12 creatoare care au schimbat lumea – Bertrand Meyer-Stabley

12654339_930788147029395_4398649965129822039_nO rochie înseamnă o amintire, o vrajă. Înseamnă frumusețe, lejeritate, rigoare și poezie.

Înseamnă nostalgie.

Poți recunoaște stilul unei femei, după felul în care-i foșnește rochia, după cadența tocurilor pe caldarîm, după parfum sau clinchetul brățărilor. Pur și simplu știi cînd își va face simțită prezența o femeie cu 30 de secunde înainte de apariția ei și cînd va năvăli peste tine o devoratoare cumplit de gălăgioasă care-ți va distrage atenția de la tot ce faci și nu va lăsa în urma ei nimic altceva decît liniștea, pe care, de altfel, ajungi să ți-o dorești.

Rafinament și eleganță, acestea sunt elementele comune celor 12 creatoare de modă prezentate de Bertrand Meyer Stabley, după un studiu îndelungat asupra vieții lor. Mi-au atras atenția 9, dintre care despre Coco Chanel credeam că știu deja destule și nu mai e nevoie de prea multe prezentări. Dar, ca și stilul ei inconfundabil și mereu surprinzător, acea simplitate dusă către eleganța de lux, despre Chanel afli mereu lucruri noi, detalii sofisticate despre viața și personalitatea ei, în funcție de cine le povestește.

O femeie al cărei spirit va dăinui peste toate celelalte creatoare de modă, chiar dacă încrîncenarea ei este unul din lucrurile care nu mi-a plăcut niciodată la Chanel. Însă i-am înțeles-o și i-am respectat-o.

Celelalte 3 creatoare care nu prea mi-au atras atenția fac parte din istoria îndepărtată a haute couture și nu s-a întîmplat pentru că n-au fost bune, ci poate n-am rezonat eu la viața lor mai mult decît la a celorlalte.

masina de cusutÎn primul rînd trebuie să vă spun că nu-s fashion addict, dar am crescut în casa unor croitori (mama și tata), mă trezeam și mă culcam în zgomotul mașinilor lor de cusut și a acelor foarfeci uriașe care tăiau materialele în lung și-n lat, în croiuri imposibile, din care ieșeau costume, haine și, mă rog, tot felul de veșminte la comandă. Și, desigur, fiind fiică de croitoreasă, toată copilăria mea am fost îmbrăcată cu rochițe și fustițe de toate modelele, pînă cînd am prins o adevărată oroare să stau ”la probă”. Vrînd-nevrînd am crescut cu discuții despre rochii, m-am învîrtit printre clienți și jupoane, fiind la curent cu ultimele modele și avînd arhive întregi de reviste despre tendințe, creatori, croiuri, materiale, toată nebunia. Și poate că asta m-a împiedicat să devin o fanatică, am stat pe margine, am observat, mi s-a părut ceva normal, dar n-am simțit că mor dacă nu am în dulap ultimul răcnet de rochie sau 100 de perechi de pantofi. Am fost mai mult atrasă de accesorii, gen coliere, brațări și cercei, dar asta înseamnă tot modă. Nu știam pe atunci.

Și nu știam încă și mai multe. Însă, îmi plac cărțile bine documentate despre marile personalități ale lumii. Acestea sunt niște femei care din nimic creează imperii și după ce studiezi cartea lui Stabley, căci efectiv trebuie studiată – de aceea am și citit-o foarte greu – , îți dai seama că moda nu e deloc o joacă pentru copii și că femeile acestea, înarmate cu bolduri și foarfece, care au schimbat în mai puțin de o sută de ani fața lumii, au fost niște zeițe trimise pe pămînt pentru ca noi, muritorii de rînd, să nu ne plictisim și să ne imaginăm că am putea cuceri Olimpul.

Jeanne-PaquinJeanne Paquin, de la care se îmbrăca actrița Danielle Darieux (care aprecia creațiile de vatelină matlasată, crepe de Chine sau velur, imprimate cu frunze de palmier și păsări phoenix), este una dintre veterane și pioniere, oareșcum rivală cu Chanel. Dar cine nu era rivala lui Chanel? Ba chiar la un moment dat, contesa Ana de Pombo, care se ocupase cu serviciul de relații publice pentru Coco Chanel, înainte să se certe cu ea, trece în tabăra lui Paquin. În haute couture mai ales, războaiele, trădările și orgoliile sunt crunte. Dincolo de asta însă, rămîne arta și multă sensibilitatea. Era epoca lui Sarah Bernhardt, actrița cu voce de aur și siluetă fină, și epoca lui Caruso, iar dacă nuanța unui nor umflat de furtună, susurul unei fîntîni, dansul frunzelor în vînt urmau să inspire o rochie, atunci cu atît mai bine.

0LSIPYFZ0merJ2VorYXsgTu6qFoPrintre clientele celebre ale lui madame Madeleine Vionnet se numărau regina României la acea vreme, contesa de Chavignac și Madame Lazard, proprietara unei averi imense. Dar iată ce m-a impresionat la această madame Vionnet, o vizionară care și-a dat seama din timp că dacă nu are angajate dedicate nu va mai avea artă în afacerea ei. Un lucru care le lipsește cu desăvîrșire angajatorilor români. La Vionnet se stătea pe scaun, nu pe taburete, ca la alte modiste. Atelierele erau spațioase, aveau cantină, iar angajatele beneficiau de avantaje excepționale pentru acea epocă (era vorba despre anii 30-40): asistență medicală și stomatologică, bibliotecă și chiar creșă. Domnea o atmosferă plăcută, mai spune Meyer-Stabley a cărui bibliografie numără peste 40 de titluri. ”iar muncitoarele își făceau norocul cu mîinile lor. Cu mîinile lor bine îngrijite, pentru a nu strica muselinele și satinurile fine. Erau, pe bună dreptate, mîndre de ele”. Și cine n-ar fi?

11182149_472521152903123_5046060979425227841_nCoco Chanel și-a stabilit foarte repede filosofia haute couture: să nu semene cu nimeni. Și chiar că n-a semănat. A vrut pentru femei libertatea de care se bucurau bărbații, le-a despuiat de corsete și jupoane și toate acele înflorituri, le-a jefuit pălăriile de pene și ștrasuri și a dat lejeritate croielilor. A înțeles că într-o epocă în care începuse să se călătorească des cu trenul, taxiul și tramvaiul, femeile aveau nevoie și de lejeritatea hainelor. ”Moda nu înseamnă doar rochii, spunea ea. Moda plutește în aer, în vîntul care o poartă, o simțim, o respiră, moda este în cer și pe caldarîm, ține de idei, de moravuri, de întîmplări.”

Chipul său cu sprîncene negre și ochi strălucitori, susținut de linia gîtului fină și prelungă, avea ceva din agerimea unei păsări de pradă. Un caracter de fier, aproape invincibil, a cărei carieră îndelungată a fost o perfectă demonstrație de forță interioară.

”Muncesc ca să nu mă plictisesc, nu ca să mă îmbogățesc, declara ea într-un interviu. Sunt suficient de bogată. Nu o fac nici pentru femei, le cunosc prea bine, îndeosebi pe cele care nu fac nimic. Ele nu există, sunt moarte.” Dar Chanel trăiește în continuare în creațiile ei, fie că sunt rochii sau parfumuri.

În momentul în care Marilyn Monroe, întrebată cum doarme îmbrăcată, răspundea nonșalant că goală, doar cu 5 picături de Chanel pe ea… o menționa pe Coco din pură solidaritate feminină, din complicitate, pentru că-i plăcea spiritul dur al creatoarei, mîna ei de fier cu degete îndemînatice. O femeie care nu avusese nevoie decît de un degetar și un ac să cucerească lumea. Altfel, Monroe n-ar fi făcut niciunei mărci publicitate gratuită.

1902066_10152923271083587_558144236288066186_nȘi, din multele replici pe care le mai dădea Chanel, mai menționez una și cu asta închei, căci altfel ar însemna să povestesc totul despre ea. ”Tinerețea trebuie înlocuită cu mister, nu de o imitație proastă a Lolitei. Eleganța nu este amprenta adolescentelor, ci a femeilor care și-au găsit echilibrul și personalitatea. Urîțenia poate fi ștearsă de eleganță. Însă neglijența niciodată.”

La o recepție la Ritz, în onoarea romancierei Anita Loos, Elsa Schiaparelli a apărut într-un pulover negru, alb și fuchsia. ”Ce splendoare!” a remarcat autoarea romanului ”Gentlemen Prefers Blondes” (unde iar dăm de Marilyn Monroe). Tricotat de mînă? a întrebat scriitoarea. Adică e unicat? Așa a început drumul sinuos al Elsei, la o vîrstă la care altele renunțau la haute couture. Puloverul era tricotat, desigur, și unicat. Numai că nu-l tricotase Schiap, însă a omis să spună asta. Nici nu mințea, căci modelul era desenat de ea și culorile erau alese tot de ea. Schiap a fost pioniera reclamelor personalizate, purta ceea ce crea mai ceva ca Chanel. Schiap este cea care a făcut pălăria purtată de Greta Garbo în Ninotchka, iar marea katharine Hepburn a fost îmbrăcată de această creatoare de modă. Hepburn era înaltă și osoasă și era considerată lipsită de grație pînă a întîlnit-o pe Schiap care, prin extravaganța ținutelor ei, i-a spulberat complexele. De asemenea, Tristan Tzara și Anais Nin o ridicau des în slăvi.

1468679918-107-elsa-schiaparelli-theredlist”Multe frumuseți ale epocii se regăseau în imaginea ei, spune Stabler, dar niciuna nu avea esențialul – privirea intensă, khol, pătrunzătoare, bună de șinut la respect, privirea suverană, privirea Schiap.”

Oricum ar fi, tragem o primă concluzie: aceste artiste erau ele însele, în felul lor unic, atît de diferite una de cealaltă, dar atît de frumoase, modele vii, fermecătoare, cu o personalitate demnă de a fi numite zeițe.

Madame Grès spunea mereu: ”Frumusețea vine asupra ta atrasă de frumusețe”. E una din creatoarele cu destin tragic, care și-a văzut munca distrusă la final și care a sfârșit în faliment și mister. Și chiar de moartea ei, lumea mondenă a aflat un an mai tîrziu, din cauza fiicei sale care i-a ținut ascuns decesul.

A fost cea care a scos-o din doliu pe Jaqueline Kennedy, creînd prima rochie splendidă pentru ea. Un stil ușor erotic și sofisticat, în care pielea începe să se întrezărească prin decupaje îndrăznețe. Deși a fost răsfățată cu premii și onoruri, este singura creatoare ale cărei arhive au fost risipite de către partenerul ei de afaceri, cardurile i-au fost tăiate, mobilierul de lemn și manechinele distruse cu toporul, iar rochiile au plecat în saci de gunoi. Nimeni nu a putut să miște un deget atunci, iar Madam Grès va pleca pur și simplu cu foarfeca, boldurile și trusa de cusut atîrnate la gît.

madame-carvenCarven e tipa aia care atunci cînd intra în pană de idei pleca departe, în insule exotice, de unde se întorcea cu caiete pline de schițe. Viața ei era dovada unei permanente căutări, a frumosului, o estetă în adevăratul sens, a cărei profesie era doar o continuare a acestor căutări, o stilizare, o sublimare. Avea darul de a-și lăsa grijile în spatele ușilor atelierului și după ce ieșea din laboratorul ei de creație își continua arta în viața ei. Avea un univers populat de prieteni, un fel de familie care o proteja, un vârtej de veselie și amiciție, știind să se bucure de toate cu un entuziasm contagios. Era genul sportiv care-și concepea creațiile între o baie în Mediterana și o dimineață de ski nautic, astfel că niciodată nu s-a știut dacă iubea mai mult viața ei sau arta ei, pentru că a reușit ca nimeni alta să le echilibreze pe amîndouă și să le armonizeze perfect. Iată cum o descrie Bertrand Meyer-Stabley, pe această minionă care s-a apucat să creeze pentru că la vremea ei minionele erau ignorate de modă.

”Suplă, cu părul blond, prins cu o bentiță, cu balerini și brățări masive de aur, Madame Carven face parte din categoria aceea a femeilor micuțe care nu au stare, care aleargă mereu și reușesc în plan material, bine înarmate sub aparenta lor fragilitate, obișnuite să lupte pentru a se impune.”

Și iată ce spunea chiar Madame Carven despre stil, eleganță și modă: ”O femeie cu adevărat elegantă nu are ambiția să atragă toate privirile asupra ei de cum intră undeva. Nu caută să șocheze. Trebuie să fie legantă prin detaliu, prin rafinament. Mi se par vulgare femeile care vor cu orice preț să epateze, le găsesc exagerate!” Aici era cam de aceeași părere cu Chanel, numai că spre deosebire de Chanel, madame Carven avea bucle aurii și îi lipsea încrîncenarea, lucru care crea în jurul ei un univers diafan și prietenos, ca și cum viața ei era o mare sărbătoare. Și, de fapt, așa a și fost.

006-sonia-rykiel-theredlistO altă creatoare răsfățată de lumea mondenă, tot o gurmandă a plăcerilor vieții a fost Sonia Rykel. În cinstea ei au fost create deserturi care-i poartă numele, și sandvișuri, și prăjituri, și trandafiri. Și ea lăsa impresia de falsă fragilitate, dar cine deține un imperiu în modă, numai fragilă nu e. Filmul Pret-a-porter a fost inspirat din viața Soniei, un omagiu adus exceselor ei. Dar iată o enumerare a lucrurilor care-i plăceau Soniei și deja putem să ne facem un portret al ei. Iubea Oscarurile, recompensele, performanțele, diamantele, buchetele de flori, parfumurile, ziarul New Yorker, trufele, duminicile (spre deosebire de Chanel – care ura duminicile), așternuturile înflorate, extazul, vocile, hortensiile, prăjiturile clafouti, lumînările și cîte altele. N-am adăugat în enumerarea asta și moda. Se înțelege de la sine.

British fashion designer Vivienne Westwood (L) arrives with at model at the end of her Spring/Summer 2010 collection during Paris Fashion Week October 2, 2009. REUTERS/Jacky Naegelen (FRANCE FASHION)

Vivienne Westwood la Paris Fashion Week 2 octombrie. Foto: REUTERS/Jacky Naegelen (FRANCE FASHION)

 

Despre anarhista Vivienne Westwood știm că are o foarte mare încredere în ea și asta e o formă de respect de sine. Are și porniri simple, excentrica Vivienne merge la birou pe bicicletă. ”Mă străduiesc să trăiesc într-o lume a ideilor prin intermediul ei, mărturisea ea. Moda îmi servește drept portavoce. Îmi pun sloganurile pe haine, dar visez să transform top-modelele în muze aflate în serviciul planetei.”

915670_1465553163692124_594588452_nExcentrică, sălbatică, cu stilul ei de budoar, desprins din budoarul cocotelor și al curtezanelor, Vivienne Westwood, regina punkului britanic a tulburat ordinea englezilor săi cu ținutele ei îndrăznețe, sofisticate, greu de înțeles, dar atît de proaspete, indecente și jucăușe încît a cucerit cu ele lumea, în timp ce în Marea Britanie nu puțin au fost cei care au scăpat ceștile de ceai din mîini la aparițiile ei spectaculoase. Îi plăcea să se joace cu nervii tradiționaliștilor și, absolventă de științe politice, își exprima sloganurile într-un mod cît se poate de ironic, jonglînd cu moda, acest limbaj universal. ”vreau ca oamenii să preia controlul asupra propriei existențe și să nu creadă orbește tot ceea ce li se spune”. Rebelă? Poate. Originală, cu siguranță. Serioasă pînă-n pînzele albe și pătimașă ca un uragan. Chanel o lua razna cînd auzea de Westwood, dar totuși pentru femeile rebele Vivienne a fost gura de aer proaspăt de care au avut nevoie ca să nu se sufoce de atîta eleganță.

În acord cu Chanel și cu Madam Carven, Muccia Prada spunea că ”doar atunci cînd hainele nu dezvăluie corpul îți poți etala spiritul. Femeile trebuie să înceteze să mai poarte haine provocatoare. Cu cît o rochie este mai provocatoare, cu atît mai puțin sexy este femeia care o poartă”.

11165291_477411562414082_46227990575218509_nCît despre diavol, el poate să se îmbrace de unde vrea. Fie că e Prada, Nina Ricci sau Sonia Rykel, femeile acestea nu au fost doar simple croitorese care au cusut pe ici pe colo o butonieră. De o inteligență ieșită din comun asociată cu o voință incredibilă, un fler fantastic și o fantezie ieșită din comun, cele 12 împărătese ale bunului lor plac au schimbat atitudini, au eliberat femeia de prejudecăți și i-au dat drumul în lumea largă să devină exact așa cum vrea ea. Excentrică sau sobră, delicată sau provocatoare, agresivă sau feminină, fragilă sau misterioasă, dar liberă.

Liberă să aleagă, să călătorească, să iubească și să fie frumoasă, să fie adorată, adorabilă și răsfățată. Pentru că pînă la urmă asta e moda. O permanentă căutare a sinelui. Aici nu mai e vorba de veșminte create cu măiestrie, aici e vorba despre 12 femei croite special pentru toate femeile din lume.

Nu e o carte, sunt 12 lecții de viață. Și da, se citește greu, dar ce festin spiritual!

Așa că vă doresc nu lectură plăcută, ci călătorie plăcută în lumea fascinantă a haute-couture!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 7 martie 2016

    […] ”12 creatoare care au schimbat lumea”, a cărei recenzie am făcut-o deja pe Mala Hierba – o carte grea, de studiat pentru toți iubitorii de modă, mai ales iubitoarele de modă, și nu numai. Îmi place să bag un ”și nu numai”, adică e invitat și restul de iubitori de artă. După ce-o cititți o să vedeți voi de ce. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *