Camera de hotel

Urcau scările. Îi simţea răsuflarea în ceafă. Un hol lung. Uşi multe. Uşi închise. Uşi paralele. La capătul holului se opriră. În stânga o uşă, la fel ca toate celelalte. Cheia răsucindu-se în broască. Un zgomot sec. Se deschise scârţâind. Întuneric. Simţi pardoseala pârâind sub paşii ei mici. Se îndreptă spre fereastră. Dădu perdelele la o parte. Lumină. Ah, lumina! Fata deschise fereastra. În încăpere pătrunse vacarmul troleibuzelor şi al tramvaielor. Pe trotuar, oameni. Oameni mulţi. Praf. Soare. Afară. S-ar fi simţit în siguranţă acolo. Ar fi fost ignorată. Lăsată în pace. Aici era privită. Cântărită. Gata să fie înhăţată. Mai vedem noi, îşi zise.

Se aşeză pe un scaun. Văzu un pat mic. Pe el are să se petreacă totul. Poate… Nu-i păsa. N-avea ce să caute aici. N-avea ce să caute nici afară. Nu mai avea ce să piardă. Atât de singură. Ochii i se rotiră prin cameră. Ziduri crăpate. Perdele murdare, soioase. Urme de muşte moarte, încă de vara trecută. Alt praf. Un praf umed. Covoare roase. Miros muced. Urme de şobolani. Ar fi vrut totuşi să plece. Ar fi vrut să fugă. Aştepta încă. Nu ştia ce. Stătea pironită pe scaun. Geanta îi atârna de umăr. Iată, se apropie. Cade în genunchi. Doar n-oi fi icoană, gândi fata. Bărbatul îi luă mâinile. Erau îngheţate. Îi căută ochii. Ea îşi feri privirea. ”Te iubesc”, se rostogoliră cuvintele. Ce să-ţi povestesc! Ar fi putut să-i arunce pe sub sprâncene dezgustul. Îi răspunse cu amărăciune: “Fără prostii din astea!” El crezuse că o dăduseră gata vorbele lui. Sări pe buzele ei. I le mototoli. Fu luată prin surprindere. Îl respinse. “Ce-i?” întrebă el nedumerit. ”Nimic. Ce atâta grabă?” Da. Are dreptate. Să n-o sperii. Ar putea să-mi fie tată. Ce de fire albe. Ochi injectaţi. Dorinţa abjectă zbătându-se în ei. Nenorocită speţă, bărbaţii! se strâmbă ea pe dinăuntru. ”Ce s-a întâmplat?” Niciun răspuns. Trebuia să se întâmple ceva? Dar totuşi… Pielea asta veştejită. Ridurile adânci. Privirea de câine flămând.

Hai să terminăm odată! “Dezbracă-te”, îi porunci ea. El se execută. Tremurând. înfiorându-se. Aşteptând. Ce frumoasă e! Ce tânără! Păr lung, aspru. Piele catifelată. Fiară sălbatică. Sânge proaspăt. Ai să ţipi sub mine. Ai să te zvârcoleşti de plăcere.

Nişte chiloţi bărbăteşti zburară prin aer. Le urmări amuzată traiectoria. Se opriră pe calorifer. Caraghioasă aterizare. Apoi îl privi. Gol puşcă! Ba nu, ce-i asta. Şosetele. Pătrăţele roşii, pătrăţele albe. Bărbatul cu şosete. În pătrăţele! Şi cu coastele lui. Una, două… Pieptul. Dumnezeule, ce schelete!… Trei, patru… Parcă stă să se fărâmiţeze. Oare Eva dintr-o coastă de-asta o fi fost creată? În fine…

Păr alb. Iar păr alb. Dacă moare acum, aici? Ei, nu zău, n-are să i se întâmple ei una ca asta. Mă admiră, se umflară penele pe el. Da. îl admira. Moşul în persoană. Fostul bărbat. Ce caut eu aici? Continuă cu examinatul. Din ce în ce mai jos. Cu luciditate. Cu indiferenţă. Din ce în ce mai obosită. Ce-avem noi aici? Ridicol. Căzătura dracului! ”Vâră-te în pat”, îi porunci din nou. E jucăuşă. E tare jucăuşă, se execută el. Nu fac nimic rău. Nevastă frigidă. Copii cu nevoi. Toţi cicălitori. O să uit acum de voi. Grele poveri pe blegii lui umeri. Dar ea? Unde e? Ce face? Ah! Se ridică de pe scaun. Vine… Cât e de tânără! Închise ochii. Fata îl studia în continuare. Bărbatul era îngropat în cearșafurile galbene. Asist cumva la o înmormântare? se minună fata. Parcă se simţea în aer un miros rânced de pământ şi de viermi. Acolo, sub pături, un porc libidinos o aştepta. Trăia de pe-acum poate un orgasm. Bine, ia să vedem. Îi trecu degetul arătător pe buze.

El horcăi puternic. Ie-te, dom’le că trăieşte. O limbă vânătă ieşi la iveală. I se prinseră balele de buze. El îi linse degetul. Gura umedă. Ca aerul putred din odaie. Buze lipicioase. Ca urmele de lipitori de pe covoare. Mai departe. Îi desfăcu gura. Dinţi gălbejiţi. Prea mult tutun. În partea stângă lipsea un canin. Dinţi cariaţi. Gingii negre. O cloacă infernală, nu alta.

Smulse grăbită cearșafurile. Lui i se încrâncenă pielea pe nişte muşchi veştejiţi. I se umflară venele. I se strepeziră dinţii. Îi stătu inima în loc. Ia te uită, se minună fata. Aşa ajunge un bărbat la 45 de ani? Între picioare, piele moartă. Tot atât de vânătă ca şi gingiile. Un cadavru. Oricum, nu mai avea mult. Ah, m-am săturat de meseria asta. Nu mai vreau să fac minuni. Ce mă interesează pe mine fericirea unui boşorog? E un înger. Ce bine mângâie. Aş vrea să fiu iar tânăr. Deschise ochii. O văzu. Privire de şarpe. Nu ştia de ce, dar avu impresia că este o jucărie stricată în mâinile ei. ”Ce faci? Nu te dezbraci şi tu?” ”Mai târziu!” ”Vreau să te văd goală!” prinse el curaj. ”Relaxează-te!” ”Dar eu vreau să intru în acţiune, nu să mă relaxez”. Ea zâmbi. Acţiune, ha? ”Hai fii cuminte. Îţi voi pregăti o surpriză. Totul va fi bine. Închide ochii. Aşa. Vin imediat.” ”Da, da! Să vii!” Suspina. Visa. Aiura. O să vină. La mine.

Baia era deschisă. Oglinda crăpată. Cineva îşi înfipsese pumnul acolo. Cineva înfuriat. Cândva. Demult. Sau poate ieri, cine știe. Se vedea urma unui fir de sânge închegat. Fata îşi trecu pieptănul prin păr. Se privi. îndelung. Păcat că-mi iubesc meseria aşa de mult. Dar… Poate că nu mi-o iubesc chiar aşa de mult. Atunci, eu, aici? N-are sens. Nu înseamnă că trebuie să mă compromit. Mda! E timpul să plec. Nu am de ce rămâne. Bine, dar mâine? O să mă dea afară. Şi ce? Nu-mi pasă. Nu mă va atinge.

Uşa se trânti cu zgomot. Ba nu, cu furie. Clipi mărunt. Ce e? Deschise ochii. Unde e? De ce nu e? în picioare. Nu se poate să fi plecat. A avut curajul ăsta? Nenorocita! Îşi bate joc de mine? Mâine. I se aspriră ochii. Mâine va vedea ea… Se îmbrăcă turbând. Mâine?! Ba nu, chiar azi. Să-şi dea demisia. Am s-o concediez. O să plătească. Unde-mi sunt pantalonii? Se-mpiedică de un scaun. Căzu. Se lovi. Colţul patului îi sparse gingia. Sângele ţâşni. Târfa! Căţeaua! Să-mi facă mie una ca asta! Are să regrete. Desigur.

Baia. Din nou, oglinda crăpată. Ţap bătrân, asta sunt. Oftă. Nebun, eu. Nebun. Apa curgea întruna. Scoase un urlet. Nu, nu gingia îl durea. Oglinda. Ne vedem mâine, spunea mesajul. Mizerabilă cameră. Învelit în cearșafuri. Galbene şi soioase. Pe care mulţimi de oameni se împerecheaseră. Poate chiar ieri, cine ştie… Stând în pat. Aşteptând. Tremurând de furie. Fumând.

Stradă. Oameni. Tramvaie. Troleibuze. Praf. Pe fată o acoperi tumultul. O acoperi strada. Se simţea din nou în siguranţă. Râdea. Jucase vieţii o festă. Primejdiile erau departe de ea. Rămăseseră sus. Într-o cameră de hotel. Ieftină. Murdară… Și deodată, nu se mai simți singură. Se simți puternică.

2485
Dacă v-a plăcut acest post, asiguraţi-vă că vă abonaţi la RSS feed!!

Vă recomandăm și următoarele articole:

Banner Oana
Zully Mustafa

About Zully Mustafa

Editor, scriitor, traducător și fondator al revistei Mala Hierba. Autoare de cărți pentru copii și proză fiction şi non fiction. Titluri publicate: ”Legendele apelor”, ”Balada căpşunilor fără culoare”, ”Mînzdrăvan”, ”Filipică și Moftulici”, "Cel mai frumos dar" şi romanele ”Strugurii s-au copt în lipsa ei”, ”Nopți orientale”, ”Al treilea călător”. Am scris pentru reviste glossy gen Unica, FHM, Femeia, de la articole de călătorit la proză erotică, am lucrat pentru edituri gen Erc Press, Tritonic, Corint şi Cartea Daath unde am publicat de la cărţi pentru copii la cărţi de călătorit. Am locuit în Anglia, Spania și Dubai. Am călătorit în Turcia, Italia, Franţa, Croaţia şi Ungaria. Lista rămîne deschisă... În prezent locuiesc în Medgidia, scriu în revistele Playboy şi Mirese Beau Monde, scriu şi editez revista Mala Hierba, traduc cărţi, țin lecturi publice și prezentări de carte cînd e nevoie. Iar full time slujba mea e ca producător tv la Litoral TV. Şi ajunge.