”Bastarda Istanbulului” – Elif Șafak – Povestea unei familii de femei fără bărbați

312168Autoarea de origine turcă, Elif Șafak, are un stil curat, fără zorzoane, fraza ei curge lejer, în valuri ironice, fluente, te ia și te duce, aproape fără să vrei în lumea ei. O lume exotică, aromată, superstițioasă, plină de buclucuri și întîmplări cu și despre oameni simpli. La ora actuală, Elif Șafak este cea mai bine vîndută scriitoare în Turcia, foarte iubită de fanii ei. S-a născut la Strassburg, a locuit în Madrid și Amman, s-a întors în Turcia pentru studii, pe care și le-a continuat apoi în Massachussets, SUA, unde a și terminat primul roman. Acum face naveta între SUA și Turcia și spune că nu poate renunța la orașul ei de suflet, Istanbul.

”Bastarda Istanbulului” e o carte cu cîntec. Guvernul turc a pus-o pe scriitoare sub acuzație cum că a atentat la ”turcism”. Elif Shafak scrie despre genocidul armean (lucru pe care nici în ziua de azi statul turc nu și-l asumă), acuzații care i-au atras simpatia lui Omar Pamuk, scriitorul cel premiat la Nobel cu ”Mă numesc Roșu”. În cele din urmă acuzațiile au fost retrase, exagerările statului turc sînt aberante și vă veți da seama de asta după ce o să citiți romanul. Sînt doar niște fapte acolo prezentate ca background al personajelor, nu judecăți despre ceea ce s-a întîmplat cîndva.

Oricum ar fi, Șafak e o maestră a detaliilor și o compar cu acele bucătărese pricepute în toate secretele ingredientelor culinare, care știu că fără atîtea și nu mai multe frunze de tarhon e ratată crema de ciuperci. Și fac această comparație gastronomică pentru că, deși povestea nu se învîrte în jurul bucătăriei turcești, scriitoarea își numește capitolele Sare, Piper, Năut și tot așa, treabă care mi-a amintit de propria mea mică istorie culturală sau culinară, dacă vreți, cu mătuși și bunici rotunjoare la chip și în talie, cu sarmale și cus cus, și ciorbă de așure, și kurabieuri, siropuri, șerbeturi, taranale, kataifuri, șuberecuri, calacaiuri, cobeteuri și alte minuni, gustate de colegii din toate redacțiile prin care am trecut.

”Bastarda Istanbulului” a fost prima carte pe care am pus-o în club. Spicuiesc din notebookul de-atunci impresiile celorlalți cititori. ”Mi-a plăcut cafeneaua. Mi-a plăcut că există acel refugiu în carte, în toată vîltoarea în care se învîrt lucrurile. Mi-au plăcut detaliile amănunțite despre viața din Istanbul, despre stăzi și sunete și mirosuri” (scria Cristina pe 10 februarie 2009, tocmai din Iași).

13920722_1100130176700918_7017655048177748112_n”Am terminat cartea dorindu-mi să gust un bol de ashure (și poate c-o să încerc, avînd în vedere că rețeta este în carte). Bastarda Istanbulului este cel mai bun ”fel de mîncare” oriental gustat vreodată. (…) Deși mi-au plăcut foarte mult Zeliha, Asya și Armanoush, m-am atașat foarte tare de mătușa Banu…” (cititor de club din 10.03.2009)

Undeva, aproape de 1 mai 2009, Leti, cea cu ramuri turco-tătărești, scria: ”Asta e singura carte din ultimul an pe care am devorat-o, iubit-o de la prima pagină, iubit fiecare personaj, fiecare dialog, fiecare izbucnire a Asyei sau fiecare fum de țigară al mamei sale, fisticul baclavalelor, fiertul așureului, dramatismul aprig ascuns sub un umor aparent. Sînt atît de multe lucruri pe care le am în comun, începînd cu dominația femeilor, grija exagerată față de familie, toate rețetele cu care bunică-mea m-a crescut. Apoi figurile așa-zis culturale, intelectualitatea de cafenea, 10 plus, Elif!”

iar Nicu (scrie într-un 30 ianuarie 2010): ”Mi-am dat seama că-n lumea asta există prea puțini biografi. De exemplu aveam 11 ani cînd bunicul meu a murit, iar acum nu mai pot să-i descopăr povestea, a dus-o cu el într-un loc unde nu mai poate fi auzită. În cîțiva zeci de ani viața lui va fi o pagină albă chiar pentru proprii lui urmași. (…) Și așa se întîmplă cu fiecare om, cu fiecare familie, precum într-o fotografie în care personajele încep încet să dispară.”

Citiți și scrieți povești frumoase! Tocmai ca personajele care sunteți să nu dispară…

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă mai bine de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrici în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 8 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :