5 motive grozave să călătorești pe cont propriu

Cînd auzi despre călătoriile de unul singur, recunoaște că-ți imaginezi oameni tineri, cu rucsacul în spinare, care au plecat să descopere lumea.

I havent been everywhere, but it`s on my list

Desigur, sunt mulți astfel de călători care se potrivesc profilului. Poate chiar tu ești unul dintre ei. În realitate, călătorii singuratici nu au o limită de vîrstă. Și nici nu e vorba de un anumit buget sau stil de viață aici. Evident, sunt mai mulți călători care pleacă în lume cu partenerii din zeci de motive decît cei care călătoresc singuri, dar nu înseamnă că trebuie să fii singur pe lume ca să călătorești singur.

În orice caz, indiferent că ai 17 sau 70 de ani, chiar dacă-ți place să călătorești cu cortul, cu rulota sau la cinci stele, indiferent că ai pe cineva sau ești singur, iată cîteva motive pentru care ar trebui să încerci călătoria pe cont propriu măcar o dată în viață.

  1. Faci numai ce vrei tu

Nici nu mai avem idee cîte compromisuri facem în viața de zi cu zi. Suntem nevoiți să ne adaptăm mereu la prieteni, familie sau colegi, care au anumite așteptări de la noi, un anumit tip de compromisuri care devin normă. Dacă faci numai ce dorești vei fi imediat catalogat drept o persoană egoistă.

Fă-ți o asigurare de călătorie, indiferent că mergi singur sau cu prietenii ori familia

Poate ai fost în vacanțe cu prietenii și știi cum e atunci cînd unu vrea la plajă, iar altul la cumpărături, unu vrea să se plimbe cu un tuktuk, iar celălalt vrea să facă hiking. La un moment dat devine frustrant cînd cei din jur vor într-o discotecă, iar tu vrei să stai liniștită la piscină, să citești cartea pe care-ai cărat-o în geamantan și să te bronzezi fără să știi cum.

Așadar, vacanța pe cont propriu îți poate da libertatea să alegi ce vrei, fără să te simți vinovat sau catalogat drept egoist. Decizi dacă vrei să te trezești devreme să vezi răsăritul sau dacă vrei să te mai încolăcești sub pături pînă la prînz. Poți vizita cîte temple vrei în China sau cîte piramide își dorești în Egipt sau poți pur și simplu să stai pe plajă cît ai chef, sau să bei la bar cîte pahare de gin vrei, fără să te toace nimeni la cap cu nimic.

E una din rarele ocazii în care poți face ce vrei în vacanța ta.

  1. Îți consolidezi încrederea în tine.

Te îngrozește faptul că trebuie să călătorești singur? E ceva normal. Dar poți începe cu aventuri locale sau îți poți cumpăra un tur la fața locului. Oricum, e un pas uriaș numai gîndul că vrei să pleci singur. Știi tu, de la gînd pînă la faptă e doar un pas. Iar acesta e suficient pentru încrederea ta. Călătorești într-un mijloc de transport nemaiîntîlnit, te descurci cu localnicii chiar dacă nu le cunoști limba, mănînci lucruri la plesneală dintr-un meniu total necunoscut, te expui unor situații ciudate și, ce să vezi, te descurci de minune și prinzi încredere în tine mai mult ca niciodată. Te vei întoarce acasă cu o astfel de încredere și cu o mie una de lucruri de povestit despre alții și despre tine.

Temerară sau inconștientă, nu ai de unde să știi pînă nu încerci

3. Încercați să cunoașteți alte persoane

Cum te-ar descrie prietenii, familia sau colegii tăi? În viața de zi cu zi, fără să ne dăm seama, jucăm un anumit rol. S-ar putea să creadă că ești liniștit, studios, amuzant, grijuliu sau sarcastic.

Dar poate nu ești așa. Poate nici tu nu știi cum ești cu adevărat.Călătoriile pe cont propriu sunt o surpriză pentru toată lumea. Dar mai ales pentru tine.

Ne place cercul nostru de prieteni, dar, de cele mai multe ori, unii oameni apar și rămîn în viața noastră datorită împrejurărilor favorabile. Îi știm din copilărie, din liceu sau din facultate. Ne-am obișnuit cu ei și credem că îi știm pe de rost. Sunt vecinii noștri sau verii cei mai apropiați. Dar abia într-o călătorie îți dai seama că nu împărtășești aceleași idei de petrecere a timpului liber ca ceilalți din preajma ta. E suficient să privești apoi pozele de grup din călătoria respectivă și să-ți dai seama de greșeală.

Călătoritul pe cont propriu îți oferă ocazia de a cunoaște altfel de oameni, cu alte idei despre viață, diferite de cele ale amicilor tăi din copilărie. Mai mult decît atît, vei fi surprins să constați că ești mult mai deschis să te confesezi străinilor. La rîndul lor, străinii îți vor spune lucruri pe care nu îndrăznesc să le rostească cu voce tare apropiaților. Asta, evident, duce la prietenii de durată. Nimic nu se compară cu un prieten cunoscut într-o călătorie.

Oamenii pe care îi întîlnești în călătorie nu știu nimic despre tine, nu vor avea preconcepții, nici timp sau chef să te judece. Începi cu ei o pagină goală.

Faci de fiecare dată pe placul tuturor? Ce-ar fi să faci acum doar ce vrei tu?

4. Eliberează-ți mintea

S-ar putea să-ți placă. Avem o viață destul de trepidantă, jonglăm cu slujbele noastre, cursuri, familie, prietenii, alte relații de care trebuie să avem grijă, hobby-uri și alte dorințe (la care nici măcar nu mai avem timp să ne gîndim). Ducem vieți aglomerate în care jonglăm în mod constant, indiferent dacă sunt carieră, educație, familie, prieteni, relații sau hobby-uri. Rareori găsim timp pentru noi. Cine își mai pune viața la îndoială?

Este posibil să avem de-a face cu bagaje emoționale, să avem o slujbă la care nu mai ținem. În vacanță, te dai puțin la o parte din viața ta. Faci un pas înainte, dar și unul înapoi. Dai o pauză vieții tale. Nu ai presiuni, toată lumea știe că ești plecat și te lasă în pace. Poți descoperi că nu e nimic urgent și că viața se învîrte pentru alții și în lipsa ta. Ai timp și spațiu să decizi ceva important sau poate că realizezi că e bine așa cum ești. Dar nu am întîlnit om care să nu vrea să schimbe ceva după ce s-a întors dintr-o călătorie, mai ales dacă a călătorit singur.

Trăiește clipa! Altfel.

5. Trăiește clipa!

Cînd suntem cu ceilalți, suntem ca într-o bulă. Îți dau un exemplu. Vizitează orice site turistic, din orice colț al lumii, și vei auzi turiștii bîrfind pe cineva de acasă sau vorbind despre locul unde au cinat cu o seară înainte. Sunt izolați de mediul în care trăiesc și încearcă să-l reconstruiască în altă parte. Se gîndesc la acasă, se gîndesc la ieri, la luna trecută, se gîndesc ce vor face în viitor, vin în excursii cu bagajul lor emoțional negativ și nu reușesc să se deconecteze sau să se bucure de călătoria lor. Fac orice, dar nu trăiesc clipa în care sunt.

Cînd călătorești singur, nimeni nu-ți poate distrage atenția de la ceea ce vizitezi. Ești acolo. Te concentrezi pe oameni, sunete, mirosuri, gusturi, culori, atmosferă. Poți trăi cu adevărat momentul. Savurează-l.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :