Abatorul cinci – Kurt Vonnegut

abatorul-cinci

(cu ceva spoilere, dar nu mare lucru – ca să știți, să n-avem vorbe)

Povestea pe scurt ar fi că Billy Pilgrim, un tînăr optometrist cu alura unei sticle de Coca-Cola, se loveşte la cap cu un avion şi începe să destăinuie cum călătoreşte el în timp fără control asupra fenomenului, trezindu-se cărat de colo colo prin propria-i viaţă, din viitor în trecut şi invers, trecînd de vreo cîteva ori şi prin momentul morţii şi neratînd nişte sejururi pe planeta Tralfamadore, unde se împerechează cu fosta (pe Terra) actriţă porno Montana Wildhack. De ceastălaltă parte a universului, pe Pămîntul natal, Billy se naşte în 1922 în eternul Ilium (oraşul-marotă inventat de Vonnegut ca decor pentru multe dintre cărţile sale ori pur şi simplu pentru unele personaje; un corespondent, din acest punct de vedere, al stephenkingianului orăşel Derry), creşte, se face optometrist, e luat la oaste în al doilea război mondial, rămîne orfan, ajunge la spartul tîrgului în celebra bătălie impropriu tradusă ca „de la Bulge“ (ofensiva din Ardeni), pică prizonier la nemţi, se eliberează, e lăsat la vatră, se însoară, face copii, scrie scrisori, vorbeşte la radio şi moare, nu neapărat în ordinea asta, din cauza numitelor călătorii în timp. Evident că tot acest du-te-vino propus de ‘plot’ se mulează la marele fix pe stilul de postmodernist dezlînat al lui Kurt – doar că, la finele citirii, îţi dai seama că textul ar fi dezlînat de n-ar fi atît de bine articulat şi că şmecherul de autor construieşte din cuburi pătrate un glob perfect rotund.

Dar nu despre structură aş vrea eu să bat apa în piuă aici.

Evident că dacă vorbeşti despre Abatorul cinci te referi în primul rînd la bombardarea oraşului Dresda de aliaţi, mai precis de aviaţia majestăţii sale, urmată de aviaţia americană, între 13 şi 15 februarie 1945. Au murit, se estimează, cîteva zeci de mii de oameni. A scăpat Kurt Vonnegut însuşi, aflat în Dresda în calitate de soldat aliat luat prizonier şi ţinut la rece în clădirea cu numărul cinci a abatorului din localitate. I-a luat un sfert de veac să găsească ceva inteligent de spus despre Dresda-în-februarie-’45, pentru că, o recunoaşte chiar el, „nu e nimic inteligent de spus despre un masacru“. I-a luat un sfert de veac să poată scrie cartea asta, rememorarea înfricoşătoarei experienţe prin filtrul ironiei sale, îndrăznesc s-o spun, unice în literatura universală. Aia citită de mine, desigur.

KV21Dar nu despre stil aş vrea eu să bat apa în piuă aici.

S-a spus despre Abatorul Cinci că este una dintre cele mai frumoase şi mai puternice cărţi antirăzboinice din literatura universală. (Desigur, aflăm tot din roman, o carte anti-război e tot atît de eficientă ca o carte anti-gheţar 🙂 Pe de altă parte, aflăm din unele recenzii că nu este „o simplă carte science-fiction“, iar din altele, că nu este „o simplă carte despre război“. Dacă aş citi toate acestea aşa cum îşi citesc tralfamadorienii cărţile, adică toate cuvintele în acelaşi timp, aş deduce că Abatorul cinci este o carte ne-simplă despre nimic.) De remarcat că, încă din primele pagini, autorul nu lasă nici un dubiu în privinţa mesajului său: „Mi-am povăţuit copiii ca pentru nimic în lume să nu participe la vreun masacru sau să se umple de bucurie şi satisfacţie la vestea masacrării duşmanului. I-am mai povăţuit să nu se pună în slujba nici unei firme care produce maşinării destinate masacrării oamenilor şi să-şi exprime dispreţul pentru cei care cred că avem nevoie de asemenea maşinării“. (Cu siguranţă, este povaţa pe care le-o voi da şi eu copiilor mei, dimpreună cu îndemnul de a nu mînca zilnic la fast-food!) Cu cele de mai sus în minte, pot spune despre Kurt că are un talent de mă bagă în boale: acela de a fi ironic pînă la cer fără să folosească absolut nici un artificiu stilistic; de-un parigzamplu: „Fiul lui Billy, Robert, se ţinu numai de boacăne în liceu, dar mai apoi intră în rîndurile faimoaselor Berete Verzi. Se dădu pe brazdă, deveni un tînăr destoinic şi plecă să lupte în Vietnam“.

Dar nu despre artificii aş vrea eu să bat apa în piuă aici.

Sintagma „cruciadă a copiilor“ – cu referire la vinderea ca sclavi a copiilor strînşi să poarte o cruciadă în secolul al treisprezecelea – denumeşte, în concepţia lui Kurt, esenţa însăşi a războiului.

Kurt_VonnegutUn raport UNICEF specifica numărul rotund de 300.000 de copii sub 18 ani care participau la conflicte armate în toată lumea – şi asta în 2000, adică în prag de nou mileniu, nu acum 40 de ani, cînd războiul din Vietnam înflorea şi făcea seminţe, cînd Nevada, Kazahstanul, Lop Nur şi Oceanul Pacific făceau în exces radiografii la plămîni, cînd în Statele Unite mureau cu zile negri de toate vîrstele, ca şi cambodgieni de toate vîrstele în Cambodgia natală sub bombe americane, iar chinezi, ruşi şi coreeni, în combinaţii de cîte doi, se băteau pe graniţe imaginare, cînd englezii treceau oceanul cu tancul ca să intre în Antile, dar şi dealul din spatele curţii ca să intre în irlandezi, cînd la Bagdad se spînzurau spioni, iar la Damasc se executau evrei, cînd libanezii şi palestinienii se măcelăreau cu ardoare, iar Kurt scria cea mai frumoasă şi mai deşteaptă carte antirăzboinică şi o subintitula „Cruciada copiilor“.

Şi, să nu uităm, tot atunci elveţiencele din cantonul Schaffhausen încă n-aveau voie să voteze, iar băştinaşii australieni abia ieşeau, în scriptele oficiale, din capitolul „Floră şi faună“. Age of Aquarius, cum ar zice un desculț în iarbă. (E adevărat, şi Jim Morrison şi l-a scos la aerisit în public pe ‘Mr. Johnson’ tot în anul publicării Abatorului, dar nu vom contoriza leşinurile fanelor adolescente la capitolul victime tinere şi oricum nu despre Jim Morrison aş vrea eu să bat apa în piuă aici.)

De notat că, într-o vreme în care ţara te voia prost (sau, mă rog, în bocanci de recrut), nu puteai să scoţi pe piaţă o carte ca Abatorul cinci şi să te aştepţi să nu se întîmple oareşceuri. Ca de pildă să ţi se interzică romanul, pe motiv că e antirăz… ăă, pardon, obscen. Ceea ce se observă cu ochiul liber în istorie este că acela care protestează împotriva cărţilor strigă cu glas de tunet, care provoacă maximul de pagube, pe cînd laringele celui care protestează împotriva războiului „nu e decît un biet fluturaş tăiat dintr-o crenguţă de salcie“.

vonnegut 4Îl iubesc pe Kurt pentru că protestează cu crenguţa lui de salcie de parcă ar avea glas de tunet (îmi pare rău, nu pot să vorbesc la trecut despre el doar fiindcă s-a lovit la cap şi a dat colţul; în definitiv, am învăţat de la tralfamadorienii lui că „Toate clipele, trecute, prezente şi viitoare, există şi vor exista veşnic“, aşadar orice mort „e de fapt foarte viu în trecut“, care trecut există în chiar acest moment în care bat eu cîmpii şi apa din piuă). Şi îl iubesc încă şi mai tare pentru felul cum protestează. Protestul lui se adresează nu inimii, nu ochilor, nu pielii, cum atît de adesea se întîmplă, ci exclusiv creierului. Nu e o manifestare senzorială, nu e o imagine cutremurătoare, nu e descrierea cu mult sînge a vreunei atrocităţi (sîngele, la Kurt, e şerbet de zmeură). Toate cele cîteva zeci de mii de victime sînt deja făină de oase sub oraşul Dresda mult înainte chiar de a cădea prima bombă peste oraş; Kurt ocoleşte golirea arterelor, creierii împrăştiaţi, membrele amputate, vieţile ciopîrţite şi alte, desigur, realităţi ale războiului, călcînd în schimb apăsat pedala absurdului. În ideea că asta sîntem în primul rînd, înainte de orice: absurzi. Pasionaţii filmelor de acţiune se vor simţi frustraţi. Ba chiar furaţi. – Nu că n-ar exista acţiune în cartea asta, că doar vorbim de un ins care, tot ţopăind de colo-colo prin timp şi spaţiu, a ajuns pînă şi pe planeta Tralfamagore! Dar performanţa remarcabilă a acestui Kurt Vonnegut este de a-şi răspîndi ideile cu o forţă nemaipomenită fără a se folosi de adrenalină, ci exclusiv de materia cenuşie. Poftim de încearcă şi matale.

 

și mai încearcă și blogul lui Vidal, Cartușiera de cărți, dacă te ține materia. Aveți mai jos însemnarea despre Abatorul 5, cu tot cu note de subsol, care nici alea nu trebuie trecute cu vederea. Și mai ai și partea a II-a din Abatorul 5, ca să nu rămîi cu temele nefăcute.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *