început de noiembrie. Mamaia se simţea tare rău şi nu înceta să spună că a venit tataia să o ia la el. Tataia murise cu vreo cîţiva ani înainte şi o aştepta cuminte în cimitirul de la colţul uliţei. Mama s-a dus să caute două vecine, ţaţa Săndica şi ţaţa Onela, două babe specialiste pre şi post mortuar, femeile s-au înfiinţat la datorie. Au cerut trusa de urgenţă adică lumînarea şi chibritul, pentru că, au văzut ele că Marioara lu’ Nae a lu’ Manea îşi cam încheiase socotelile pe lumea asta. Asta s-a şi întîmplat: coana Marioara şi-a luat adio de la prietenele ei de o viaţă, nu fără să se strîmbe niţel, din motive numai de ea ştiute.
Buuuuun! Proaspăta decedată a fost mintenaş îmbăiată, îmbrăcată frumos, (ca un mort) şi după ce a fost legată la fălci a fost urcată pe masă. Şi ca să nu stea într-o poziţie indecentă, i s-au legat şi vîrfurile încălţărilor.

Ţaţa Onela şi-a dres vocea şi a început un recital memorabil, în primă audiţie (în casa noastră). Era un bocet a cărui melodie avea urcuşuri şi coborîşuri prăpăstioase, cu nişte prelungiri pe vocale care ar fi putut fi interminabile, dacă baba nu termina şi aerul din plămîni. Cîntecelul, cu valoare de tradiţie, suna cam aşa: ,,Ţaaţăă Maaariioaaarăăăă! (a urmat un „Ăăăăăăăă!”, ceea ce însemna aprovizionarea cu aer), după care a continuat: ”De ce-aaaiiii muuuuriiiit, ţaţă Maariiiioaaaarăăă ?” În momentul în care ţaţa Onela şi-a făcut o nouă aprovizionare cu aer, a început ţaţa Săndica, într-un registru cu totul şi cu totul diferit aducînd cu o rafală de Kalaşnicov. Săndica îi punea prietenei Marioara aceeaşi întrebare rămasă şi ea fără răspuns.
Ţaţa Marioara a rămas definitiv indiferentă la întrebările puse în arii de operetă de fostele ei colaboratoare de spart seminţe.
Numai că, ţaţa Onela s-a sesizat că Săndica i-a stricat recitalul şi i-a tras scurt un cot în coaste:
„Taci, fă, când bocesc io!”
Jur că merita să vezi scena asta. Chiar dacă figurile lor ar fi vrut să exprime o jale absolută, pe feţele lor nu se vedea nicio urmă de lacrimă. Chiar dacă am aprins la căpătîiul fiecăreia dintre ele căte o lumînare, nu mi-am putut reţine un zîmbet, gîndindu-mă la prestaţiile lor din timpri trecute.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :