A trecut timpul dramelor

missu“Bună dimineaţa, Suflete! Te-ai trezit vreodată cu un dor sfâşietor… să-ţi fie dor de tine?”

A trecut timpul dramelor. Nu, nu te (mai) interesează drama pentru că ai învăţat, în timp, că nu ţi se potrivesc lacrimile, durerea, frustrarea generate de ea. A trecut şi prima mare iubire. Neapărat neîmplinită. S-au evaporat vremurile când o astfel de dragoste imposibilă desena cu pensule groase de smoală dureri sfâşietoare prin toate încheieturile sufletului. Între timp… te-ai maturizat. Ai terminat şcoli, cursuri, facultăţi. Te-ai mutat din casa părinţilor. Ai schimbat adresa de “acasă” de câteva ori în CV-urile trimise la zeci de companii. Ai călcat prin cioburile altei relaţii, mai serioase şi mai cuminţi decât prima mare iubire. Te-ai ridicat de un milion de ori, ai zâmbit, ai căzut, ai tras jaluzelele peste toate amintirile pasiunilor din tinereţe. Ai aruncat tone de scrisori de dragoste la gunoi, ai scris câteva zeci de e-mail-uri netrimise, ai spălat cu clor podelele inimii. I-ai ordonat inimii să arunce pe fereastră toate miresmele trecutului, toate amintirile, chiar şi pe acelea în care erai fericit. Esti director, manager sau poate… şomera cum – nu mai contează, de fapt, pentru că de pe orice scaun poţi lua viaţa de la capăt, iar şi iar…

missu2A trecut timpul dramelor, al fostelor mari iubiri. Te-ai căsătorit între timp, ai zâmbit frumos în pozele de la nuntă, limuzina a fost albă, la fel şi aurul verighetelor. Ai grijă de tine acum, mergi regulat la doctor şi sufletul-partener de viaţă nu trece prin drame existenţiale. Deciziile se iau de comun acord şi noaptea priviţi acelaşi film la televizor fără ceartă pe telecomandă. Viaţa acum e mai simplă. Mai aşezată. Ştii bine cu ce se mănâncă rutina. Şi are gust. Căci o serveşti dimineaţa, la prânz şi seară. A devenit gustoasă, mai întâi de nevoie, apoi ca să faci haz de ea şi acum pentru că ţi s-a lipit aşa tare de viaţă, încât ţi-a devenit realitate. Eşti un adult care ţine sub control toate aspiraţiile (şi iluziile) personale.

A trecut timpul dramelor. Ai devenit părinte. Ai început să-ţi construieşti viitorul ţinând în palmă, inimă şi gând viitorul unui prunc. Sau doi. Trei. Patru, poate? Poate… În vitrină cresc premiile şi medaliile juniorilor care îţi seamănă din ce în ce mai mult. Ieşirile în oraş cu prietenii s-au mai împuţinat pentru că au crescut cererile de însoţit la piaţă, la cursurile de karate şi muzică. Vacantele sunt frumoase, dar mai scurte; si mai gălăgioase. Numărul bagajelor a crescut. Şi grijile şi orele de stat peste program (înainte de concediu) s-au mai mărit. Pentru că eşti (mai) responsabil, eşti şi din ce în ce mai obosit. Munceşti mult, zi de zi pentru a lăsa ceva în urma ta: o casă, o afacere, o maşină, bani de studii pentru copii. Viaţa e frumoasă! A trecut timpul dramelor…

missu3Şi totuşi, te-ai trezit în vreo dimineaţă obosit de atâta rutină şi cu un dor sfâşietor… să-ţi fie dor de tine? Nu dor de drame şi probleme, de himere şi umbre. Ci dor să te SIMŢI, să îţi auzi pulsul şi în alt ritm decât al acelor de ceasornic ce te anunţă că întârzii la serviciu (sau copiii la şcoală). Dor de libertatea de a alege să dormi încă cinci minute fără a te simţivinovat, dor să-ţi aparţii o singură zi, să fii doar tu, cu tine. Dor să arunci două tricouri într-o geantă şi să te urci într-un tren cu destinaţie necunoscută. Dor să fii strigat pe numele mic fără ca acesta să mai însemne şi altceva (mamă, tată, şefu’, frate, prieten) decât… strict prenumele tău. Dor să pleci undeva fără a fugi de tine sau de alţii, ci doar ca să te “scuturi” puţin de rutină şi să-ţi reaminteşti cine eşti acolo, în interiorul tău, dincolo de titluri şi roluri… Dor să te întrebi, tu pe tine, “Ce mai faci, Suflete frumos?”. Dor de linişte, de linişte pură, de relaxare mentală, de visări şi de desenat cai verzi pe pereţi. Dor să iubeşti fără teama de a pierde sau răni. Dor să spui ce gândeşti fără temeri sau perdele. Dor de a locui pe acea insulă din visele tale pentru o zi, un an sau… o viaţă fără să-ţi faci griji pentru ce vor spune sau simţi alţii despre alegerea ta. Dor de a plânge fără motiv şi de a râde fără oprire şi fără a da explicaţii… Dor de tine, cel care ai fost atunci când te-ai simţit cel mai adevărat şi liber, în cuget şi simţire.

sunCând a trecut timpul şi, mai ales, când a devenit “dorul” un lux pe care nu ţi-l mai poţi permite? Când ai încetat să mai ai timp să-ţi fie dor de tine, de ceva sau cineva, pur şi simplu… DOR? Când ai devenit “a avea” şi ai sfârşit cu “a fi” -ul din tine, Suflete? Când au devenit dorinţele tale – simple nimicuri, mărunţişuri fără valoare?

Eh, întrebări la care nu ai timp să cauţi un răspuns acum… Doar a trecut timpul dramelor, nu-I aşa? Pauza de prânz s-a încheiat! Înapoi la realitate. Încă patru ore de muncă şi apoi – libertate, adică piaţă, copii, parc, cină, facturi, menaj, prieteni şi, cu puţin noroc, un sfert de film artistic înainte de culcare. Mâine e nouă zi. Poate mâine îţi vei face timp să-ţi fie dor de tine, Suflete drag!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *