Abuzul emoțional – răzbunarea bărbaților

Nu sunt feministă şi nu urăsc misoginii. Cred în egalitatea de şanse, drepturi şi obligaţii, dar susţin cu tărie că suntem diferiţi. Fiziologic, psihologic, idealist.

Toate dorim să avem drepturi egale cu bărbaţii, să avem aceleaşi şanse când ajungem la un interviu pentru un post de conducere, să fim stăpânele casei, să ne păstrăm independența. Înţeleg că trebuie să facem o diferenţă foarte clară între egalitatea de şanse şi egalitatea pur şi simplu. În primul rând, nu suntem la fel, nu gândim la fel, nu visăm la fel. Apoi nu muncim şi nu câştigăm la fel. Nu ne dorim să fim bărbaţi la fel cum bărbaţii nu-şi doresc să fie femei (cu excepţia unora despre care nu vom vorbi aici).

Multe  conflicte de cuplu încep atunci când avem senzaţia că ei fac prea puţin şi noi prea mult sau invers. Aşa cum doar bancurile o spun ca pe o glumă bună, femeia îşi doreşte de la bărbat să-i fie prieten, amant, iubit, soţ, în timp ce ei visează doar la nopţi de amor sălbatic şi mâncare bună.

Femeia poate că exprimă mai mult şi mai des sentimente şi emoţii, în timp ce bărbatul vorbeşte mai ales despre lucruri practice din viaţă. Asta este, suntem, de pe două planete diferite, veniţi aici să ne căutăm sufletele pereche şi cei ce reuşesc să-şi accepte diferenţele în loc să le condamne, vor supravieţui testului timpului, transformând cu fiecare etapă relaţia lor în casnicii de argint, de aur, and happily ever after. Iar alţii vor rămâne extratereştrii unii pentru alţii.

Există acea lună de miere minunată într-o relaţie care durează cel mult până la doi ani. Fiziologic suntem îndrăgostiţi şi atraşi de toate calităţile în aceeaşi măsură cum suntem atraşi şi de micile defecte ale celuilalt. Le căutăm şi le găsim scuze, suntem în stare de orice ca să păstrăm cât mai mult euforia stării de îndrăgostire.

În acea perioadă suntem egali întru totul pentru că formăm un tot şi nici unul, nici celălalt nu pune în discuţie subiecte precum independența, situaţia financiară, cariera, rolurile asumate în relaţie.

Când facem un pas înainte şi decidem să continuăm relaţia sub acelaşi acoperiş, diferenţele încep să se vadă. Urmează o perioadă de adaptare a fiecăruia la noile roluri şi în funcţie de concesiile pe care le putem face fără a ne leza propriul fel de a fi, a simţi, a trăi, relaţia curge natural mai departe sau nu.

O altă etapă în viaţa cuplului este apariţia unui nou membru în ecuaţia existenţei lor. Mica necunoscută aduce cu sine o serie de schimbări majore în tot ceea ce înseamnă viaţa personală a fiecăruia dintre membri cuplului şi a cuplului în ansamblul său.

Egalitatea noastră se încheie atunci când femeia devine mamă. Există o lungă perioadă când mică fiinţă este dependentă de cea care i-a dat viaţă. Există o perioadă când femeia nu mai este nici iubită, nici soţie, nici măcar femeie. E mamă şi nu-şi doreşte nimic în plus. În timp, procesul care reglează organismul mamei făcând trecerea de la perioada de lăuzie la normalitate, durează minim şase săptămâni. Eu aş zice că fizic şi emoţional redevenim femeia, iubita, sau carierista sau orice roluri ne-am mai asumat în societatea asta, abia când suntem pregătite să ducem copilul în comunitate, adică la 2-3 ani după naştere.

Perioada în care femeia devine mamă şi ceea ce se întâmplă în multe cazuri între cei doi parteneri este subiectul asupra căruia mă opresc vorbind despre egalitatea între sexe. Întâlnesc, aud şi văd tot mai mulţi oameni deveniţi părinţi care nu ştiu cum să gestioneze situaţia nouă, care pe fondul unor mai vechi conflicte nerezolvate, din cauza oboselii şi a fricii de a nu fi în control, ajung în pragul despărţirii sau o fac pur şi simplu. Toate pentru că în ceea ce fac, părinţii nu sunt şi nu pot fi egali. Mama este legată de copii cu acel cordon ombilical pentru totdeauna, iar sentimentul este complet necunoscut unui bărbat.

Aceasta continuă să îşi trăiască viaţa aşa cum era, doar că puţin mai înghesuit, într-un spaţiu unde liniştea este doar o amintire, aşa cum este şi imaginea iubitei de care cândva se îndrăgostise. Asta nu înseamnă că naşterea unui copil îi castrează cumva libidoul, erecţia, pofta de mâncare sau de somn, aşa cum se întâmplă o perioadă cu noi (mai puţin pofta de somn). Toate instinctele noastre de supravieţuire se îndreaptă către nouă fiinţa căreia i-am dat viaţa. Fizic, nu mai putem fi atât de active pe cât ne-am dori, nici psihic. Toate resursele se insinuează în jurul puiului şi nimic nu mai pare o perioadă, că va mai fi cum era.

Aici se întâmplă ceva. Unii dintre bărbaţii noştri, pur şi simplu nu acceptă schimbarea care îi afectează pe ei. Sunt incapabili să empatizeze cu sentimentele mamei, îşi vor înapoi femeia iubită şi dacă asta nu se întâmplă, la fel ca un copil căruia i s-a furat jucăria, vor începe să se poarte urât.

Ştiu ce se întâmplă cu ei de la prieteni minunaţi cărora le-a scăpat situaţia de sub control, am trecut şi eu de trei ori prin asta şi de fiecare dată a fost la fel. Pentru că unii dintre ei nu realizează ce se întâmplă şi pentru că astăzi am auzit a nu ştiu câta oară aceeaşi poveste de la o bună prietenă, îi avertizez pe bărbaţi că, mai mult ca oricând sunt pasibili a-şi abuza emoţional partenerele, neînţelegând ce se întâmplă cu ele. Pentru ei şi pentru toate femeile minunate care sunt mame, dar nu numai, atrag atenţia asupra acestui duşman pervers şi aproape nevăzut, abuzul emoţional.

Dacă mai mult ca oricând în această perioadă te simţi lipsită de valoare, dependentă de el, confuză, tristă sau mânioasă, izolată şi lipsită de control asupra propriei tale vieţi, s-ar putea să fie mai mult decât un baby blues (depresia postnatală). 

Abuzul emoţional său psihologic implică orice atitudine comportamentală verbală ori non-verbală care produce un impact negativ asupra emoţiilor unei persoane.

Ştii sigur că eşti abuzată emoţional dacă partenerul tău îţi ignoră frecvent sentimentele, te ridiculizează sau îţi insultă părerile, abilităţile, sexualitatea sau îşi ascunde aprecierea şi afecţiunea faţă de tine. În plus, te poate critica continuu, te jigneşte să tipa, te umileşte  public sau acasă, refuza să socializeze cu tine, nu te mai lasa să munceşti şi deţine controlul financiar, ia toate deciziile fără a te consulta,  nu te mai lasa să te întâlneşti cu prietenii sau cu membrii familiei, te ameninţă constant fie că te părăseşte, fie îţi sugerează ţie să pleci, recurge la mimică şi atitudine ce inspiră frică pentru a te intimida; te acuză de infidelitate; foloseşte un limbaj nepotrivit sau agresează prin tonul vocii, toate sunt manifestări ale abuzului emoţional.

Educaţia primită în sensul diferenţelor dintre femei şi bărbaţi este una dintre cauzele ce fac posibilă atitudinea atât a celul care abuzează, cât şi a victimei sale.

Cel care are un asemenea comportament trebuie să simtă că deţine controlul total, deşi în ciuda acestui fapt, se va simţi mereu  nesigur şi frustrat, generând o nevoie de compensare. Problema apare atunci când  mult abuzul emoţional durează mai mult timp, identificarea situaţiei făcându-se greu de către persoana afectată, care simtinndu-se dependenta de agresor îşi îndepărtează în mod inconştient persoanele care încearcă să se apropie şi să ajute.

Dacă înainte de a deschide un subiect, stai îndelung şi îţi studiezi partenerul pentru a-ţi da seama în ce dispoziţie se afla, ceri permisiunea pentru a cheltui bani, pentru a te duce la serviciu şi pentru a socializa cu prietenii tăi sau ţi-e teamă să-i ceri să se implice în a te ajuta cu cel mic, dacă  ţi-ai pierdut încrederea în abilităţile tale, te simţi din ce în ce mai deprimată, ai sentimentul că eşti lipsită de putere şi că te afli într-o situaţie lipsită de soluţie, e momentul să spui stop şi să îi explici că ceea ce se întâmplă nu este normal.

Trebuie să găseşti toate resursele pentru a-ţi regăsi echilibrul şi pentru a lupta să opreşti un astfel de comportament. Suntem egali şi putem pretinde acelaşi respect pe care îl oferi. Un copil nu este o scuză pentru a ne pierde demnitatea sau libertatea şi integritatea psihică şi emoţională, iar orice dragoste care depăşeşte limitele unui comportament decent, respectuos şi empatic, cu atât mai mult după ce am devenit părinţi, este intolerabil şi trebuie oprit cu orice preţ.

Doamnelor, iubiţi dacă sunteţi iubite. Domnilor, dacă iubiţi nu ezitaţi în a arăta asta, mai ales după ce minunata femeie din viaţa voastră a devenit mamă. Femeia asta are mai multă nevoie de tine decât oricând, deşi pare mai mereu un mijloc de transport pline de bale şi regurgitări care nu mai are alte preocupări. Curând femeia ta va redeveni cea de care te-ai îndrăgostit cândva, astăzi însă este ocupată să se asigure că micul tău moştenitor primeşte tot ce are nevoie, ajut-o în loc s-o ridiculizezi, spune-i că e frumoasă, chiar dacă are încă cel puţin 10 kg în plus, riscă-te o zi şi trimite-o la coafor oferindu-i discret banii de care are nevoie şi până se întoarce acasă, ai grijă ca cel mic să fie spălat, mâncat şi culcat, iar cele 2 lumânări şi o baie fierbinte să o aştepte aşa cum merită , cine ştie, poate iese şi ceva pentru tine :).

Să aveţi o lună a iubirii minunată! …că imediat urmează luna femeii 🙂

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

5 răspunsuri

  1. XYZ spune:

    Hai sa fim sinceri: in momentul in care ai facut un copil, ti-ai f…t viata. Asta pentru ca retardarea e maxima si nu oricine ar trebui sa se reproduca. Sau inca nu e clara treaba?

  2. Monica spune:

    Da, treaba e foarte clara, nu toti ar trebui sa se reproduca si in mod special cei care cred ca daca faci copii ti-ai f..tut viata!

  3. Zully Mustafa spune:

    :)))

    asa sau asa, treaba e din ce in ce mai clara. aviz amatorilor! ca sa nu zic aviz spermatozoizilor!

  1. 9 aprilie 2012

    […] Abuzul emoțional – răzbunarea bărbaților […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *