Alături de copiii cu sindromul Dawn

curcubeu21 martie a fost Ziua Internatională a sindromului Down. O zi plină de speranţă pentru părinţii care au avut neşansa să dea naştere unui copilaş bolnav. Printr-o nefericită interpretare a unui test, şi mie mi s-a spus cînd eram însărcinată în aproape cinci luni, că şansele ca bebeluşul meu să fie bolnav de acest sindrom sînt mai mari de 80%.

Disperarea mea şi chinurile pînă cînd mi-am văzut în braţe copilul sănătos nu am să le uit niciodată.

Port un mare respect părinţilor care au ales să păstreze în cunoştinţă de cauză o sarcină cu un astfel de risc. Eu, una, nu aş fi putut, motiv pentru care am solicitat confirmarea testului printr-o amniocenteză. Nu aş fi putut nu fiindcă sînt o laşă, ci pentru că am înţeles că poate ceilalţi doi copii ai mei ar fi fost prea afectaţi de implicarea mea în nevoile majore de sprijin pe care un copil cu sindrom Dawn le-ar fi avut.

Se discută mult astăzi, de către avizaţi şi neavizaţi, dacă întreruperea unei sarcini este sau nu un drept al mamei, dacă naşterea este un drept la viaţă al copilului sau dacă ar trebui cumva analizat în funcţie de caz şi atunci în anumite situaţii nefericite, întreruperea vieţii unui bebeluş nenăscut să devină un act permis, acceptat şi sprijinit. Nu aş putea niciodată să-mi dau o părere obiectivă asupra acestui fapt, este ceva prea sacru pentru o profană cum sunt.

Pentru cititoarele noastre însă, din proprie experienţă şi în calitate de mamă a trei copii, pot să  vă spun că da, viaţa este un dat sfînt şi ea trebuie protejată şi ocrotită. Femeilor care îşi doresc copii le sugerez să nu ia în glumă nici un fel de test care se impune înainte şi în timpul sarcinii. De rezultatele acestora depinde nu numai viaţa şi sănătatea copilului, dar şi viaţa familiei în care se va naşte.

A creşte un copil nu este uşor, nici din punct de vedere material, nici din punct de vedere afectiv, emoţional, dar bucuriile şi reuşitele cele mai mari începi să le contorizezi o dată cu primul ţipăt al copilului tău atunci cînd apare în lumea noastră. Atunci începi cu adevărat să îţi găseşti rolul şi rostul primordial, să-ţi reaşezi priorităţile şi să guşti bucuria de a trăi altfel.

Ca femeie, consider că cei care au ales conştient sau nu să aducă pe lume un copil care nu va avea, din păcate, niciodată o viaţă normală, aşa cum o înţelege majoritatea, este un act de curaj amestecat cu puţină inconştienţă, dar şi un act de bunătate necondiţionată cînd îţi asumi situaţia şi faci tot ce îţi stă în putere să dai acelui copil ce e mai bun.

Din păcate în România, ca în multe alte situaţii, sistemul este împotriva noastră şi ajutoarele de care beneficiază aceste familii care cresc un copil cu sindrom Down sînt de-a dreptul mizerabile. Există asociaţii şi voluntari, conferinţe care informează permanent şi ridică problema cu privire la puterea societăţii de a sprijini aceşti oameni şi militează pentru ca aceşti copii să fie integraţi şi să ducă o viaţă atît de normală pe cît le este posibilă. Le găsiţi pe toate pe internet şi dacă doriţi, puteţi susţine cauza acestor copii cu acel 2% care merge cine ştie unde. Nu trebuie să ştie nimeni că sunteţi generoşi şi că ajutaţi pe cei în nevoie. Generozitatea este un act personal şi intim.

Suntem alături de voi!

 

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :