7 lucruri interesante despre păr şi coafuri

  • ijnCu peste 4000 de ani înainte de Christos, bărbaţii egipteni, babilonieni şi asirieni purtau peruci bogate şi obiecte de podoabă pentru înfrumuseţarea părului.
  • Cu 7 secole înainte de Christos era la modă părul lung, iar cu 5 secole înainte, părul împletit în cozi în jurul capului.
  • Grecii au acordat o atenţie deosebită îngrijirii părului, pe care şi-l purtau sub forma unor bucle sau cîrlionţi.
  • Femeile romane mergeau la coafor, unde părul le era frizat, parfumat şi fixat (apretat). Pe timpul imperiului, la Roma a fost lansată moda părului roşu, femeile fiin entuziasmate de culoarea roşcată a părului galilor.
  • În timpul Evului mediu timpuriu, biserica a interzis femeilor să mai poarte păr fals, coafura suferind multe simplificări. Fetele umblau cu capul descoperit şi părul despletit, iar femeile măritate aveau tot timpul capul acoperit.
  • În timpul Renaşterii, părul la modă era cel auriu-roşcat, presărat cu substanţe care „să fascineze ochii”.
  • impletituri-spicusorCele mai sofisticate coafuri s-au realizat în Franţa secolului al XVIII-lea cînd, pentru o singură pieptănătură, se foloseau în mod obişnuit 1,3 kg pudră, 900 gr pomadă, 12 m de tul şi cca 100 de agrafe. Toate aceste „auxiliare” susţineau părul în „coviltir”. Revoluţia franceză (1789) a detronat şo moda coafurilor exagerate şi costisitoare.
  • Moda meşelor trase peste urechi (uneori pentru a acoperi pavilioanele cam… mari) îi aparţine uneia dintre surorile lui Bonaparte. (va urma)

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă mai bine de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrici în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 8 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :