Blestemul luxului

 Ce nu se spune despre cel mai coco oraș din lume
Ce ar face o persoană să aleagă din întreg mapamondul un loc atît de sterp, cu o climă atît de neprietenoasă, cînd prea uscată, cînd prea umedă, cu arșițe care-ți ridică bătăile inimii aproape de infarct, cu locuri atît de puțin de vizitat (și asta numai dacă ai mașină la scară din prima zi) și cu o cultură atît de diferită și amestecată ca Dubaiul? Cultură e prea mult spus. Să le numim obiceiuri. Mai mult decît atît atît, de ce ar spune cineva că aici e Raiul de pe pămînt?

Desigur, Dubaiul este un loc al mirajelor frumos împachetate de marketing, un oraș al zgîrie-norilor cu arhitecturi interesante, dar snoabe, pentru realizarea cărora au murit mulți imigranți, pe macarele, pe schele, de căldură sau, pur și simplu, de amețeala înălțimilor. Au murit pe bani puțini, pentru că pielea lor – culoarea pielii lor, mai precis – nu a intrat în normele unui trai pe buzunarele Dubaiului. E vorba de indieni, pakistanezi, iranieni și filipinezi. Ei nu prea contează cînd vine vorba de salarii, pentru că și-așa trăiesc prost în țările lor de baștină, să se mulțumească, deci, cu un pas pe treapta evoluției, dar să nu întindă prea mult macaroana. Cam asta e psihologia angajatorilor.

          Dubaiul a fost construit pentru albi. Pentru albii bogați, desigur. ”Construiți și ei vor veni!” a dat ordin șeicul acum 20 de ani, și slugile lui s-au supus. Ei, adică Albii, au venit, au spart ceva bani și au plecat. S-au dat rotunzi cu figurile lor de mari bogătași și pe urmă au preferat locurile cu mai multă vegetație, precum Franța, Anglia, Spania, Irlanda, Australia. Canadienii n-au avut nici o tragere de inimă să guste din frumusețile Dubaiului, asta pentru că au știut de la început că nu prea există și nu voiau să se lovească de aceleași interdicții ridicole de care s-au lovit vecinii lor, americanii, no drink, no love, no glory, no kisses, no roses, no singing in the rain.

Așa că orașul acesta nisipos și fărimicios, a rămas mai degrabă un oraș al expaților. Un oraș al celor care nu prea sînt cine știe ce prin locurile lor de baștină și care au avut intuiția să-și dea seama că nici nu vor ajunge mare lucru, chiar dacă vor munci pe brînci. Un oraș al gagicuțelor care au plecat de-acasă împinse mai mult de reputația proastă pe care și-o cuceriseră printre vecini, dispărute în grabă, cu niște șuturi în fund, ca să li se piardă urma și numele prin nisip. Acel nisip din care ele se vor întrupa vreodată ca niciodată precum păsările Phoenix din cenușa lor sau ca Afrodita din spumele mării și, uitînd că sînt sclavele Dubaiului, se vor întoarce într-o zi acasă, cu un zîmbet triumfător pe buze, pozînd în femei de afaceri și tratîndu-i pe toți din jur așa cum au învățat de la alții, mai albi decît ele, sau cu buzunarele mai bazate. Uite-așa, să moară dușmanii!

1.       Arabii

Nu voi vorbi neapărat despre arabi, care sînt cei mai așezați oameni din cei întîlniți acolo și-și văd de treburile, copiii, nevestele, familiile și afacerile lor și sînt primii care-ți vor sări în ajutor atunci cînd ai nevoie chiar și de un fleac, pe care tu nici măcar nu-l rostești cu voce tare, dar ei îl intuiesc. Pe lîngă asta, ceea ce am apreciat la poporul acesta a fost discreția și un bun simț pe care rar îl vei întîlni în altă parte. E de neimaginat acum pentru mine să aud un arab zbierînd, sau făcînd scandal, sau înjurînd, sau fiind beat-turtă. Religia le interzice băutura de orice fel, iar bărbații și femeile arabe respecte cu sfințenie perceptele Coranului. Au orele lor de rugăciune, moscheele și viața lor prosperă pe care șeicul a avut grijă să le-o asigure. Pun preț pe educația copiilor lor și mulți dintre ei își finalizează studiile în Europa sau America. Pentru că pot. Sînt atît de privilegiați de sistem că pot sta bine mersi acasă și robinetul de bani să curgă vesel, pînă la închiderea robinetului de petrol, dacă vreodată se va întîmpla asta. De unde au bani? Din cele 51% de acțiuni pe care le dețin din afacerile celorlalți, ale Albilor mai exact. Fiindcă nimeni nu poate avea o afacere în Emiratele Arabe fără să-și ia numele unui arab în bătătură, pe acte, în birou, pe semnătură. Asta ca să știe toată lumea că afaceri se fac, dar niciodată nu vei avea un profit mai mare decît cel al unui arab. Și profit vei avea, pentru că nu sînt taxe, legea te protejează și angajații se mulțumesc cu puțin. Pe termen scurt te poți bucura că nu ți se opresc nici ție nici un fel de taxe, pe termen lung, adio pensie, sănătate, concedii de maternitate, șomaj etc. Nu că în România ar conta prea mult pensia sau șomajul, la cît sunt sumele de insignifiante, dar totuși să spunem că sunt de luat în seamă.

2.       Angajatori și angajați

 Cu toate acestea, expații nu sînt niciodată la mîna arabilor, cît mai degrabă la cea a angajatorilor, care sînt un fel de zei ai Dubaiului, legea protejîndu-i de tot balamucul pe care-l pot aduce pe capul angajaților. Astfel că majoritatea sînt la cheremul toanelor șefilor. Aceasta înseamnă că în funcție de toane, stress, isterii, crize de personalitate, sau menstruația femeilor active sexual cu statut de director, expații au zile mai bune sau mai proaste. De obicei proaste. Șefii istericii, de pildă, nu sînt oameni ușor de manevrat și potolit, nu știi niciodată cînd li se aprind călcîiele și fac ca trenul în gară pentru orice fleac. Ești la cheremul angajatorului cu totul. Dacă nu cînți ca el, nu-ți vei mai vedea nici pașaportul, nici nu vei mai avea posibilitatea să pleci încotro vrei, să vii de unde vrea mușchiul tău, sau să tragi o bășină fără acordul și aprobarea expresă a Șefului, care-și zice bombastic CEO. Pentru că ți-a sponsorizat o viză, are dreptul de a decide destinul tău, de la unde locuiești pînă la cum te îmbraci, de la cu cine iei prînzul, pînă la organizarea vacanței tale (ai-n-ai nevoie de ea, după mușchiul lui o să-ți vezi familia și prietenii).

Așa că mai gîndește-te dacă vrei să accepți așa ceva înainte să te avînți în aventura Emiratelor Arabe. Nimeni n-o să-ți spună acest aspect important al angajării, iar dacă afli prea tîrziu ești deja prins în plasa ipocriziei și-ți vor trebui abilități de saltimbanc să scapi din păienjenișul acesta, sau va trebui să faci pe nebunul pînă cînd vor dori să scape de tine cu orice preț. A doua variantă merge la sigur. Angajatorii nu sînt obișnuiți cu oameni care-și cer drepturile, așa că o dată ce începi să crîcnești devii indezirabil. Bine, ești indezirabil și dacă nu pupi în cur un Mare Șef de România sau nu ridici din prima zi statuie Marii Bivolițe Albe, sau dacă ai idei interesante și nu le dai altora să-și asume creditul pe ele. Ești indezirabil cu totul dacă te aperi, dacă atragi atenția asupra unei greșeli, dacă nu stai peste program, dacă te înțelegi și comunici bine cu ceilalți colegi, dacă glumești cu ei din cînd în cînd sau dacă, CRIMĂ, îi faci să zîmbească. E clar că nu-ți vezi de treaba ta. Despre lucrurile acestea nu vorbește nimeni, de parcă nu ar fi importante în logica organizării unei vieți, mai ales cînd este vorba despre o dislocare dintr-o țară în alta.

No job, no bread, no home. And no visa.

3.       Slujbele

Iată de ce slujba și confortul tău psihic la locul de muncă sunt atît de importante, mai ales într-o țară unde nu prea cunoști pe nimeni și, de regulă, e mai bine să uiți că ai prieteni. Nu numai că nu te vor ajuta, dar îți vor pune și bețe în roate cu informațiile lor uitate despre ce înseamnă să trăiești civilizat și într-un mediu demn, mai ales la locul de muncă. Îți vor face capul calendar cum să treci o zebră, de parcă n-ai veni din România, unde toată lumea trece strada pe zebră, mai ales mașinile, dar nu-ți vor da amănunte importante despre viză. Sînt prea ocupați și pînă la urmă doar nu sunt dădacele tale, nu-i așa? Așa e. Deci hai să te interesezi cum e treaba cu viza, că slujbe se găsesc pe toate gardurile. Salariul cel mai mic pentru un român (că și aici salariile se dau în funcție de naționalități) este de 1600 dolari, adică fix aceeași bani pe care i-ai putea face și în România cu puțin noroc și cîteva ore peste program, fără să fi nevoit să stai departe de familie și nici să înghiți nisipul sau figurile angajatorilor de-aici, că vă spun sigur că le veți prefera pe cele ale angajatorilor români care răspund cinstit la un ”hai mai du-te în aia mă-tii” cu un ”ba tu” și se rezolvă conflictul.

Deci, dacă ești Alb (cu A mare), bine făcut, vii din Europa, și-ți merge engleza ca o meliță neferecată poți ajunge și la un salariu de 5-6000 de dolari, lejer și fără probleme și fără să ți se verifice backgroundul sau studiile școlare. Aici nu contează așa ceva. Poți fi cineva și chiar să uiți de unde ai plecat, în sensul că de fiecare dată cînd vei ajunge acasă, în România, că doar pentru români scriu, vei avea impresia că ești într-o cocină, că toți românii sînt niște neaderthalieni, inclusiv prietenii tăi lîngă care ai crescut, iar familia ta să zică mersi că-i trimiți bani lună de lună, altfel ar fi și ea în aceași oală cu amărîții tăi de vecini. Vei avea ochiul format pentru tot ce e nașpa în România săltînd în slăvi minunățiile Emiratelor Arabe, luxul, clădirile, Raaaiul, oh, yeah, baby, dar omițînd cu bună știință să spui că ești călărit de șef`tu ăla mult mai cretin decît tine, că dai limbi în fundul lui chiar dacă nu-l respecți, că sari în sus la fiecare telefon al lui și nu poți dormi noaptea de grija familiei lui, că ești primul care-i spală cana de ceai și dă din cap frumos, ca un cățeluș la orice cretinătate care îi zboară ăluia prin țeastă, că pleci capul în pămînt de fiecare dată cînd Marele Boss zbiară la tine că s-a sculat cu fața la cearșaf sau nu a avut vreun quality time cu nevastă-sa. Ai însă ”demnitatea” să nu te lași sentimentalizat de o porție de mămăligă și niște sarmale din carne de porc după care ai salivat atîta timp, ba chiar să-i reproșezi mamei ”dragă, tot la mămăligă ați rămas?”. Și ei, amărîții, vor crede că cine știe ce delicatesuri bagi în tine acolo, în Țara Nisipurilor Fierbinți, când colo, mănînci și tu orez cu mîna, ca toți ceilalți micuți indieni, dar strîmbi din nas la porumb. Evoluție sau ipocrizie? Nu e neapărată nevoie să pleci din țară pentru mizeriile astea. Și totuși o faci, pentru că-n țara ta ești slugă pe bani puțini, pe cînd oriunde altundeva măcar ai iluzia că-ți rămîn bani în buzunar.

Dacă tot mai vrei să iei calea Orientului, iată totuși cîteva site-uri interesante unde poți căuta slujbe în Dubai. Cu puțină baftă poți reuși!

http://www.emiratesgroupcareers.com/english; http://www.jobsindubai.com/jobs.asp; www.dulscojobs.com; http://jobhunters.jobhuntgulf.com; www.sosrecruitment.net; http://mediame.com/job_market; http://www.michaelpage.ae; http://jobsearch.monstergulf.com/search.html; http://gulftalent.com

Cei care vin să muncească în Dubai o fac exclusiv pentru bani și doar pentru o perioadă de 4-5 ani, maxim 8 ani. Ca expat, nu ai nici un viitor în Dubai, nu îți poți cumpăra o casă, nu poți avea o rezidență decît dacă muncești, și chiar dacă reușești să-ți cumperi o casă, peste 90 de ani, cînd tu oricum vei fi oale și ulcele, toate proprietățile tale vor trece în grija Guvernului.

Se spune că primele șase luni sunt foarte grele, apoi te obișnuiești. Problema nu este că te obișnuiești/adaptezi sau nu. Problema este dacă vrei să te obișnuiești cu tot ce presupune viața în Dubai. Oricum ar fi însă, căutarea slujbelor de pe internet este pierdere de vreme, așa cum se povestește și aici. Numai 10% dintre cei care au aplicat pentru slujbe online au avut rezultate. Un procent cam mic, nu?

4.       Vizele

Una din marile greutăți pe care le vei întîmpina în Emiratele Arabe sunt vizele. Există trei feluri de vize:

A)     Viza de turism – de la o lună la 3 luni, pe care o poți plăti din buzunarul tău și te costă cîteva sute de dolari (în jur de 800)

B)      Viza de angajare – ți-o face Compania la care vei fi angajat. Dezavantajul este că angajatorul tău se va comporta ca un sponsor, adică dacă ceva nu-ți mai convine (atmosfera de lucru, colegii, locuința pe care ți-au dat-o în primire sau gașca de directori), Compania va avea grijă să-ți păstreze pașaportul pe care se află viza ta de angajare și să-ți facă probleme pînă în ultima clipă. Au fost cazuri în care oamenii nu s-au mai putut angaja la o altă slujbă pentru că fosta Companie nu le-a mai dat pașapoartele înapoi, sau oameni care au pierdut avioanele către casă pentru că, la fel, fosta Companie le-a reținut pașapoartele abuziv. Deci, atenție mare la cine vă angajați! Aveți grijă să vă interesați din timp (internetul e o sursă bogată de forumuri care vă pot da informații despre Compania la care vreți să vă angajați) și să cereți și să semnați contractul de angajare încă din primele zile.

C)     Viza consortului/consoartei – poți face viză de ședere în Dubai pe viza soțului (acest lucru este de preferat pentru femei, pentru că nu vor mai sta la cheremul niciunei companii sau firme și vor avea șanse de angajare imediată la altă firmă) sau, dacă ești bărbat, pe viza soției (un pic mai dificil, pentru că trebuie să îndeplinești anumite condiții salariale).

5.  Transportul (în comun, mașina personală sau închiriată, taxiurile)

         O altă problemă deloc de ignorat în Emiratele Arabe este transportul. În lunile de vară nu te poți deplasa la pas prin orașul în care locuiești (fie Dubai, fie Abu Dhabi, fie Ras al Khaimah, fie oricare altul din cele 7 emirate cîte sînt) și-atunci este musai să ai la dispoziție o mașină. Închiriată nu poți să ai decît dacă arăți la unul din centrele de rent-a-car viza ta de turist sau de angajare plus carnetul de conducere, care carnet de conducere nu mai este valabil în Dubai decît pentru cei din UK. Ceilalți vor trebui să-l convertească sau să ia niște ore de condus în plus. Depinde din ce țară vii. Românii au noroc cu carnetele astea de conducere, trebuie doar să și le convertească, fără să mai ia alte ore de condus, deși, dacă ar ști arabii în ce hal bezmetic se conduce în România s-ar răzgîndi instant. Cele douăzeci de lecții de condus bineînțeles că fac ceva bani frumoși și Poliția din Dubai n-o să te treacă la examen din prima abordare. Deci va trebui să mai plătești pentru alte opt ore și o altă examinare. Apoi alte opt ore și o nouă examinare. Și încă… Asta pînă cînd ajungi să cheltui în jur de 6000 de dirhami, echivalentul a 1635 de dolari. Atunci Poliția de Circulație îți înmînează în sfîrșit carnetul cel nou și convertit pentru că, logic, ai cheltuit destul pentru toată trebușoara asta. Acum ești apt pentru străzile Dubaiului. Străzi? Pardon, am vrut să spun autostrăzile Dubaiului.

Infrastuctura există în Dubai, dar problema este că șoselele sunt atît de întortocheate și labirintice, cu poduri și sensuri giratorii de-ți sar ochii din cap. Pancarte care să te îndrume corect spre direcția cutare sau cutare, mai rar, și oricum în primele zile, cînd nu ești obișnuit cu denumirile lor specifice, riști să te rătăcești. Te poți învîrti chiar și 4 ore încercînd să ajungi la liman. Partea bună este că benzina e ieftină la arabi. Așa că, învîrtire sprîncenată!

Taxiurile în schimb nu sunt deloc ieftine, iar șoferii sunt vai de cozorocul lor. În primul rînd put. În al doilea rînd, PUT! Nu interesează pe nimeni că majoritatea sunt indieni și trăiesc la grămadă cîte 8-10 persoane în același apartament, cum le e obiceiul, și că dimineața e coadă la duș, astfel încît unii preferă să nu se mai spele. 20 de minute cu taxiul într-un miros puturos de subțiori nespălate de 2 săptămîni îți dă peste cap întreaga zi. Aerul condiționat nu ajută la nimic, vă spun eu. Ba face mai rău. Deschizi geamul doar ca să-l închizi la loc, în mașină intră valuri de căldură care te nimicesc, deopotrivă cu împuțiciunea taximetristului. Dacă ești nou venit și gagiul de la volan te întreabă pe unde s-o ia ca să ajungi la locul pe care nici măcar nu-l cunoști, e semn că trebuie să oprești de urgență mașina și să găsești alta, fiindcă te va ocoli pînă te ia leșinul și vei avea impresia că Dubaiul e într-adevăr un loc fără sfîrșit. Nu și buzunarele tale, din păcate.

Cu transportul în comun altă dandana, dacă nu ai viză de rezidență nu-ți poți cumpăra card. Deci mai întîi trebuie să-ți faci viză de rezidență. Asta înseamnă că trebuie să-ți găsești un job. Autobuzele vin în stații din jumătate în jumătate de oră. Închipuie-ți o caniculă de 45 de grade în București, dublează gradele cu umiditatea din atmosferă și pe urmă așteaptă venirea unui autobuz după o zi de muncă. Îți poți imagina? În fine, autobuzul apare, urci în el, 20 de indieni și 10 pakistanezi cu subțiorile transpirate se îndreaptă, ca și tine, spre casă, după o zi de muncă, în care ai suportat isteriile șefilor. Așa că unde e luxul Dubaiului? Ăștia care vorbesc despre luxul Dubaiului nu se plimbă cu autobuzul, credeți-mă!

6.       Mîncarea

De toate pentru toți. În special însă mîncare indiană. E și normal la o adică, avînd în vedere că 70% din populația Emiratelor Arabe e formată din indieni. Care mănîncă, nu glumă. Sosuri grase, orez și condimente la greu. Apoi urmează Chinese Food, dar nu tocmai făcută de chinezi, deci ți-e clar că și-a pierdut cam 60% din proprietățile originale. Dar oricum, e mai bună mîncarea chinezească din Dubai decît cea chinezească din Spania. Mai poți mînca de la Subway (o franciză britanică, unde se fac sandwichuri sățioase) sau de la celebrele McDonalds, KFC și tot așa celelalte junk-fast-food. Serviciile sunt sub orice critică aici. Filipinezii se mișcă în reluare și au așa un blank în priviri de zici c-ai aterizat pe planeta Kașkîrilor. Bucătăriile arată ca și cum ar fi trecut o bombă prin ele. Astfel că, deși mîncarea e gustoasă, o cam mănînci cu noduri în gît imaginîndu-ți tot felul de mîini soioase de indieni prin ea, ale căror subsuori nu au mai fost spălate de cînd ți-ai controlat ultima oară viza de ședere. Asta în cazul angajatului modest. Ceilalți sunt invitați la hotelurile de 4 si 5 stele, unde vor mînca aproximativ aceiași chicken tikka masalla, dar ceva mai costisitoare și la servicii mai bune, desigur. Asta e regula, dacă n-ar fi barosanii, Dubaiul n-ar exista, așa că nu greșim dacă ne întrebăm: ce-a fost mai întîi Dubaiul sau marketingul?

7.       Cultura

         Nu te aștepta la cine știe ce muzee, teatre, cinematografe, biblioteci sau aule în care spiritele vremii vin să-ți deschidă mintea. Acum 20 de ani, Dubaiul era încă un sat de beduini. Pescuiau prin creek-uri și vindeau mărfuri: covoare, batice, rochii, narghilele, aur și alte obiecte inutile. Civilizația a venit peste oraș, într-un mod neașteptat, derutînd locuitorii care s-au trezit dintr-o dată cu televizoare, calculatoare, internet, telefoane ultimul răcnet și, cel mai important, aer condiționat. A, da. Și șosele. Și zgîrie-nori. Și mii de indieni. Și britanici. Și francezi, spanioli, irlandezi. Totul de-a valma. Și nimic nu le-a convins pe femeile arabe că trebuie să-și dea vălurile jos în fața străinilor. Cu toate că acum, la tinerele adolescente, se simte o tendință de descoperire a abayelor prin care poți vedea sandalele, croiala pantalonilor de dedesubtul abayei și linia gleznei.

Cultura lor e religia. Pe care o și respectă, dar se și tem de ea. Un respect pe care occidentalii nu-l vor înțelege niciodată. Un respect insuflat încă dinainte de naștere, așa ca și respectul-temere al femeilor față de bărbații lor și tot ce înseamnă familie, o instituție mult mai puternică decît cel mai înalt turn din lume.

Altfel, de arabi n-o să te apropii. Nu te vei împrieteni cu ei. Nu-ți vor permite asta, deși în relațiile sociale ei sunt mult mai prietenoși și deschiși decît majoritatea. Închipuiți-vă cum sunt ceilalți.

           Indienii – nația majoritară – încă au superstițiile, zenul și obiceiurile lor din care nu-i vei scoate, probabil, niciodată. Așteptări prea mari culturale nu are sens să ai de la ei. Dansează exact ca în filmele lor, majoritatea are o psihologie de grup, în care fiecare trebuie să știe de fiecare, fără să se pună preț pe individualitatea cuiva, nu beau, femeile lor nu fumează, încă se mai fac căsătorii aranjate și, de obicei, familiile lor decid ce e mai bine pentru copilul lor, de la educație pînă la măritiș, în funcție de ce zice harta astrologică a fiecăruia, evident. Sunt foarte apropiați și de aceea nu înțeleg nevoia continentalilor de a se dezvolta individual și de a trăi pe cont propriu. O prietenie sau o socializare reală cu indienii nu este imposibilă, dar trebuie să rămînă doar la nivel de slujbă sau de ”bună ziua” pe stradă. Totul este diferit, de la felul de a mînca pînă la felul de a se îmbrăca. În esență, sunt oameni la locul lor, foarte ambițioși, care pot face carieră, dar atenție, să nu aveți vreodată impresia că l-ați prins pe Dzeu de picior cînd un indian vă vorbește mieros. Dimpotrivă! Atunci trebuie să fiți în maximă alertă…

Filipinezii – nația supusă – au o atitudine servilă, nu neapărat serviabilă. Trăind ceva vreme sub ocupația spaniolilor au deprins de minune un complex de inferioritate în fața Albilor, complex amestecat cu dorința de a le fi neapărat pe plac (ca să nu intre în buclucuri). Orice ai face, nu te considera egalul lor, nu încerca să le spui că aveți aceeași vîrstă, poate același background educațional și că rasa nu contează, întotdeauna te vor pune în mintea lor cu o treaptă sau două mai sus, doar pentru că ai culoarea mai deschisă decît a lor. Adică exact genul de oameni de care au nevoie Emiratele Arabe, nu mai vorbim de faptul că filipinezii sunt și mînă de lucru ieftină, o chestie pe care au descoperit-o și românii mai nou, gen Reghe și Prodanca, înțelegi? Dacă vei insista să fiți prieteni la cataramă sau măcar să beți o cafea împreună, își vor închipui că e ceva în neregulă cu tine și-și vor pierde imediat respectul față de tine. Cum adică, ce fel de european ești tu? Din această cauză nu prea vei vedea filipinezi în funcții de șefie.

Cu europenii vei putea lega conversații ceva mai interesante, care nu țin neapărat de slujbă, ci de asemănări și deosebiri culturale. Cu ei poți vorbi despre cărți, filme, piese de teatru, despre marile personalități ale vremii. Dacă de exemplu, un indian nu va ști cine e Frank Sinatra să nu te miri, abia dacă au auzit de Elvis Presley. Și-aici se cam rupe filmul. În legătură cu relațiile mai intime, europenii vor fi foarte deschiși să împartă o locuință cu iubitul, iubita sau să aibă chiar și un one night stand, cu toate că în Emiratele Arabe concubinajul e aparent strict interzis și se pedepsește cu închisoarea sau expulzarea din țară. Așa că aveți grijă cu cine împărțiți patul ca să nu vă treziți cu poliția.

8.       Poliția

Că veni vorba de poliție, ei bine, nu vă faceți griji că aceasta ar fi un fel de babalau al Dubaiului. Hai să ne oprim la Dubai că de-aici pleacă și corespondența noastră. Cu toate astea, trebuie să știi că fiecare emirat are legea sa proprie. De exemplu cei din Sharjah funcționează după legea Sharia (sună la fel de amenințător precum și e), care nu admite picior de adulter. În Dubai însă, babalaul e doar de fațadă, iar în cazul Albilor, e chiar inexistent. Așa că chiar dacă totul e interzis, de fapt totul e permis. Cu acordul Poliției evident, care se mai numește și ”Ochiul Dubaiului”. Ochiul Dubaiului sau vax albina! tot aia. Nu am înțeles prea bine cu ce se ocupă Poliția civilă decît că cică te urmărește cînd ți-e lumea mai dragă, dar se povestesc tot felul de legende isterice, mai mult pentru sperieturile copiilor neumblați prin lume. Și-apoi ar fi o prostie turistică să le interzici sexul fără obligații celor care vin aici și sparg cei mai mulți bani. Pînă la urmă o mare parte din economia Emiratelor se bazează și pe turism. Sigur că există și prostituate (mai ales din rîndul filipinezelor și chinezoaicelor), și case rău famate, și ca-n orice economie orice e prohibited e sursă de bani. Băutura nu e nici ea interzisă, doar că e mai scumpă, poți să bei chiar cot la cot cu Poliția, nu se supără. Cin-cin! Pe interese și prietenii… Și pe bani, evident! vă sună cunoscut?

În concluzie, Dubaiul înseamnă bani într-adevăr, dar mai înseamnă și sclavie, ore multe peste program (neplătite), sluj la niște stăpîni, prietenii puține, entertainment de fațadă, ziare și televiziuni controlate, site-uri interzise, trafic, arșiță e prea puțin spus, nisip, mirosuri grele, cozi la taxiuri, ochi umflați de aer condiționat, malluri pline de bărbați în rochii albe și femei în rochii negre, poștă nepersonalizată (toată corespondența ta vine la serviciu și e controlată, n-o să vezi poștaș pe bicicletă pe căldurile alea) și fitness pentru tineri care se plictisesc acasă. O societate de consum, cea mai puternică dintre toate întîlnite pînă acum, unde motorina deține controlul minților, al spiritelor și al trupurilor. Dacă ai impresia că ai o viață minunată în Dubai, e doar o impresie din care probabil te vei trezi mai devreme sau mai tîrziu, cu acea deșertăciune care pune amprenta pe sufletul tău, așa cum ploile pun amprenta pe melancoliile britanicilor, sau iernile pe seninătatea canadienilor, te vei trezi, deci, că dintre toate frumusețile acestei planete, dintre toate țările cu atîta potențial uman și natural, ai ales să te coclești în acest colț nisipos de lume doar pentru un pumn în plus de dolari.

Eu am ales România și oamenii ei. Pentru că acolo chiar sunt probleme adevărate și nu mai e timp de pierdut. Ne mor oamenii pe capete și nimănui nu pare să-i pese într-atât de mult încît chiar să rămînă acolo. Ba chiar toată lumea e convinsă că România e o cauză pierdută. Bun, îmi plac cauzele pierdute!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Comentarii : spune:

    ALMA wrote at November 10, 2011 – 10:00 PM:
    Super articol.
    Am fost in Dubai 2 zile la o conferinta. Am remarcat aceste aspecte, insa felul in care au fost creionate aici este fabulos; am ras cu lacrimi. Autoarea are un umor deosebit si cu siguranta ar avea succes in orice colt al lumii.
    liana wrote at August 20, 2011 – 12:33 AM:
    dubai
    foarte adevarat , eu taiesc in Dubai numai de 2 luni , si oricum prin articolul acesta am aflat lucruri noi pe care cu siguranta o sa la iau in seama .cu siguranta , dupa mai multe tari pe care le am vizitat , in care am trait ..Anglia , Finlanda si acum Dubai ,tot in Romania ma voi intoarce .Multi nu si dau seama ce tara minunata si …echilibrata avem ! Toate bune !
    Viorel wrote at June 30, 2011 – 12:27 PM:
    felicitari
    extraordinar articol! pe bune! eu imi doresc doar sa vizitez Dubai-ul
    madammere wrote at March 6, 2011 – 06:05 PM:
    Blestemul luxului
    Ce-ai scris tu aici nu face decit sa intareasca ceea ce auzisem de la altii rataciti p-acolo,de voie sau de nevoie…asa ca, hai acasa fata draga,ca uite,mai e nitel si da firul ierbii si-n floresc caisii! Noi suntem tot aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *