7 dulciuri permise în cura de slăbire

iaurt de fructePrintre motivele care împiedică o persoană să înceapă şi să continue o dietă se numără comoditatea, delăsarea, lipsa motivaţiei, sabotarea celor din jur care ademenesc cu bombe calorice şi aşteptarea unor rezultate spectaculoase peste noapte. Cele mai mari obstacole pe care le-am întîmpinat, în încercările mele de a convinge oamenii să mănînce mai sănătos, au fost totuşi dulciurile.

Pentru că pofta de dulce e greu de învins, am conceput pentru voi un număr magic de 7 dulciuri permise în cura de slăbire:

1. Batoanele de cereale- cu fructe sau cu miere au un conţinut redus de grăsimi şi sunt bogate în fibre.

2. Ciocolata neagră – are grăsimi bune mononesaturate, care au rolul de a aplatiza burta, stimulează metabolismul şi conţine mult mai puţin zahăr decît celelalte tipuri de ciocolată.

3. Îngheţata dietetică – 100 g de îngheţată dietetică are 130 de calorii, faţă de 230 cîte conţine aceeaşi cantitate de îngheţată cu topping de ciocolată şi alune.

4. Untul de arahide neprocesat – conţine grăsimi bune mononesaturate care au acelaşi rol ca şi ciocolată neagră, de a aplatiza abdomenul.

salata de fructe5. Fructe, salate şi sucuri de fructe – cu menţiunea că e de preferat să fie fructe de sezon, proaspete. Sucurile naturale de fructe conţin o mulţime de vitamine şi vă vor ajuta să renunţaţi la băuturile răcoritoare acidulate şi îndulcite. Sucul de fructe poate fi pus în congelator, pentru un desert răcoros şi fără grăsimi.

6. Fructe uscate – doar dacă excludem din dietă celelalte surse de carbohidraţi (pîinea, orezul, cartofii, pastele făinoase, produsele de patiserie). În urma uscării, fructele ajung să conţină pînă la 60%-70% carbohidraţi sau glucide.

7. Iaurt cu fructe – cel preparat acasă, cu fructe proaspete sau congelate. Un mare plus al iaurtului este aportul ridicat de calciu. Pe lîngă contribuţia la sănătatea oaselor şi dinţilor, calciul ajută considerabil la metabolizarea grăsimilor.

Poftă bună!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 1 februarie 2014

    […] În primul rînd trebuie ținut cont de preferințele alimentare ale pacientului. Dacă acestuia nu îi plac fructele de mare, însă îi sunt recomandate în dietă, greu de crezut că va rezista o perioada lungă în acest ritm. Pe de altă parte, dacă favorizează anumite alimente, cum ar fi dulciurile, ar fi o greșeală să le excludem definitiv din dietă, fiind tentat astfel să dea iama în ele cu orice ocazie. Le putem înlocui însă cu unele mai sănătoase și dietetice, ca iaurtul cu fructe sau batoanele cu cereale. (http://www.mala-hierba.com/7-dulciuri-permise-in-cura-de-slabire/). […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *