Addicted Love

12734043_1692532224318480_6117407355179263330_nLuca

– Nu credeam că o să vii.

Nu mint. Nu de data asta, în orice caz. Chiar am crezut că nu o să vină. Aveam promisiunea ei şi ea nu-şi încalcă niciodată promisiunile, dar dacă nu ar fi venit aş fi înţeles-o.

Mă uit la ea cu sete. Pozele nu ţin locul femeii pe care o iubeşti. E frumoasă. O ştiu eu, o ştie şi ea şi acum o ştiu şi toţi jegoşii ăştia care au ieşit la vizită azi. Măcar îi domin pe jumătate dintre ei şi nu au tupeu să deschidă gura. Îi văd însă cum atîrna după ea, cu ochii lor murdari, care n-au întîlnit pe cineva atît de corect şi curat în viaţa lor.

Doamne! Urăsc că sunt aici! Singura parte pozitivă a condamnării mele este că am fost prins şi judecat în Olanda, nu în România. Condiţiile de încarcerare sunt mult mai lejere şi am parte de vizite în aer liber, într-un spaţiu care nu arată a puşcărie.

Vera nu a mai venit aici. E prima oară cînd vine şi asta pentru că mi-a promis – am pus-o să-mi promită – în ziua în care am luat condamnarea de trei ani pentru trafic de stupefiante de risc înalt – sună rău, dar era vorba doar de cocaină, că măcar de ziua mea să vină să mă vadă.

A trecut aproape un an de atunci, aproape un an de cînd nu am mai văzut-o. Aproape un an de cînd mama mi-a zis că a găsit-o beată moartă în apartamentul casei noastre, urlînd şi certîndu-se singură cu mine.

Tot prin mama mi-a transmis că şi-a luat lucrurile şi că a plecat. I-a lăsat cheia. M-am gîndit numai la ea timp de un an.

– Ţi-am promis. O văd mişcînd buzele şi îmi vine s-o sărut. Alte cupluri în jurul nostru aproape că se freacă unii de alţii. Noi doar stăm unul în fața altuia.

onceAm stricat totul. Am stricat cel mai frumos lucru pe care-l aveam de cînd eram copii.

Vera mi-a fost colega de clasă în liceu. Suntem împreună din clasa a nouă, adică aproximativ de 15 ani. Adică, am fost. Pentru că nu am mai văzut-o de aproape un an şi-mi vine să uit că a venit legată de o promisiune aici. Să trec peste ochii ei goi de orice sentiment şi s-o fac să mă iubească din nou.

Tace. Tace de mă doare capul şi sunt disperat după vocea ei. Vrea s-o aud din nou. Cînd mă întreabă ce vrea să-mi facă de mîncare, sau cînd mă mîngîie pe păr ore întregi, în timp ce ne uităm la nimic (la televizor), ea povestindu-mi despre ce elevi noi are la cursuri, eu doar ascultîndu-i vocea.

Încep să vorbesc eu. Îi spun totul. Nu am mult timp şi am nevoie să ştie tot. Din momentul în care i-am zis că plec – din nou – cu băieţii în Amsterdam, pînă cînd am văzut-o intrînd astăzi pe poarta spaţiului de vizite.

Îi spun că sunt un prost. Îi spun că mai e puţin. Prind tupeu şi-i spun că ştiu că încă e singură – ridică ochii din pămînt, acolo unde i-a înfipt cînd mi-am început monologul – bănuiesc că nu ştia că ştiu. O rog să mă aştepte. O rog să mai aibă răbdare puţin. Nu am niciun drept, dar sunt disperat. Nu e uşor să ştii că inima ta pleacă din nou de lîngă tine la mii de km distanţă.

Auzim sunetul care ne anunţă că e timpul să ne despărţim. Ea tot muta, dar ochii nu-i mai sunt goi. O las să mă privească. Îi simt privirea ca pe o mîngîiere. Şi asta şi e, pentru că ridică mîna şi îmi mîngîie părul şi obrajii.

– Trebuie să te razi, îmi spune.

Înghit cuvintele şi vocea ei ca un disperat. O iubesc. ”Te iubesc!” Vreau să-i spun, dar acum sunt eu mut. O las că-şi ridice geanta de pe banchetă şi să se îndepărteze.

Nuuu! Nu vreau să plece. Nu a zis nimic, cum a ajuns la mine, mai rămîne în Olanda? Nu ştiu nimic şi înnebunesc. O prind din urmă şi o strîng în braţe. Nu o întorc spre mine. Nu merit s-o sărut. Mă strînge de braţ şi dă să se dezlipească.

sound of my voice 2012– Te rog să te întorci la mine, te rog.

Nu zice nimic, dar îi văd capul aplecîndu-se.

Sunt fericit! I-am mai smuls o promisiune şi Vera îşi ţine întotdeauna promisiunile.

Vera

De ce dracu-mi tot cade geanta din mîini? Doamne! Abia pot merge.

Ies din închisoarea în care stă Luca de aproape un an şi fug spre maşina care mă aşteaptă.

– Cum a fost? mă întreabă prietena mea care m-a adus pînă aici. Săraca de ea. Am ajuns de trei zile în Olanda şi am făcut-o cu capul.

Nu-mi amintesc să fi vorbit despre altceva decît despre cît de speriată sunt. Şi, frate, ce frică mi-a fost!

Mi-a fost frică să vin aici, între criminali şi infractori de doi lei, mi-a fost frică să intru într-un spaţiu liber cu ei şi cel mai frică mi-a fost să-l văd din nou pe Luca. Dar o promisiune e o promisiune.

În urmă cu aproape un an aproape că am intrat în comă alcoolică, după ce un telefon m-a anunţat că iubitul meu a fost prins cu stupefiante în Olanda.

picateleEram la facultate unde sunt profesoară de comunicare şi mi-a căzut telefonul din mînă. N-am mai reuşit să comunic nimic cu nimeni, chiar dacă toată lumea părea interesată de părerea mea – cum te simţi, cum te simţi? Telefonul sună, sună, sună.

Am fugit atunci acasă și am golit tot raftul cu alcool din frigider. Nu mai ţin minte aproape nimic. Mama lui Luca m-a scos din murdărie cînd a intrat peste mine în casă, m-a spălat şi m-a lăsat să dorm. Cînd m-am trezit m-a ajutat să-mi strîng lucrurile. Mi-a zis că mă iubeşte că pe fiica ei şi că i se rupă sufletul să mă lase să plec, dar că mă înţelege. Şi ea ar face la fel.

Îl iubesc pe Luca de 15 ani. Nu am luat pauză de la dragostea asta nici măcar cînd am descoperit ce făcea el prin cluburi cu prietenii noştri. Nu am luat pauză cînd l-am văzut aducînd găşti întregi de oameni acasă la noi, unde se întăreau toţi cu pastile pisate şi cocaină înainte de ieşit la club.

Îl rugam să se potolească. Mereu, săptămînal, în weekend. Nu ştiam că face mai mult decât să se distreze şi recunosc că dragostea pe care mi-o arăta cînd era luat era o dragoste pe care n-o respingeam. Era mult mai atent cu mine. Mă ţinea strîns de mînă când ieşeam, mă săruta des şi avea grijă întîi de mine.

Din secunda în care a început să tot plece din ţară ar fi trebuit să ştiu că ceva nu e în regulă. Am închis însă ochii şi l-am lăsat în pace. Nu că aş fi reuşit eu vreodată să-l fac să renunţe la ce-şi punea în cap. Nu mă aşteptam însă la trafic. Mă gîndeam că a făcut o dependenţă şi că trebuie să intervin mai incisiv. Nu mă aşteptam la trafic!

– Deci? Ce ai vorbit? mă scoate prietena mea din visare.

Dau drumul cascadei de vorbe pe care le-am ţinut închise cît timp am fost lîngă Luca şi-mi vărs la ea pe bordul maşinii întreg sufletul. Îi spun toată povestea lui. Cum era al doilea drum cu pachete de coca şi cum, de fapt, făcea cuiva un favor, cum zice că mă iubeşte şi cum a spus că simte că plec acum din nou cu inima lui la mine-n geantă.

Mărturisesc, în timp ce lacrimile-mi şiroiesc iar pe obraji, că nu am reuşit să-i spun nimic şi că am cedat şi am promis că mă întorc.

Mărturisesc şi că porcăria de cutie de tinichea din pieptul meu a reînceput să se umple. Timp de aproape un an am umblat cu un vid în loc de inimă şi acum aud din nou.

Tic, tac, tic, tac.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :