Ai toată viața înainte – Romain Gary

Mucoșii care se droghează se obișnuiesc toți cu fericirea, iar asta nu iartă, avînd în vedere că fericirea e cunoscută pentru stările ei de absență. Ca să te droghezi trebuie să vrei într-adevăr să fii fericit și doar cei mai mari tîmpiți din lume au astfel de idei. (…) Dar nu țin neapărat să fiu fericit, prefer mai degrabă să trăiesc. Fericirea e o porcărie imensă și cineva ar trebui s-o ajute să coboare cu picioarele pe pămînt.”

Iată un fragment din discursul lui Momo, personajul principal al scriitorului Romain Gary, care, la vremea cînd a scos cartea ”Ai toată viața înainte” s-a semnat cu pseudonimul Emile Ajar și a păstrat misterul asupra identității pînă la sinuciderea sa. Atunci s-a descoperit, printr-un ultim roman postum, lăsat de scriitor ca mărturie, că Romain Gary era cîștigătorul premiului Goncourt pentru a doua oară, o performanță pe care nici un alt scriitor francez n-a reușit-o (asta și pentru că acest premiu se acordă o singură dată). Foarte sigur pe scriitura lui a ales ca cel de-al doilea Goncourt să fie ridicat de o rudă de încredere decît să-l rateze. Pe lîngă a fi scriitor foarte prolific și de succes, Gary a fost și diplomat, regizor și pilot de avion în al Doilea Război Mondial. Și farseur, am putea spune. Adică tot tacîmul. Oricum, omul se pare că și-a trăit din plin viața, pe principiul că ”are toată viața înainte”

Povestea romanului e cea unui copil abandonat. Deși este rostită pe un ton amuzant-amar, dulce-ironic și este văzută prin ochii unui copil orfan, de zece ani, maturizat prea devreme, reușește să păstreze tonalitatea blajină și inocența vîrstei. ”Mult timp n-am știut că sunt arab, pentru că nimeni nu m-a insultat.” Momo trăiește într-un cartier parizian rău famat, unde mișună prostituate și proxeneți, iar mama lui de împumut este o evreică obeză, madam Rosa, care deține un soi de orfelinat unde a strîns copiii abandonați de prostituatele cartierului.

         Momo face cunoștință de mic cu această lume suburbană și vorbește despre ea, fără s-o judece. Nici nu prea are cum la vîrsta lui, așa că o oarecare naivitate se impune în stilul scriitorului. Madam Rosa e o figură atît de impunătoare în roman încît va deveni personaj de film cîțiva ani mai tîrziu de la publicarea cărții, în interpretarea lui Simone Signoret – cîștigătoare de Oscar pentru acest rol. În film, copilul din carte trece pe plan secund, iar madam Rosa e femeia din prim cadru, vecina de vizavi și mama vitregă cu zeci de kilograme în plus, dar și cu zeci de gesturi materne.

Cu toate acestea, deși la prima vedere ar putea părea o istorie înduioșătoare, devine cam boring pe la sfîrșit, cînd ai impresia că scriitorul a scăpat hățurile poveștii și nu mai știe ce să facă din personajele sale, ce destin să le pregătească, dar, mă rog, ”au toată viața înainte” ca să se dumirească ce se va alege de capul lor.

De data asta, filmul merită mai multă atenție!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *