Antichrist-ul, un film pentru isterici leșinați după artă

charlotteSubiectul filmului, dînd la o parte varza religioasă din el, este următorul: o nimfomană isterică, citită, cultivată, costelivă (ca orice isterică) și botoasă ca un cur de cal, nu poate renunța la un orgasm nici cînd își vede copilul de doi ani că se cațără pe fereastră și se aruncă în gol de la nu știu cîte etaje, multe în orice caz, că praful se alege de el. Hai că începe bine, nu? Noi însă nu aflăm decît pe la sfîrșitul filmului că aia în timp ce și-o trăgea cu bărbac-su îl văzuse pe copil luînd calea Edenului. Asta nu trebuia să v-o spun nici eu, dar scopul aici nu e să vă țin în suspans, ci s-o dați dreacu de aberație cinematografică, așa de cîntată în slăvi de toți religioșii.

Montajul de la început e o feerie dionisiacă: apă curgînd pe organe genitale, copilul dîndu-se jos din pătuț, ăia aruncîndu-se în patul conjugal, dornici de fricky-fricky, ninsoarea care intră în cameră ca o chemare, copilul atras de magia fulgilor de nea, zborul spre moarte, isterica în orgasm.

doiUrmează durerea. Ups, a murit copilul! Ce copil frumușel! Aia leșină în drum spre cimitir, își revine, chipurile, cu greu, spitale, perfuzii, psihoterapie. Urmează niște dialoguri coborîte din copac, un scenariu scîrțîit. În film joacă doar doi oameni Willem Dafoe și Charlotte Gainsbourg, viitoarea nimfomaniacă din cele două serii ale aceluiași pervers sexual Lars Von Trier, aceeași Charlotte care într-un interviu spunea cît e ea de rușinoasă și emotivă, după ce ne-a livrat flocăraia ei timp de cel puțin 4 filme a la von Trier, același von Trier care zicea că Charlotte e o adevărată muză pt el. În fine, ne întoarcem la cei doi actori din film, un el și o ea, care ceva trebuie să facă și ei pe lîngă sex sălbatic, adică să bolborosească despre durere, suferință, anxietate and all that jazz.

Pleacă ei într-o pădure de-asta, alegorică, cum spun specialiștii, bărbac-su care era psihoterapeut, își ia nevasta de subiect la analizat, interesat profund de durerea ei, și haida s-o vindece în pădure, unde ea murea de frică, aflăm mai tîrziu de ce. Apar niște simboluri super-trase de păr (ceva care să aibă legătură cu titlul filmului, da? nu!), viziuni cu căprioare pe cale să nască și nu mai nasc, o vulpe rahitică și suferindă care-și mănîncă pîntecul și-i spune gagiului pe un ton apocaliptic spre desene animate: ”the Chaos Reigns”, hai dă-mă dracu (aici chiar am izbucnit în rîs) și o cioară care nu mai moare, deși i se dau în cap niște bolovani ca lumea. Alegorie, ce vreți!

antichrist2Mai departe aflăm că acu ceva vreme gagica lucra la o teză despre genocidul femeilor, în cabana unde-au tras ei (probabil locuința lor de vară de la țară), pe cînd fii-su încă mai trăia, dar era încălțat invers de mă-sa aia denaturată, și copilul stătea de fiecare dată cu picioarele cîș, probabil să nu poată fugi prin natură, în timpul lucrului cultivatei descreieratei ăsteia, că altă explicație n-am găsit. Și la ce lucra? Ce tot studia? Ce de zor tot cerceta? Niște chestii cu Satan, mda.

Din cînd în cînd, plină de suferință, gagica sare din somn în șomoiogul lu bărbati-su, ăla luat prin surprindere o cam dă la o parte într-o noapte, drept pentru care asta iese turbată în pădure și începe să se masturbeze cu furie, să-și potolească fierberile clitorisului. Pînă la urmă vine și ăla și o rezolvă, ce băiat bun! se țin de crengi, se freacă de pămînt, vedem un cur de bărbat (cam lăsat, dar nu avem pretenții, că nu-i al nostru), apar și alte gagici goale printre rădăcinile copacului, păcătoase de-alea moarte demult, fantome trezite din morți de la orgasmele ălora, faceți-vă că nu le vedeți, că e alegorie.

Dintr-una într-alta, isterica devine violentă și-ncepe să-și mutileze bărbatu, ba îi arde un lemn în sculă, ba îi bagă un șurub în picior de care îi atîrnă o greutate (cică piatra de moară, explicația nu mai știu cui, gagiu trebuie să preia păcatele tot așa ale nu mai știu cui) și hai ca s-o scurtez, într-un final, nimfomana își taie clitorisu cu foarfeca, năpădită de sentimentul vinovăției, și ca s-o salveze definitiv, bărbac-su o omoară de verdad, no de mentira. Oricum a suportat-o cam mult, după părerea mea. Eee, acum puteți să vă uitați și voi la film să vedeți dacă nu e așa.

Antichrist+PhotocallCe mă deranjează cel mai mult este nu că ăștia doi sînt săriți de pe fix, nici că aia se mutilează în draci, treaba ei, clitorisu ei, nici că e filmul crud (există thrillere și mai crude, și dacă vreau cu adevărat fîntîni arteziene de sînge prefer un Tarantino, are umor și cînd își face personajele să se căsăpească între ele). Mă deranjează tevatura asta cu religia, pe care, se pare, că deodată o pricep toți și că orice bășină e legată de religie.

Regizorul, pe lîngă faptul că e pervers, e un șmecher though, se ține de rețeta comercială, sex amestecat cu religie și Ice Age, un titlu care i-ar putea atrage și pe sataniști, și cu cît se uită mai mulți, cu atît se vorbește mai mult și numele lui Lars von Trier va fi pe toate buzele. Pelicula e dedicată lui Tarkovski, cum altfel?, care e regizor de imagine și atît, alt dubios și ăla. În general, subiectele acestuia din urmă sînt simple: închipuiți-vă că trebuie să vă uitați trei ore la un tip care pescuiește într-o baltă și altceva nu se mai întîmplă acolo. Cam cît suspans trebuie să fie în prinderea unui pește? Imaginați-vă doar și e de-ajuns.

Camerele de filmat ale lui Tarkovski merg în relanti din toate unghiurile ca nu cumva să-ți scape ceva din acțiunea aceasta, operatorii de imagine pot liniștiți să tragă un pui de somn, cînd se vor trezi, balta e tot acolo, punem pariu pe ce vreți. Tarkovski e bun de studiat pentru fotografi, la fel și von Trier, creează anumite atmosfere, fie bizare, fie baroce, fie gotice, deci merge pentru studiul de fotografie și pentru toate școlile de cameramani, poziționări de unghiuri interesante etc. Pe lîngă asta sînt mulți care nu îndrăznesc să spună că ăștia doi, ca regizori de film sînt varză, în sensul că n-au nici o logică în decupajul unei povești cinematografice, pentru că dacă ar recunoaște cineva, doamne ferește, că nu i-a impresionat nici Tarkovski, nici Lars, ar cădea de fraieri, cum să nu înțelegi un film de artă? Ce, ești prost? N-ai cultură, nu știi religie, nu apreciezi o baltă care e de fapt un simbol, e o alegorie, de fapt balta înseamnă capcana gîndurilor, șurubul înfipt în picior e păcatul preluat de o sculă și tot așa. Foarte bine, atunci și muștarul meu din frigider e rahatul mîncat de voi.

movies-best-worstÎl suspectez pe Lars că a făcut special asta ca să-și bată joc de religii, văzîndu-și de treaba lui în crearea unei atmosfere smucite și bizare și făcîndu-și loc printre controversele iscate în lumea plină de hățișuri a cinematografiei, întocmai ca pădurea din filmul lui, acel fucked-up Eden, acest Hollywood și genocidul ideilor, asta ca să dau și eu o interpretare personală și mai puțin simbolică. La întrebarea mea ”de ce-și încălța aia copilul invers”, chestie care mie mi s-a părut esențială pentru psihologia verzei isterice, n-a știut să-mi răspundă niciunu din cei doi regizori școliți ai noștri pe care i-am întrebat. Știau toate răspunsurile la întrebări pe care nu le pusesem, că nu mă interesau, dar acolo văzuseră ei schepsisul, pe care evident eu nu dădusem doi bani, aveau explicații pentru lucrările satanice ale depravatei ăleia (teza ei se reducea la o coală de hîrtie pe care scrisese și tăiase cuvîntul Satan, mai erau desenate acolo niște stele-constelații cu The Three Beggars (căprioara, cioara și vulpea, tino nino danonino), dar n-au putut pricepe un fapt evident: că aia era o mamă denaturată și Lars îți dă și indiciul cu pantofii. Ca să nu mai vorbim și de faza finală cînd aflăm că nimfomana își văzuse copilul cățărîndu-se pe geam și aruncîndu-se în gol. Drept pentru care jart clitorisu! la cîini cu el… și într-un final: mori, fă, și hai sictir cu filmul vostru…

Charlotte Gainsbourg ia în 2009 premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Cannes (cu scăpările de interpretare evidente, ca de exemplu panicile ei fake de pe un pod pe care nu putea să-l treacă, cuprinsă de frici, însă cu vaginul tot în flăcări).

La cîtă flocăraie a afișat pe ecran, ce mai contează! Nu era de așteptat? Așa că nu vi-l recomand, am vrut doar să fac mișto de el.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *