Arca lui Moni

Uneori îmi vine chef de ducă. Atunci îmi imaginez că înşiși creatorii speciei şi ai tuturor lucrurilor, sătui de devenirea noastră agresivă, de minciună, manipulare, mizerie, lene, materialism dus până la extrem, moartea culturii, vor lua într-o zi atitudine. Poate că ziua aceea nu este departe. Dacă au existat sau nu Potopul şi Arca lui Noe nu e important, dar simt uneori nevoia să se întâmple metaforic şi cu noi asta.

Atunci încep să vagabondez printre idei, cuvinte, principii, teorii, printre lucruri vitale şi exagerări ale industrializării, printre istorii şi prezent, printre popoare, culturi şi religii şi încerc să-mi arog dreptul să aleg. Uite, de pildă, mi-a venit ideea să-mi fac şi eu o Arcă a mea.

Aş pune în ea anii 30, perioada în care istoria şi cultura au fost construite de Maiorescu, Eminescu, Haşdeu, Eliade, Cioran, Mihail Sebastian sau Ionescu. Ani în care Jeni Acterian îşi scria ”Jurnalul”, în care Eliade credea cu tărie în menirea sa înaltă şi a prietenilor săi de a face lucruri unice care să rămână în istorie, ani în care visătorii citeau tot ce se găsea în bibliotecile publice sau private, ani când se scriau corespondențe cu valoare inestimabilă şi astăzi, când hrana spirituală şi speranţa că nu vor suferi de pe urma războaielor, iubirile trăite sau neîmpărtăşite, prieteniile pasionale bazate pe principii de nezdruncinat, erau toate apreciate şi respectate mai presus de orice act material în sine. Sigur, nici atunci oamenii nu deveneau trişti când aveau bani, doar că nevoia organică de parvenire nu era aceea care le conducea viaţa. Iar cei care o făceau, fie nu erau luaţi în serios, fie erau condamnaţi să stea la locurile lor în societate.

Firește, aş lăsa în afara Arcei mele antisemitismul perioadei şi aş încerca mai degrabă să deschid ochii oricui vrea să vadă „lenea noastră tradiţională” şi să caute acolo răspunsul la marile noastre probleme.

Aş lua câţiva greci, reprezentanţi ai culturii antice, câţiva egipteni, arabi sau indieni din aceeaşi epocă. Aş lua toţi compozitorii muzicii clasice. Aş face stocuri uriaşe de poveşti pentru copii, culori, câţiva pictori din fiecare perioadă, pe Maria Callas să-mi cânte, pe Coco Chanel doar ca să ne înveţe ce înseamnă ambiţia, voinţa şi puterea de a munci şi lupta, aş lua fructele pământului, flori şi vietăţi, aş lua filmul şi teatrul, aş lua râsul până la lacrimi , dar şi puţin din plânsul cu sughiţuri.

Aş lua o mână de prieteni buni, dar şi câţiva duşmani ca să nu uit să-i apreciez pe cei care mă iubesc. Apoi aş lua toate cărţile autorilor clasici, toate limbile pământului, profii de sex şi de tehnici de relaxare, aspirina săracului, cafeaua de dimineaţă şi reţeta pentru Chianti. Mi-aş lua hârtie şi creioane şi aş scrie, că dacă nu ar fi… nu s-ar mai povesti!

Dacă visul cu Arca este exagerat, atunci îmi fac o listă lungă cu ce aş pleca pe o insulă pustie. Invariabil, am aceleaşi alegeri. Când trebuie să mă limitez la unul sau trei obiecte, nu pot să nu mă gândesc că sigur mi-aş lua ceara de epilat, muzică şi la alegere între cărţi şi filme. Fiinţele nu sunt lucruri, deci nu am putut alege.

Tu cu ce fugi în lume când fugi? Sau cu cine?

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. lulu spune:

    mie nu-mi prea plac oamenii si cind vreau sa scap de ei ,fug cu mintea pe insula invaluita de apa verde ,unde ma asteapta in virf de munte in mijloc de padure ,casa mea cu gradina fara gard. cu mine nu-i decit omul cu care imi impart viata.

    iar daca ar fi sa vorbesc de luat trei obiecte numai, pai as lua amnarul,arcul cu sageti si un multitool cum ar fi un leatherman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *